OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Aceste inedite nu au apărut decît în volumul Fondane – Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Collection „Ca­chet Volant“, 1997. Necuprinderea lor în volumele postume publicate, dată fiind importanţa acestora, ar provoca o nedumerire şi ar pretinde o explicaţie. Sînt de presupus două motive. Caracterul lor de revoltă cutezătoare şi solitudinea absolută, amintind de cu­vintele biblice: „Doamne, Doamne, de ce m-ai pă­răsit?!“ ale celui răstignit şi chiar depă­şindu-le în temeritatea lor.

Geneviève a ezitat să le dea publicităţii, părîndu-i-se prea dure, şi le-a încredinţat lui Jacques Maritain. „Erezia“ acestor texte inedite trebuie să ne readucă în memorie acele tribunale rabinice medievale, de care trebuie să fi ştiut Fondane, unde era judecat Dumnezeu însuşi, pentru moartea pe ruguri a sute de nevinovaţi, lichidaţi pentru credinţa lor nestrămutată. La limită, să ne mai reamintim şi de blestemele mamelor românce la adresa Cerului, atunci cînd, în vremea secetei, mureau de foame copiii nevinovaţi. Un strigăt sfîşietor, poate ultimul..., deoarece nu ştim exact cînd l-a pus şi pe hîrtie!

Azi plîngerea mea e amară (Iov)

„Plîngerea mea e astăzi amară

angoasa aproape de sufletul meu

albia torentelor e atît de secată,

încît pot s-o străbat cu piciorul.

Iar ochii mei sînt grei şi secaţi,

iar durerea lumii trece prin ei.

Să vină vremea ploilor!

şi-o lacrimă pe genele mele...

Atîtea lucruri care se tocesc

şi atîtea lucruri care mă rod.

Cei ce mor de foame, Doamne,

şi cei ce mor de nedreptate!

Noaptea mea e populată de ochii lor

ziua mea e populată de plăgile lor.

Trebuie să strig pentru moartea lor?

Trebuie să apăr dreptatea lor?

Vreau să vorbesc despre mine,

Da, pur şi simplu, despre mine.

Dar de unde să-mprumut o lacrimă

de unde să apuc să strig cît de cît?

Vidul mă apasă şi mă tulbură

mă dublează precum o oglindă –

dacă tu nu poţi să mă asculţi

cum îi vei înţelege pe ceilalţi?

Omul a venit pînă la mine,

el a plîns sub subţiorii mei

îi era foame, îi era sete,

era gol sub pielea sa.

Şi-a pus capul rece

pe picioarele mele

ca un copil.

Ştia el oare, ca şi mine,

cît de crudă e absenţa Ta?

Am făcut rău ca toată lumea

iubirea, angoasa şi insomnia

am adunat idoli

acel Aur invizibil ca Tine.

Am avut încredere în viaţă

şi am renegat prezenţa ta,

am coborît atît de jos

cît poate coborî amărăciunea.

Dar am muşcat îngrozit piatra,

am băut chiar neputinţa

şi m-am culcat cu pietrele

care hohoteau în rîu.

Ţi-am cerut eu viaţa?

Ţi-am cerut eu moartea?

De mă-nec – te afectează?

Dacă mor – te bucuri?

Nu-mi trebuie Justiţia ta!

Dar unde-i oare mila ta?

Nu-mi trebuie dreptatea ta!

Unde-i suferinţa ta?

Şi unde-i aşadar iubirea ta?

N-am avut nici un păcat.

Aş fi meritat iertarea ta?

Ştiu că iubeam viaţa –

cum aş fi putut iubi moartea?

Viaţa era plină şi interesantă

moartea, găunoasă şi amară.

Iată-mă, vin către Tine

nu-mi plec capul.

Nu te pot implora

vin la Tine ca adversar.

Oare trăim într-o lume

Unde doar puterea contează?

Oare în Justiţie şi în Iubire

Doar Forţa decide?

În balanţa ta

O lacrimă nu cîntăreşte

Mai greu decît toată înţelepciunea

Mai greu decît toate virtuţiile?“

„Feriţi-vă de umilinţă. Dintre orgolii, e cea mai rea. Toate defectele oamenilor nu contează pe lîngă o «umilinţă» spirituală! Toate viciile nu sînt nimic pe lîngă superbia lui Dumnezeu! Nu există decît un singur fel de umilinţă: să vrei şi să nu poţi, să nu ştii cum să ajungi la Dumnezeu! E un fel de tortură reală; să-ţi măr­turiseşti neputinţa, să admiţi sentinţa: «Căile Domnului sînt de nepătruns!».

Toate celelalte torturi, maceraţii, flagerări sînt «gingăşii», cum ar spune Epicur; acestea sînt delicii, torturi care ne oferă autoguvernarea şi fac din noi zei! Să nu fii decît un vierme, laş, vicios şi neputincios – şi totuşi să-l iubeşti pe Dumnezeu –, asta e cea mai îngrozitoare dintre torturi, adică să «porţi crucea» şi să te urăşti!“

(extras din Note asupra misticii)

Notă: Aceste două texte, însoţite de o fotografie a lui Fondane, au fost, probabil, remise de către sora lui Fondane, Marie, lui Jaques Maritain, atunci cînd l-a vizitat la 21 august. Într-adevăr, pe plicul ce cuprinde aceste texte stă scris: „Geneviève – La Solitude – 21 août 1949“. Cele două texte sînt inedite.

Extrase şi traduse din volumul Fondane- Maritain, Correspondance de Benjamin et Geneviève Fondane avec Jacques et Raïssa Maritain, Paris, Éditions Paris-Méditerranée, Co­llection „Cachet Volant“, 1997, pp. 170-172.