OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa bunul obicei al politicienilor romani, presedintele PSD Adrian Nastase spune mai multe – sau altele – in presa straina decit in presa autohtona, categorisita de altfel de seful statului, acum vreo doua saptamini, cu apelativul „babuta care nu vrea sa treaca strada“. Ceea ce a spus liderul partidului de guvernamint nu reprezinta in sine o surpriza, ci mai mult constatarea unei stari de fapt care se perpetueaza, in diverse forme, de cel putin doi ani. Pe scurt, Adrian Nastase lasa sa se inteleaga, intr-un interviu acordat unui ziar elvetian, ca nu stie inca daca va candida sau nu pentru presedintie. Incertitudinea – macar declarata – in care se zbate seful PSD a devenit aproape un loc comun al discutiilor privind viitorul politic nastasian. Un loc comun, care se acutizeaza in relatie directa cu speculatiile privind viitorul parintelui sau politic, Ion Iliescu.

De altfel, incertitudinile unuia se propaga, periodic, asupra celuilalt, cu o regularitate de ceasornic. Primul semnal in acest sens a fost declansat la sfirsitul verii 2002, cind – pentru prima data in mod explicit – s-a evocat ideea alegerilor anticipate. In contextul agitatiei artificial create de planurile electorale, un lucru a devenit limpede: Ion Iliescu va ramine un actor politic important, dar nu se grabeste deloc sa-si precizeze scena pe care va juca dupa expirarea mandatului de presedinte. A intervenit, firesc, intrebarea: ce va face actualul presedinte al PSD in cazul in care Ion Iliescu doreste sa se intoarca in fruntea partidului? Va candida la functia suprema, chiar daca aceasta functie implica, in mod automat, conform opiniei comune, fixarea unui termen de „pensionare politica“ extrem de strins?

Acestea si altele asemenea erau intrebarile care circulau in toamna lui 2002 – sau chiar mai devreme –, evident un simplu exercitiu retoric dublind o strategie de guvernare ce nu lua, de fapt, in calcul proiectiile pe termen scurt, ci dimpotriva. Presedintele Iliescu a avut atunci o atitudine rezervata, daca nu chiar mefienta, si a preferat sa joace rolul omului de stat aflat mai presus de partide, pontifiind din inaltimile apolitismului sau de circumstanta. Trebuie adaugat ca miza principala, la acea data, era modificarea Constitutiei, numele lui Ion Iliescu legindu-se, la un moment dat, de polemicile nascute in jurul introducerii functiei de senator pe viata. Iar argumentul forte invocat era – ca si acum – necesitatea asigurarii continuitatii politice. (O „continuitate“ pe care un raport al organizatiei Freedom House privind situatia Romaniei in tranzitie, dat publicitatii saptamina trecuta, o considera a fi principala responsabila pentru intirzierile grave in constituirea statului de drept.

Pentru ca punctul nevralgic al argumentului pesedist se gaseste in ideea pe care acest partid o are si doreste sa o transmita mai departe, legata de sensul cuvintului „continuitate