OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Infoeuropa buletin. Buletin editat de Centrul de Informare al Comisiei Europene in Romania. Apare – lunar si gratuit – din iunie 2002. Coordonator: Tereza Dordea. Editori: Monica Campeanu, Raluca Munteanu. Publicatia isi propune sa adune – in cele patru pagini color, pe hirtie velina – informatiile cele mai relevante pentru cititorii sai privind schimbarile prin care trece Romania in procesul de pregatire pentru aderarea la Uniunea Europeana. Fiecare numar al buletinului surprinde evenimentele care produc transformari in interiorul Uniunii si care influenteaza realitatea romaneasca. Un spatiu semnificativ este acordat activitatilor organizate de Centrul de Informare al Comisiei Europene, oportunitatilor de finantare si detaliilor despre asistenta acordata Romaniei de Uniunea Europena, despre cele mai recente programe lansate si despre cele in derulare. Numarul 4 (septembrie 2002) contine note despre raportul periodic de tara pentru Romania redactat de Comisia Europeana (dat intre timp publicitatii). De asemenea, sint publicate programele de finantare lansate in cursul lunii septembrie (bani pentru educatie, investitii in servicii sociale, cultura si promovare a activitatilor de infratire urbana). In pagina 3, este prezentata activitatea „la zi“ a Centrului de Informare pentru un jurnalism european, iar in pagina 4 – un material despre Bugetul Uniunii Europene, sub ochiul atent al Oficiului European pentru Lupta contra Fraudei (OLAF). O publicatie utila.


de ici, de colo

Asezat sub semnul intrarii in noul an universitar, numarul 7 (septembrie-octombrie 2002) al revistei Buletin informativ editate de Universitatea Bucuresti are, ca de obicei, un sumar bogat si util tuturor celor din „bransa“. Intr-un articol intitulat Start intr-o noua etapa, Adriana Dobre anunta lansarea unui Ghid al bobocului, un material ce va contine „informatii complete despre reteaua bibliotecilor, posibilitatile de comunicare in universitate, burse, camine, cantine, conducerea si contactele U.B.“. De citit interviul pe care Simona Musat i-l ia rectorului Ioan Mihailescu (Intre traditie si inovatie, spre avantajul studentilor), paginile despre initiativa Universitatii din Bucuresti de a-si premia sefii de promotie (in anul universitar 2001-2002 acestia se numesc Cristina Tuca si Augustin Mihalache) si despre proiectele Universitatii, informatiile despre cluburile studentesti si despre Spitalul Studentesc, opiniile „sub lupa“ despre atitudinea studentilor fata de viata universitara (si, in general, fata de viata publica), recoltate de catre Teodora Andreea Aldea, consistenta prezentare a Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala (cu o incursiune in istoricul nu lipsit de dificultati al acesteia) si, nu in ultimul rind, grupajul bilingv – romana-engleza – despre Programul de burse externe Erasmus. Informatiile sint insotite de un interviu pe aceasta tema cu prof. dr. Ioan Panzaru, prorectorul Universitatii (Universitatea din Bucuresti – partener activ in cadrul programului Erasmus). Interviul si restul grupajului au fost realizate de Silviana Mihalache.

Numarul 10/2002 al revistei de cultura iesene Timpul contine destule lucruri demne de interes. Retinem, astfel, interviul acordat Gabrielei Gavril de catre Rasvan Popescu („Tot ce ma atinge si ma doare ajunge, intr-o forma sau alta, pe hirtie sau pe pelicula“) despre jurnalul sau politic intitulat Purtatorul de cuvint. Aceeasi Gabriela Gavril semneaza un acid articol despre (sau impotriva) „legii Pruteanu“. Insa punctul de maxim interes este amplul text-replica al lui Dan Petrescu: Noutati de pe frontul dosariadei si alte intoxicari. Pentru a vedea despre ce este vorba, sa-i dam cuvintul autorului: „In vreme ce Consiliul CNSAS e sfisiat de lupte intestine [...] un fost ofiter de Securitate iesean isi propunea, sub pavaza anonimatului, sa elucideze unde se afla intruvabilul meu dosar, plutitor «intre mit si realitate» (v. interviul sau din cotidianul iesean Jurnalul de Est din 9, 10, 11 si 12 octombrie a.c., sub titlul Dosarul Dan Petrescu, intre mit si realitate). Pe scurt, acest dosar n-ar exista: a fost ars in 1989, imediat ce eu devenisem «un pion foarte important de decizie la nivel judetean», caci, se intreaba Anonimul, «care ofiter de Securitate n-ar intra in panica, tinind cont de tensiunea de-atunci, stiind ca are in dulap dosarul lui Dan Petrescu si compania?“. In continuare, Dan Petrescu dezamorseaza pe rind diversiunile si intoxicarile lansate de respectivul „anonim“ cu privire la grupul disident iesean. Iata un exemplu: „Intoxicarile lansate pe un ton sugubat de Anonimul iesean merg pina acolo incit sa sugereze, in pofida evidentelor cunoscute cel putin de cei care treceau prin zona strazii Sf. Atanasie prin 1988-89, o concordie extraordinara intre mine si paznicii mei din anii aceia: unii «chiar» mi-ar fi fost, spune el, «parteneri la table sau la «una mica» la Bolta Rece»! [...] mai intii, habar n-am sa joc table, n-am jucat niciodata, in viata mea, cu nimeni, si detest acest joc; apoi, nu sint ceea ce se cheama un bautor, o buna parte din perioada arestului la domiciliu am fost in greva foamei si nu era sa ma dedau tocmai atunci la «una mica», iar, pe deasupra, securistilor care ne sechestrau in 1989 le era formal interzis contactul cu noi“. Exista si citeva observatii mai „speciale“, care ar putea stirni unele reactii: „Ciudat: din mai multe directii, inclusiv din rindul unor fosti colegi ai sai, mi-a transpirat de-a lungul timpului ca masurile luate impotriva noastra [...] au fost «blinde», dat fiind ca Securitatea se convinsese ca nu eram in solda nimanui, mai exact ca grupul nostru ar fi fost singurul din toate celelalte protestatare la vremea respectiva care nu era manevrat de nu stiu ce «oculte» straine. [...] spun toate acestea nu pentru a revendica grupului iesean o «puritate» pe care, implicit, le-as contesta-o in bloc celorlalti opozanti si disidenti ai epocii, ci pentru ca, in unele cazuri, eu insumi am avut dubiile mele (d. ex., la «scrisoarea celor sase», la «scrisoarea celor sapte» s.a.), care incep, iata, sa rimeze cu acest zvon“. Autorul isi incheie replica pe un ton cinic-amar: „...din proprie experienta, ii pot asigura ca «poporul» nu este decit o adunatura eterogena pe care numai deprinderile noastre mentale eronate, datatoare de obscure si vane nostalgii, se incapatineaza s-o vada ca unitara si animata de un scop comun: oare dosarele de Securitate nu arata cit rau isi faceau, gratuit, aparent cei mai apropiati prieteni si nu de putine ori rudele insesi? Poporul, cind se va hotari sa-si ia soarta in mina ca sa-si schimbe traiul, va dovedi abia atunci ca, eventual, exista, ca vointa comuna catre ceva; pina atunci, are si a avut intotdeauna exact ceea ce a vrut si a meritat. Nu in numele acestei fictiuni comode am facut eu opozitie politica, ci de rusine ca ii eram asimilat – un sentiment strict personal. In orice caz, singura invatatura cu care m-am ales este ca a voi sa-i schimbi pe oameni este o himera distrugatoare si primejdioasa. Fiecare se va schimba numai cind ii va veni sorocul si niciodata nu se vor schimba toti deodata. Cei mai grabiti, intre timp, pina sa se dumireasca si ceilalti, vor fi ostracizati; in functie de ce se va intimpla ulterior, vor fi uitati sau vor fi socotiti precursori; pentru ei insa nu va mai avea nici o importanta“.


conflict

Sub titlul Vigilentul se intoarce, in Cronica romana de marti 29 octombrie (dupa o versiune mai concisa aparuta in ziar cu o zi inainte!?!), Razvan Voncu ii da o replica violenta „ex-amicului“ sau Daniel Cristea-Enache. Intr-un numar recent din Adevarul literar si artistic, acesta amenintase ca va scrie „un articol de tipologie literara avindu-i ca protagonisti pe Luminita Marcu/parvenita «de dreapta» si Razvan Voncu/parvenitul «de stinga»“, ambii fiind considerati „niste pastosi Paturici“.
In acelasi articol, Daniel Cristea-Enache, recunostea plagiatul colegei sale autoare de manual (Florina Rogalski) incercind sa-si compenseze accesul de onestitate prin tot felul de acuze confuze aruncate in dreapta si-n stinga... Conflictul dintre Razvan Voncu si Daniel Cristea-Enache, juni recenzenti aspiranti, membri ai gruparilor Eugen Simion, Fanus Neagu etc., este insa mai vechi – l-am recenzat si noi la Revista presei – iar mobilul tinea tot de „chestiuni de morala“. De morala si de vanitate. Razvan Voncu: „Intr-un articol mai vechi, ii atrageam atentia lui Daniel Cristea-Enache ca singurul sau adversar, in viata si in literatura, este propriul caracter, incovoiat de complexe si ros de o invidie patologica s…t el aspira sa fie cel mai mare (si, daca se poate, singurul) critic al generatiei – postura in care il las sa se instaleze, cu toata dragostea“.
Este taxat, intr-un stil caracteristic, stilul... nu tocmai expresiv al contraopinentului: „Nu-i vina mea ca nu intelegeti ce a vrut sa spuna autorele prin «pastosi Paturici». Este, probabil, culmea pe care poate sa o atinga in materie de expresivitate literara, in rest scrisul sau fiind mai searbad decit o plachie sleita, ramasa dupa cina Regimentului 6 Cavalerie. [...] «Articol de tipologie literara»? Dar pentru asta e nevoie in primul rind de talent literar! Or, talentul lui Daniel Cristea-Enache incape intr-o cutie de chibrituri peste care tocmai a trecut un TIR“. Dupa care Razvan Voncu se transforma din acuzat in acuzator: „Baiat constiincios, autor de plictiseli mai mult sau mai putin informate (pina la docte mai e ceva), ex-amicul meu nu realizeaza ca, oricit l-ar mingiia pe crestet galeria elitista, se poate mosteni numai numele, nu si talentul. Si-apoi, daca tot voia sa scrie o fiziologie a parvenitului, de ce trebuia sa mearga atit de departe, la fapturile neinsemnate ale Luminitei Marcu si subsemnatului? Nu trebuia decit sa se uite in oglinda si avea in fata ochilor, in toata splendoarea, portretul fidel al unui autentic parvenit literar, nici de «dreapta», nici de «stinga», ci cu posteriorul in doua luntri: Daniel Cristea-Enache“.
Aici, autorul articolului adopta un ton „martial“: „N-as face atita caz de rindurile sale scremute, in care gilgiie otrava unui orgoliu ulcerat, daca ex-amicul ar fi avut barbatia de a-mi dovedi slabiciunile si deficientele literare. [...] Daniel Cristea-Enache face insa pe cocosul numai de la distanta. Asa ca ma ataca din perspectiva moralei. Inutil sa mai spun ca, dupa cum se intimpla totdeauna cu cei excesiv de orgoliosi, perspectiva morala ii este cel mai putin favorabila si, jalnic giga literar, cade singur in groapa pe care mi-o pregatise cu mult cavalerism“. Dupa care trece la „partea“ a doua a cestiunii: „Parvenit? In ce sens? In sens social, nu cred ca este cazul. Provin dintr-o familie de intelectuali cu profesii tehnice. [...] Nu m-am ridicat insa, spre deosebire de Daniel Cristea-Enache, cu ajutorul parintilor mei, care in cultura nu cunosc pe nimeni. Nici macar nu sint bucurestean, iar cind am venit la Facultatea de Litere, eram ca pierdut in spatiu. Toti prietenii literari pe care mi i-am facut, mi i-am facut singur“. Nu fara a adopta, inca o data, stilul „poverist“ deja cunoscut: „…spre deosebire de Daniel Cristea-Enache, am fost si ramin un om foarte sarac. Daca un om fara locuinta, fara masina sau orice alt fel de proprietate poate fi un parvenit, ce se poate spune despre Daniel Cristea-Enache, care, la o virsta mai mica decit a mea, nu are nici o grija materiala si isi poate permite, la propriu, vacante in Spania?“. In continuare, autorul articolului se masoara cu adversarul sau in titluri literare si „academice“: „Nici in sens literar nu cred ca sint mai indreptatit decit ex-amicul sa-mi revendic titlul de «parvenit». Am muncit tot atit de mult ca si el (daca nu chiar mai mult), am rezultate scolare si academice cel putin comparabile cu ale sale, am publicat doua carti, editii, prefete s.a.m.d. Adevarul e ca Daniel Cristea-Enache reuseste sa ii ridice – nesperat – mingea la plasa lui Razvan Voncu, iar acesta o „bubuie“ fara mila in terenul celui dintii: „Se pare ca otrava pune uneori stapinire pe creierul lui Daniel Cristea-Enache si acesta pierde proprietatea termenilor. Cu atit mai mult cu cit nu eu, ci el a ajuns director la o prestigioasa revista, dupa numai trei recenzii publicate, respectiv secretar general de redactie la o mare editura, fara sa fi publicat, in prealabil, o carte. Sau asta nu e parvenitism?“
Finalul e o adevarata imprecatie furioasa: „…i-am mai spus-o, nu permit oricarui flaimuc literar sa ma acuze, dupa un deceniu de privatiuni materiale, ca am beneficiat cu ceva de pe urma literaturii. Daca are chef sa imi traga palme morale, il poftesc mai intii sa se suie pe un scaun. Astept cu mare nerabdare articolul sau «de tipologie». Ii voi raspunde, ca si pina acum, la post-restant. Ca oricarui ins cu domiciliul literar incert“. Noi, ce sa mai spunem? Vorba poporului: Intarita-i, drace!
Apropo de „domiciliu literar incert“: in numarul de saptamina trecuta al Romaniei literare, Daniel Cristea-Enache e prezent cu un interviu de doua pagini pe care i-l ia lui Cristian Tudor-Popescu, seful sau de la Adevarul literar si artistic. Interesant e ca ambii s-au exprimat – la momente diferite - ireverentios la adresa directorului revistei care, cu amabilitate, ii gazduieste acum...