OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Alegerile pentru Parlamentul European, in premiera in Romania, au adus citeva surprize politicienilor romani. Dincolo de rezultatele anuntate de Biroul Electoral Central si de nenumaratele comentarii si opinii ale analistilor politici, ramine un fapt semnificativ: clasa politica din Romania, volens nolens, este obligata sa se schimbe. Conform Biroului Electoral Central, prezenta la vot pentru alegerile europarlamentare a fost de 28, 82%, voturile alegatorilor mergind catre PD cu aproape 29%, PSD 23%, PNL cu peste 13%, PLD cu aproape 8% si UDMR cu aproape 6%. Mai multe formatiuni politice, PIN-ul, PNG-ul, PC-ul si PRM-ul, nu au trecut pragul electoral, astfel incit voturile acestora vor fi redistribuite celor care au obtinut peste 5%.

In aceasta situatie, Partidul Democrat are sanse sa obtina o treime din cele 35 de locuri de europarlamentari in Parlamentul de la Bruxelles. Entuziasmul stirnit de acest posibil deznodamint l-a determinat, probabil, pe liderul PD Emil Boc sa declare imediat dupa alegeri ca „sintem cei mai puternici din Romania si cei mai tari din Europa“. Dincolo de ridicolul unei astfel de afirmatii, ceea ce nu par a intelege domnul Boc si alti politicieni este urmatorul lucru: romanii, in proportie covirsitoare, nu au catadicsit sa se deplaseze la sectiile de votare duminica trecuta, plictisiti fiind de eternele populisme.
Doua scenarii posibile se contureaza de aici: 1. fie poporul roman este satul si sanctioneaza veleitarismul, apetitul pentru sarada si coruptie ale politicianului roman, lasind in seama celor aproape 30% care au votat responsabilitatea pentru viitoarea directie a Romaniei; 2. fie sabotarea reciproca, boicotul uninominalelor, disputa asupra tipului de scrutin uninominal, cu teoriile sistemelor electorale prezentate de diversi politologi si analisti in mass-media au reusit sa creeze un efect opus celui scontat – si anume sa deconcerteze electoratul. Electorat care a decis, in conditiile unei nelamuriri profunde, sa ignore acest eveniment politic. Romanul a devenit un cetatean pasiv; in ce masura poate un cetatean pasiv sa determine schimbarea asteptata a clasei politice si sa-si exercite drepturile democratice conferite prin Constitutie ramine o chestiune care merita discutata serios de analistii si politologii nostri.

De ce pierde PSD din electorat?
In ciuda optimismului afisat de majoritatea liderilor partidelor importante, care au considerat rezultatele alegerilor europarlamentare drept un indicator pertinent pentru a evalua o posibila victorie in alegerile pentru Parlamentul national de anul viitor, o analiza succinta a rezultatelor contrazice acest optimism: PSD a obtinut 22% din voturile electoratului, iar PRM-ul – aliat constant al social-democratilor, in ciuda aparentelor sale de partid al extremei drepte – nici macar nu a trecut pragul electoral, obtinind un jalnic 3,6%. Daca am compara insa aceste rezultate cu cele din 2004, vom observa ca PSD+PRM aveau o pozitie mult mai puternica (51%, adica voturile reunite ale PSD-ului, PUR-ului si PRM-ului). In ciuda masurii de marire a pensiilor luate in vara aceasta de guvernul PNL (sprijinit de PSD), pensionarii si votantii obisnuiti ai PSD-ului nu au fost suficient de convinsi. Din ce in ce mai clar, stinga din Romania, reprezentata de PSD, nu mai este credibila: coruptia care a marcat toate guvernele PSD, combinata cu o incapacitate din ce in ce mai evidenta de a se reforma si a veni cu un discurs nou, a dinamitat PSD-ul din interior si a compromis stinga in Romania, cel putin pentru moment. In restul Uniunii Europene, stinga social-democrata este inca suficient de puternica, desi recentele alegeri din Franta, care au sanctionat stinga si au acordat votul de incredere neoliberalului Sarkozy, ar putea semnala inceputul unei orientari catre dreapta.

Totusi, intr-o democratie cu adevarat functionala, rolul stingii este esential; in cazul Romaniei, ar fi pacat ca social-democratia sa ramina in istorie drept asociata unei politici de grup, care fenteaza statul sau profita din plin de contracte unidirectionate, imuna la principiile statului de drept. Stinga romaneasca are nevoie de lideri capabili sa redea social-democratiei o dimensiune europeana si sa anuleze reputatia proasta creata de coruptia masiva, pe care o poarta atirnata de coada. PSD nu si-a facut curatenie, nu a transat disputele din interior, ceea ce a creat o impresie de provizorat in functionarea acestui partid. Exista o disolutie a autoritatii, o neputinta congenitala a lui Mircea Geoana de a pune piciorul in prag, de a fi captivul grupului reprezentat de Ion Iliescu. PSD are o problema de coerenta la virf; procentele au fost probabil doar rezultatul politicii pe plan local, unde „baronii“ au facut o mobilizare ceva mai acatarii.

Efectul de bumerang al europarlamentarelor a lovit insa din plin in PRM, ceea ce ne indeamna sa credem ca romanii care au votat acum au declansat un efect de bulgare de zapada care se va face simtit mult mai puternic la alegerile de anul viitor. In orice caz, disparitia tuturor partidelor de circumstanta, PIN, PRM, PC si PNG, reprezinta adevaratul rezultat pozitiv al acestor alegeri.
- „Poporul“ nu-l mai urmeaza pe presedinte
In ceea ce priveste slaba prezenta la urne, sa nu uitam ca, in nici o tara membra a Uniunii Europene, prezenta la vot pentru alegerea europarlamentarilor nu a fost spectaculoasa: in Bulgaria, in luna mai a acestui an, doar 28,6% s-au dus sa voteze, in timp ce in 2004, in Cehia – 29%, in Slovacia – 17%, iar in Polonia – 20,8%. Nici in vechile state membre ale Uniunii Europene lucrurile nu stau mai bine: cetatenii sint dezinteresati, campaniile electorale nu sint suficient de lamuritoare – nu dau informatii concrete despre misiunea Parlamentului European si se pastreaza in discutii abstracte si sterile.

Interesul pentru detaliile tehnice, despre sistemul electoral sau legislativ, ii lasa reci pe majoritatea cetatenilor; pe linga aceste aspecte se adauga trend-ul euroscepticismului, care incepe sa se extinda din Marea Britanie catre statele continentale ale Europei. In consecinta, din acest punct de vedere, Romania nu face o nota discordanta: peste tot in Europa, cetateanul obisnuit este preocupat de efectele concrete ale politicilor promovate si votate la Bruxelles de catre alesii tarilor membre. Dar, cit timp acestea nu sint vizibile, increderea in capacitatea institutionala a UE de a gasi o solutie adecvata problemelor care afecteaza viata de zi cu zi a cetateanului european scade proportional.
In Romania, insa, adevaratul esec – cum de altfel au remarcat deja multi analisti – il constituie referendumul pentru votul uninominal propus de presedintele Traian Basescu. In conditiile unei participari scazute la vot, 80% din cei 28.82% care s-au dus sa voteze au fost in favoarea votului uninominal.

Ne putem intreba cit de pertinent este acest rezultat si daca mai merita consemnat, in conditiile unui absenteism record, pina acum, in istoria alegerilor postdecembriste. Sint mai multe intrebari importante pe care le ridica refuzul a 80% dintre romani de a-si exprima o optiune valida. Este un sofism ieftin sa declari, asa cum a facut-o domnul Adrian Severin, ca absentii au votat, de fapt, impotriva votului uninominal in varianta Basescu. Nu este democratic si nici logic sa judeci astfel. Nu-i mai putin adevarat ca referendumul a fost un fiasco pentru presedintele Basescu, initiatorul acestui tip de consultare populara. Invocarea „poporului“, care l-ar urma neconditionat, s-a dovedit o iluzie. Schema prin care Traian Basescu si-a gindit actiunile este simplista: viata politica nu este doar o relatie intre presedinte si popor, un presedinte care se vrea sustinut de popor (ideea de popor este o abstractiune, indivizii diferiti ii dau consistenta) si un popor care vine oricind la vot la chemarile presedintelui. Sloganul „Hai la curatenie!“ a parut oarecum uzat si ambiguu, cita vreme, asa cum s-a remarcat, alegerile presupuneau tot un vot pe lista.

Oboseala electoratului satul de politica „de televizor“
Se face o constanta confuzie intre poporul inteles in sens etnic (adica totalitatea celor 18 milioane de romani cu drept de vot) si poporul in sens civic, adica totalitatea cetatenilor care isi exercita libertatea de exprimare in sensul ei politic. Este bizar ca politicieni experimentati nu par sa faca aceasta importanta distinctie: in cele din urma, doar cei care se exprima prin vot conteaza; acestia sint, din punct de vedere politic, „poporul“.
Degringolada creata de divizarea in „tabara Tariceanu“, care a propus o varianta de vot uninominal proportionala, si „tabara Basescu“, cu varianta de vot uninominal majoritar in doua tururi de scutin, a avut calitatea negativa de a zapaci complet discernamintul electoratului, insuficient obisnuit cu teorii politice de reformare a sistemelor electorale. S-ar putea avansa ipoteza ca provocarea unui referendum, acum, in paralel cu alegerile europarlamentare, nu a fost o miscare inspirata pentru presedintele Basescu: desi foarte multi romani doresc schimbarea clasei politice si o revitalizare consistenta a acesteia, fiind in favoarea votului uninominal, corelarea cu votul pentru parlamentarii europeni nu a reusit sa mobilizeze electoratul, ci dimpotriva.
Foarte multi romani au simtit nevoia sa ignore politicienii propusi pe listele pentru Parlamentul European din doua motive: revolta impotriva politicienilor corupti si oboseala indusa de politica „de televizor“, unde hartuirea, razboaiele si atacurile sub centura sint la ordinea zilei.