OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Desi au trecut saptesprezece ani de la prabusirea regimului comunist, presa din Romania abunda in exemple flagrante de dezinformare si manipulare a opiniei publice. Pentru unii dintre „jurnalistii“ care semneaza in paginile cotidienelor nationale singura prioritate pare sa fie scandalul – unicul mod de a obtine tiraje mari si vizibilitate. Probitate, deontologie, onestitate, respectul pentru documente si, mai ales, pentru adevar nu sint decit vorbe goale, pentru aceasta categorie specializata in rastalmacirea sistematica a realitatii si in improscarea cu noroi a unora sau altora. Mai tineri sau mai batrini, unii dintre ei cu state vechi de functii in redactiile publicatiilor de dinainte de 1989, altii incredibil de tineri, dar lipsiti de educatie si incapabili sa gindeasca pe cont propriu, acesti calibani pripasiti in presa nu par sa cunoasca, nicidecum sa respecte, principiile minimale ale deontologiei profesionale.

Asa se face ca asistam zilnic la campanii de presa menite sa compromita personalitati incomode (dintr-un motiv sau altul) si sa acrediteze ideea unei vinovatii generalizate, a unei mocirle indistincte in care se scalda deopotriva calai si victime, vinovati si nevinovati, ticalosi notorii si oameni cinstiti. „Toti o apa si-un pamint“ pare sa fie ideea pe care se intemeiaza imundele campanii de presa care sporesc confuzia generala si distrug programatic concepte precum valoare, demnitate, morala. Adevarul este sacrificat pe altarul unor meschine interese punctuale, mai mult sau mai putin transparente, iar restabilirea lui nu pare sa intereseze decit atunci cind victima este un prieten apropiat. In fond, memoria noastra de cititori ai ziarelor e scurta, comoditatea e mare, iar dorinta de a restabili adevarul ne anima doar meteoric. Pe aceasta amnezie colectiva, conjugata cu lipsa de reactie, mizeaza si specialistii diversiunilor comandate.

Gabriel Liiceanu a fost, de curind, tinta unor atacuri in care s-au amestecat, de-a valma, calomnii, acuze de plagiat nefondate si hilare, jumatati de adevar scoase din context si multa, foarte multa inversunare. In acest razboi total declarat directorului Editurii Humanitas de o serie de articleri de la Ziua exista insa si doua victime colaterale, a caror unica „vinovatie“ este de a fi fost mentionate intr-o serie de documente din Arhivele CNSAS, publicate in Observator cultural nr. 20 (277) din 14 iulie 2005 si comentate de George Ardeleanu, sub titlul Constantin Noica in vizorul Securitatii. Meditatii la limba engleza (la Cimpulung, in 1957-1958). Din documentele publicate de noi reiese foarte clar ca Mihai Sora si Zigu Ornea – redactori atunci la Editura de Stat pentru Literatura si Arta – au incercat tot posibilul ca lucrarea lui Noica, Povestiri din Hegel, sa fie publicata. Din documentele publicate de noi reiese foarte clar ca nici Mihai Sora si nici Zigu Ornea nu au fost informatori ai Securitatii.

Declaratia data de Mihai Sora la proces, in 20 ianuarie 1960, si reprodusa in Observator cultural nu este o nota informativa decit pentru o minte perversa, pentru care albul e negru si negrul e alb. Dupa cum nici nota informativa semnata cu numele de cod „Serban“ nu il incrimineaza nici pe Mihai Sora, nici pe Zigu Ornea, victime ale Securitatii si nu colaboratori. Cit de ticalos poti sa fii ca sa livrezi numele victimelor pe post de calai dovediti si sa ignori evidenta documentelor, scotindu-le din context si comentindu-le tendentios? Din motive doar de ea cunoscute, Luciana Pop (autoarea articolului Constantin Noica si criticii sai din Securitate din Ziua de simbata, 31 martie a.c.) nu precizeaza nicaieri sursa din care preia documentele si, mai mult, dovedeste, printr-un comentariu aberant, ca nici macar nu e in stare sa citeasca documentele pe care le preia in mod abuziv. Mihai Sora si Zigu Ornea nu au fost „colaboratorii Securitatii in gestionarea cazului Noica“ – cum isi permite sa afirme autoarea, in dispretul documentelor invocate –, ci victimele colaterale ale aparatului represiv. A da o declaratie in proces e cu totul altceva decit a semna, cu nume de cod, note informative pentru Securitate. A vorbi in prezenta unui informator – despre care nu aveai cum sa stii ca este informator – nu e totuna cu a fi tu insuti informator al Securitatii.

Pentru orice om cu bun-simt si cu mintea intreaga lucrurile sint evidente. Pentru impostori insa evidenta nu conteaza. Calomniind, ei creeaza o realitate paralela pe care incearca sa o acrediteze printr-o rudimentara agresivitate.