OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Moartea l-a smuls grabita dintre noi pe artistul A.M. Agrippa, inainte ca acesta sa implineasca 60 de ani. Pictorul pregatea o personala pusa in intregime sub semnul Inimii. Nu doar o tentatie culturala, aceea de a-si incerca puterile cu o tema densa din istoria spiritualitatii universale, i-a determinat optiunea, ci si alarma fizica, primejdia ce incepuse de citva timp sa-i ameninte centrul vitalitatii organice. Colajele, desenele, pinzele au devenit astfel armele cu care A.M. Agrippa a infruntat in ultimii sai ani un Dusman de neinvins in planul existentei terestre, dar vulnerabil fata de mesajul spiritual rezistent la proba timpului.

Ultimul capitol al operei acestui om discret si distins reprezinta constientul sau efort de supravietuire, de „exorcizare“ a unui verdict nedrept ce se contura, poate, la orizont. Ironia amara a destinului a hotarit ca vestitorul mortii sa fie altul decit inima – boala necrutatoare, cu o evolutie dezarmant de rapida. Inimile lui Agrippa au continuat sa „bata“, insa, si dupa 25 februarie 2000; mai mult, s-au intilnit cu publicul caruia ii erau destinate, in expozitia finalizata de familie, prieteni si fosti colegi, organizata in Sala Ronda a Galeriei Etaj 3/4 de catre Oficiul National pentru Documentare si Expozitii de Arta (institutie in care a lucrat pictorul mai multi ani) si deschisa in perioada 5-19 mai.
Agrippa nu ascundea, in discutiile cu cei apropiati, pretextul dramatic ce l-a orientat spre o tema ca Inima, dar preciza, pe de alta parte, ca determinarea biografica era depasita de concentrarea profesionala asupra unui motiv cultural/plastic „egal in drepturi“ cu oricare altul. Iar proiectul expozitional, concretizat de ONDEA (in ciuda vicisitudinilor financiare), prin tenacitatea si contributia creatoare a domnului Mihai Oroveanu, a doamnelor Alexandra Titu si Ileana Ploscaru, a familiei artistului, s-a dovedit un remarcabil act de cultura.

Opera lui A.M. Agrippa s-a alcatuit cu rabdare, in timpi lungi, fara crispari, fara grabite si ocazionale adaptari la un curent sau altul al zilei. S-a impartasit din principiul modernist al autonomiei esteticului, cu decantari ale motivului, esentializari gradate ale figurativului, sublimari intru abstractie lirica sau, uneori, geometrie organizata. Autorul a evitat inchiderile de drum, a pastrat liber culoarul translatiei cu dublu sens intre figurativ si nonfigurativ. Culoarea a fost o permanenta componenta esentiala a „ecuatiilor“ artei sale – cromatica determinata de raporturi subtile, adesea orchestrari de griuri cu dominanta calda sau rece hotarite de impulsul afectiv al momentului.
Contextul dramatic ce a amprentat elaborarea seriei Inima a descatusat indrazneli cromatice, pina atunci mai rar prezente in pictura lui A.M. Agrippa. Simtul armoniei, definitoriu pentru „rostirea“ in culoare a celui acum disparut dintre noi, nu a fost insa anihilat.

Forma simplu reprezentata a inimii a fost pecetea asezata de artist pe pinza ori hirtie, in tusa, pata, „cimp de forta“ al desenului, structurata din materiale diverse in chip de colaje. In expozitie s-a realizat si un recipient cubic suspendat din care, la vernisaj, s-au rostogolit rosii inimi obiectuale intr-un perimetru vopsit alb, cu acelasi contur, inconjurat de pamint si iarba – fulgurant happening ritualic, amintind poate de huma in care ne intoarcem dupa ultima bataie a inimii. Inimile lui Agrippa sint, nu o data, strabatute de semnul crucii – dimensiunea sacrului si-a facut loc, de la un moment dat, in gindurile si simtirea artistului.
Cei care l-au cunoscut pe Agrippa si au poposit in Sala Ronda, contemplindu-i ultimul capitol al operei, s-au lasat, probabil, invaluiti de amintirea prietenului ce nu mai este; aveau insa in fata ochilor, si ne ramine tuturor, Arta celui disparut, vie, implinita.