OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prea fericitul Patriarh Teoctist (1915-2007) al Bisericii Ortodoxe Romane s-a stins la 92 de ani – virsta la care patriarhul biblic Avraam primea legamintul cu Dumnezeu, daruindu-l apoi in custodia poporului ales. „Zilele anilor nostri sint saptezeci de ani; iar de vor fi in putere optzeci de ani si ce este mai mult decit acestia osteneala si durere“ spune Psaltirea. Patriarhul a murit intr-o durere lipsita de agonie, la capatul unei vieti de-o longevitate aproape fara egal in istoria ierarhilor ortodocsi romani.

Cel devenit calugar la 14 ani si intii-statator al Bisericii la 71 de ani si-a lasat o amprenta imposibil de negat asupra vietii religioase din ultimele decenii. Nascut in tinutul Botosanilor, Patriarhul a supravietuit trecerii a doua conflagratii mondiale, razboiului rece si unei tranzitii incheiate prin condamnarea istorica a comunismului de catre statul roman. Contestat fatis, dar pretuit indeaproape, PF Teoctist apare in amintirile celor care l-au cunoscut nemijlocit ca un patriarh dedicat virtutilor moderatiei: hitru si blajin, ca orice moldovean sadea, impregnat de cumintenia monastica a rostirii, abil in arta diplomatiei, echilibrat in gesturile publice si conservator in optiunile private.

Judecatile finale despre meritele si defectele PF Teoctist, in acest moment, nu pot fi decit deplasate sau premature. Ceea ce se distinge intr-un exercitiu de obiectivitate minimala este faptul ca intii-statatorul Bisericii a murit impacat in apropierea sarbatorii Schimbarii la fata (6 august, cind isi serba numele de monah).
PF Teoctist a fost un patriarh respectat de suflarea crestineasca. Este adevarat, n-a fost poate niciodata la inaltimea asteptarilor exprimate de intelectualitatea crestina – ea insasi vulnerabila in fata parabolei „paiului si birnei“. Lumea s-a raportat la Patriarh cu asteptari adesea imposibile, uitind faptul ca organizarea sinodala a Bisericilor rasaritene impune conceptul subsidiaritatii si notiunea de responsabilitate locala. Conform dogmelor si canoanelor, Patriarhul nu poate fi socotit un Suveran inamovibil sau infailibil. Statutul de episcop al Bucurestiului poate chiar precumpani, din punct de vedere liturgic, in fata conditiei simbolice – si mai degraba administrative – de Patriarh. Contemporanii sai isi vor aminti, cred, trei realizari importante ale PF Teoctist.

Mai intii, in absenta unei pozitii de fronda anticomunista, Patriarhul a incercat prin diverse cai sa continue procesul de catehizare in Biserica prin instrumentul cartii si al bibliotecii teologice. Cenzura comunista n-a putut impiedica aparitia, bunaoara, a unei Biblii jubiliare in anul 1988, cind s-au aniversat trei sute de ani de la prima traducere a Sfintei Scripturi (1688) in limba romana. Sute de mii de exemplare ale Bibliei aparute prin stradania PF Teoctist au inceput sa circule intr-o societate care incerca sa oblojeasca ranile bisericilor demolate prin cladirea „templului launtric“ al Cuvintului.
Catre sfirsitul vietii, gindul unei fericite „ras-bunari“ pentru aceasta epoca de tacere si umilinte l-a urmarit. Ultima prefata redactata a fost pentru o carte dedicata memoriei martirilor crestini – de toate confesiunile – ucisi in inchisorile comuniste (Martiri pentru Hristos din Romania, in perioada regimului comunist, Editura Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, Bucuresti, 2007).

PF Teoctist a avut curajul, in 10 ianuarie 1990, sa-si asume marginalitatea printr-o neasteptata retragere la manastirea Sinaia. Acest gest remarcabil n-a avut egal in nici o alta institutie publica romaneasca. Curajul unei demisii neconditionate i-a legitimat apoi intregul mandat de tranzitie, cind s-a remarcat prin exercitiul de pacificare a diferitelor factiuni din Biserica Ortodoxa Romana. Drama dezbinarii din diaspora a fost treptat vindecata prin incurajarea unor tineri ierarhi (IPS Iosif Pop, IPS Nicolae Condrea, PS Siluan Span, PS Sofronie Drincec si altii), trimisi in strainatate pentru a perfecta opera de reconciliere intre ortodocsi.
in sfirsit, PF Teoctist a fost un actor international admirat in mediile ecleziastice. Pe linga invitatia facuta Papei Ioan Paul al II-lea in anul 1999 – cind Romania a inaugurat sirul vizitelor Suveranului Pontif in tari traditional ortodoxe – PF Teoctist s-a remarcat ca aliat al Patriarhului ecumenic Bartolomeu I de Constantinopol. intr-un mod inteligent, el a stiut sa aseze Biserica sa autocefala pe harta geopolitica a Ortodoxiei mondiale.
PF Teoctist a fost, desigur, un patriarh al timpului sau. Suficient, insa, pentru a deveni un cetatean al Ierusalimului ceresc.