OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Doamnelor si domnilor, trebuie sa recunosc ca, atunci cind am auzit pentru prima oara de acest tren al scriitorilor, am avut un puternic sentiment de antipatie. Mie unuia, o calatorie in grup cu trenul imi evoca imagini ale razboiului, lagare si ideologii false, si, cu toate ca scriitorii sint in general mai putin plicticosi decit alti muritori, ba chiar, comunicarea verbala fiind piinea lor cea de toate zilele, sint si parteneri acceptabili de conversatie, aceasta actiune de grup nu m-a entuziasmat deloc. Nu-mi pot inchipui mai mult de doua zile pe saptamina petrecute nici macar cu un grup cu o profesiune atit de apropiata inimii mele. Pe scurt, scepticismul si reticenta m-au cucerit.

Apoi am constatat ca multi colegi tineri s-au alaturat ideii, inclusiv unii pentru care am cea mai inalta consideratie. Poate ca nu sint atit de trasniti pe cit par, mi-am zis. Ce admirabil simt al aventurii! Iata-i gata sa participe la o petrecere de patruzeci si cinci de zile! Iata-i gata sa intre in miezul unei adunari de o suta de scriitori, multi necunoscuti lor, desi fireste ca fiecare e interesant in felul lui. Ce apetit pantagruelic! La urma urmei, erou este acela care scoate tot ce se poate din sine si din idiosincraziile lui. Ni le avem toti pe ale noastre. Noi, scriitorii, sintem excentrici. Jocurile colective si mentalitatea de echipa nu ne sint caracteristice. Noi, scriitorii, purtam o grea povara de individualism. De fapt, un scriitor seamana mult cu un cactus. Pe scurt, imi scot palaria in fata dumneavoastra pentru ca ati acceptat provocarea si ati supravietuit. Sigur ca va fi meritat. Sigur ca fiecare dintre dumneavoastra s-a intors din calatorie cu povesti pe care nu le-ar fi putut prevedea.

La sfirsitul unui turneu in care au fost atit de multe lucruri de facut, mi se pare simbolic faptul ca o suta de scriitori europeni s-au adunat in aceasta piata. Sint sigur ca sint scriitori care cauta – sau au gasit deja – un sens propriu in spatele termenului de „literatura europeana“. In fata lor, ei vad chipurile colegilor de calatorie, chipuri din acest tren de exceptie. Iar reflectiile lor sint impulsionate de statuia sculptorului israelit Misha Ullman pe care o vad sub picioarele lor, sub pamint: o incapare de biblioteca scaldata intr-o lumina albastrie, de amurg, cu rafturile albe si goale. Aceasta neobisnuita imagine evoca nu ritualul zgomotos din jurul rugului, ci consecintele lui, tacerea. Pentru national-socialistii din epoca, scenele de ardere a cartilor pe care le stim din filmele documentare trebuie sa fi insemnat un soi de curatire a sinelui prin exorcism, si nu doar de scriitori evrei sau de stinga, ci si de spiritul care, mult respectatii mei colegi, imi imaginez ca trebuie sa fi marcat si calatoria dumneavoastra, si anume constiinta faptului ca fiecare individ reprezinta mai mult decit suma lucrurilor care se pot spune despre el. Cartile de pe lista neagra care au fost aruncate in rug in aceasta piata au fost epurate din bibliotecile publice. Dar n-au fost distruse. Au fost pastrate in „pivnite cu otrava“ si, atit cit s-a putut, au fost vindute in strainatate. Pe cai secrete, un cititor insistent putea sa faca rost de un volum sau doua.
Am trait si eu experienta citorva tentative de a face liste negre cu carti. In anumite momente, socialistii de stat au repudiat aceleasi carti ca si national-socialistii. Felul in care cei dintii au facut-o a fost similar cu al celor din urma, chiar daca nu la fel de spectaculos. Te duceai sa cauti o carte si descopereai ca a disparut din biblioteca; n-o puteai imprumuta; era data „la secret“ si-ti trebuia un permis special ca s-o primesti. Era o lume a cenzurii dure si vigilente, care nici nu incerca sa se camufleze in vreun fel.

N-am nici o iluzie. Sint convins ca si guverne mai mult sau mai putin democratice incearca, intentionat sau nu, sa pastreze presa, viata culturala si institutiile educationale in raza lor de putere, daca nu altfel, atunci, pe de o parte, prin intreruperi, retrageri si revocari de slujbe, contracte, subventii si burse, prin reduceri de fonduri care fac viitorul deloc promitator si, pe de alta parte, prin daruri generoase si promisiuni, in ideea ca poti oricind sa-ti cumperi o fidela elita functionala. Pentru a prelua controlul asupra mass media, ai nevoie de un punct de vedere international oficializat si de scriitori disponibili pentru a-l reprezenta, scriitori care sa poata crea atmosfera necesara pentru – sa zicem – un razboi civil etnic.
Ceea ce s-a intimplat in aceasta piata a fost un trist exemplu de neputinta a scriitorilor. La Academia de Arta din Piata Paris, la citeva case de aici, a fost nevoie de mai putin de sase luni pentru a se ajunge la Gleichschaltung – normalizarea si calmarea artistilor si a scriitorilor ca grup, ceea ce a dus la anihilarea integritatii lor profesionale. Statuia subterana vorbeste despre aceasta lipsa a prezentei si, cartile fiind sufletul omului, despre lichidarea sufletului oamenilor. Asa cum stia foarte bine tinarul Heine, arderea cartilor deschide drumul catre arderea oamenilor.

Nu e bine daca scriitorii se vad pe ei insisi ca pe niste victime neajutorate. Nu e bine daca scriitorii fac jocurile altora. Poti sa iei partea multor lucruri – unei natiuni sau alteia, unei clase sau alteia, dar e mai logic si mai convingator pentru un scriitor sa ia partea literaturii.
Adaptarea soft face arderea cartilor nenecesara. Literatura poate fi distrusa fara asemenea metode. Scriitorul care vede dincolo de jocul ideologic din jurul lui deranjeaza. O cale de a-l dezarma este sa-i indepartezi cititorii, sa-i faci sa nu mai aiba timp sa-l citeasca, iar el sa nu mai aiba timp de scris, ocupat pina peste cap sa-si cistige o piine, in timp ce scriitorii cuminti sint sprijiniti financiar. Scriitorul obedient stie ce sa spuna si ce sa nu spuna. Politica guvernelor sustinute de o majoritate poate fi la un moment dat in favoarea intereselor literaturii adevarate, alteori nu; ne poate garanta libertatea sau ne-o poate limita. Mass media pot fi inundate de valuri ideologice care pot actiona laolalta ca o forma de cenzura.
Scriitorii stiu sa se apere singuri, sa-si apere libertatea si interesele profesionale cu vigilenta si clarviziune; cind n-o fac, sint vinovati de pacatul omisiunii.
In secolul XIX, culturile nationale s-au constituit din imaginatia scriitorilor lor. De data asta, ne sta in fata provocarea inventarii unei culturi europene, laolalta cu institutiile sale.

Numarul scriitorilor creste mai repede decit cel al cititorilor. Cind se intimpla asa ceva, moartea si uitarea isi iau o parte mai mare ca de obicei. Se declanseaza cursa pentru cititori, din tara si din strainatate, din intreaga Europa, se cauta traducatori, editori si cititori pentru cele mai bune carti. Si totusi, chiar asa stind lucrurile, noi, scriitorii, mai putem face cite ceva.
Mentinerea, innoirea si pastrarea valorii culturale sint sarcini care-i vin manusa scriitorului. Abia am inceput sa schitam conturul Noii Europe. Definitia culturii europene va ramine probabil in sarcina generatiei dumneavoastra si a celor care va vor urma.
Puteti privi totul de pe margine, insa n-ar fi o atitudine inteleapta. Daca noi, scriitorii, nu ne „amestecam“, o va face altcineva. Daca clarvazatorii isi inchid ochii, democratia pluralista devine fragila. Ea devine din ce in ce mai putin pluralista si – nici nu mai e nevoie s-o spunem – din ce in ce mai putin democratica. Si totusi prosperitatea Europei e strins legata de pluralism. Buchetul se desface singur, dar nu se va risipi. Vrea sa-si pastreze aspectul. Umanismul european, care priveste existenta umana ca pe o cautare a libertatii, va actiona ca o forta de coeziune in spatele acestui pluralism.

Omul care se dedica scrisului nu are nevoie de alt rol decit cel pe care-l joaca deja. Istoria secolului XX m-a convins ca nu trebuie sa ne angrenam in jocurile altora, nici sa-i reprezentam, caci ne vor duce catre minciuni neplacute. Daca reprezinti o religie, o clasa sau o natiune etc. etc., functionarii vor fi deasupra ta si, inainte sa prinzi de veste, iti vor spune ca nu esti destul de devotat cauzei. Daca, de pilda, literatura e privita ca nationala, ei iti vor spune imediat ca nu esti destul de nationalist si se va declansa vinatoarea de vrajitoare dupa nepatrioti.
Scriitorilor nu trebuie sa le fie teama sa vorbeasca in nume propriu si s-o faca cu convingere. Au toate sansele sa gaseasca alti scriitori si cititori care sa fie de acord cu ei. Un om care nu poate sta pe picioarele lui nu poate sta in picioare in fata altora. Multumita unor initiative de felul celei la care ati fost partasi, se creeaza retele care incurajeza reflectia asupra sinelui – iar intre scriitori reflectia asupra noastra atit ca grup cit si ca indivizi nu se va demoda niciodata.

Prevad ca ideea de literatura europeana va prinde din ce in ce mai mult un contur propriu. Pina si in vremurile Cortinei de Fier, putea fi un european cultivat fara sa parasesti biblioteca. Literatura europeana a fost o realitate inca dinainte ca ideea carbunelui european sau a siderurgiei europene sa treaca prin mintea cuiva. Literatura europeana nu depinde de Uniunea Europeana. Se poate descurca si fara ea. Dar, pentru ca Uniunea Europeana e o realitate, literatura vrea s-o transforme intr-un avantaj de partea ei. Daca vrei o Uniune, trebuie sa vrei sa te strecori in pielea altor europeni prin cartile lor si trebuie sa sprijini raspindirea operelor literare pe intregul teritoriu al Europei. Literatura europeana se preda in scoli si n-are nevoie de alte investitii decit in scoli si tehnologie informationala. Fara gimnastica literara a mintilor agere, o mare plictiseala ar cuprinde capetele europenilor adunati laolalta.
Sint sigur ca o calatorie atit de lunga cu trenul trebuie sa-i fi dat fiecaruia dintre dumneavoastra ocazia sa-si formeze si sa schimbe puncte de vedere asupra noii viziuni a Europei si sa discute ceea ce are mai bun Europa, si anume literatura ei. Toti trebuie sa ne omagiem profesiunile – si pictorii, si medicii, si bancherii, si functionarii obisnuiti. Noi, scriitorii, nu trebuie sa ne lasam mai prejos!

Doamnelor si domnilor, fiecare dintre dumneavoastra reprezinta o putere mondiala veche de mii de ani si pe care o cunoastem sub numele de literatura universala. Prin comparatie cu dumneavoastra, liderii politici sint ca niste bieti greieri. Nu uitati acest lucru nici atunci cind o sa va simtiti mindri de voi insiva.
Am numit odata Europa un continent verbal. Calatoria dumneavoastra cu trenul a fost inca o manifestare a acestei pasiuni pentru cuvinte. In gara din Basel am vazut cindva o inscriptie: Klug fährt mit Zug (Mintea/inteligenta merge cu trenul). Dar o suta de minti la un loc? Ce multe trebuie sa se fi discutat acolo! Atunci cind, la intoarcerea acasa, un maestru Zen japonez a fost intrebat cum sint europenii, se zice ca el ar fi spus: vorbesc prea mult. Putem avea o atitudine apologetica fata de acest suvoi de cuvinte, dar putem la fel de bine sa avem un sentiment de mindrie. Priviti dinafara, putem parea frustrant de complecsi. Sa ne acceptam complexitatea. Sa ne-o asumam. Sa ne bucuram de ea.

E important sa existe europeni care au viziuni comprehensive si totusi detaliate asupra acestui continent. Nu ne putem impiedica sa ne intrebam ce inseamna Europa pentru noi. Pentru mine, ea inseamna, intre altele, ca nimeni n-o poate stapini de unul singur. Multi au incercat, dar nici unul n-a reusit. Ei nu se vor potrivi cu individualistii Europei. Ochii Europei limiteaza abuzurile autoritatilor locale. La extrema cealalta, avem motive arhisuficiente sa ridicam tonul si sa protestam – rolul integrator al Uniunii Europene este inca atit de superficial incit abia a mia parte din bugetul ei a fost alocata pentru cultura. Europa trebuie sa sprijine publicarea cartilor bune in limbi straine, ceea ce ar trebui sa devina de la sine inteles, caci ar usura intelegerea reciproca dintre natiuni.
Consensul european se compune din texte radical diferite. Europenii trebuie sa continue sa-si consolideze propriile lor individualitati, caci ele constituie forta lor. Sa nu incercam sa-i dominam pe altii prin produse ieftine, de larg consum. Nu e nevoie sa ne concuram in dauna calitatii. Un nivel inalt de moralitate, daca exista asa ceva, presupune ca fiecare individ european sa-si fi asumat propria responsabilitate. O asemenea asumare a responsabilitatii e consubstantiala cu inteligenta.

Imi dau seama ca, din punct de vedere intelectual, Europa de azi si-a pierdut o parte din popularitate si ca localul, nationalul – intr-un sens ingust, noi – a crescut la pret ca antidot la ceea ce e global. E un lucru bun, cu conditia ca aceasta focalizare sa nu se transforme in xenofobie.
Timp de patruzeci si cinci de zile, dumneavoastra ati practicat arta tolerantei si poate ca ati invatat si cum sa va placa Celalalt. Ma intereseaza sincer sa aflu in ce directie au evoluat ideile dumneavoastra – va doriti acum mai multa sau mai putina integrare? Mai multa sau mai putina izolare? Ar trebui Europa sa se extinda sau sa se contracte? Ar trebui sa ia initiativa sau sa nu faca nimic? In anii care vor veni, raspunsurile dumneavoastra la aceste intrebari se vor rasfringe in biografiile si operele dumneavoastra ca intr-o oglinda. Asa ca, despartindu-ne acum, va doresc multe ore linistite de reflectie, nu inainte, totusi, de o ora-doua de plimbare placuta pe strazile Berlinului.

(Conferinta sustinuta la Berlin, in Bebelplatz, duminica 16 iulie 2000, la incheierea proiectului Trenul Literaturii Europa 2000)