Dragă Doina,
Iată că s-a terminat şi a cincea
ediţie a festivalului Printemps balkanique. Această Insolite
Roumanie a răspuns pe deplin aşteptărilor mele. Publicul a fost
prezent la numeroase şi diferite întîlniri, partenerii –
şi ei foarte numeroşi – şi-au depăşit rolul strict de
parteneri şi au venit să participe la întîlnirile
propuse de ceilalţi. Cred că invitaţii au fost mulţumiţi atît
de întîlnirile organizate, cît şi de primirea pe
care m-am străduit să le-o fac, pentru că efectiv, atunci cînd
un artist vine, îl primesc ca şi cînd ar fi un prieten,
unul de-al casei. Cred că e important să păstrez această „marcă
de fabricaţie“ care-i conferă întotdeauna un aspect uman
evenimentului cultural. A fost o ediţie care a deschis multe uşi
României şi e interesant să constaţi că publicul a înţeles
în mare parte acest principiu de funcţionare. Uşi prin care
fiecare a putut intra în felul său în România,
fără ca eu să le impun punctul meu de vedere. Perspectivele
oferite au fost multiple şi m-am ferit să le îndrum privirea.
Ar fi fost şi stupid din partea mea, căci îmi cunosc bine
invitaţii, cunosc cît de cît şi România, dar n-aş
spune niciodată că o cunosc la perfecţie. Pentru a realiza acest
festival, am fost de cinci ori în România, în
marile oraşe, am văzut, fireşte, multe lucrări ale artiştilor,
m-am familiarizat cu diverse scriituri, ceea ce mi-a adus un plus de
informaţie, dar în nici un caz nu m-aş putea folosi de acest
material pentru a spune că sînt la curent cu realitatea
românească. Realitatea ţării dumneavoastră este mult mai
complexă.
Cred însă că prin acest
eveniment am făcut un frumos zoom asupra României şi că era
timpul, căci, aşa cum au constatat mulţi (printre ei şi români)
nu a existat niciodată un astfel de eveniment în Franţa
dedicat României. A fost o premieră să vezi un eveniment care
a durat atît de mult, aproape două luni, şi care a fost pe
cît de bogat, pe atît de variat şi s-a desfăşurat în
atîtea oraşe şi sate din Franţa (în principal, într-o
anumită regiune, Basse-Normandie, deşi unele manifestări au
depăşit graniţele ei), dar şi în România (Centrul
Coregrafic Naţional din Basse-Normandie, compania de teatru Amavada,
cu piesa Le chant du chien, de Zwy Milhstein, jucat în prezenţa
autorului, un autor de benzi desenate, au fost la Bucureşti şi
Sibiu, iar în curînd două formaţii de muzică
electronică, Liléa Narrative şi Peter Digital Orchestra, vor
veni pentru La fête de la musique, în cadrul „Nopţii
Albastre“ organizate de Centrul Cultural Francez). A fost şi o
modalitate eficientă de a ajunge la public şi, bineînţeles,
la presa naţională şi regională. Toate articolele scrise au vizat
un public indirect, iar informaţiile despre România au apărut
imediat. Acest public indirect ar putea fi undeva în jurul a
50.000 de persoane sau 52.000, în funcţie de articole şi de
ziare, printre care s-a numărat şi cotidianul francez Le
Ouest-France.
Aş spune pur şi simplu că acest
eveniment a fost un real succes. În Normandia, România a
strălucit în mii de culori şi vă asigur că în urma
festivalului nu putem decît să vedem România altfel.
Sînt atîtea persoane care mi-au spus că am fost peste
tot şi că am lucrat cu multă lume şi am ajuns la un public
divers.
Cîteva întîlniri
(trei sau patru) s-au petrecut însă mai puţin bine din lipsă
de public, dar cu atîtea întîlniri nu prea putem
cîştiga de fiecare dată. În fond, am ajuns la un public
de 27.000 de persoane (poate 30.000), însă aşteptăm şi
expoziţia de la Parc des marais din Cotentin şi din Bessin, Fenêtre
sur le delta du Danube, la Les Ponts d’Ouve, în apropiere de
Carentan, care se va ţine în aer liber – o premieră atît
pentru public, cît şi pentru mine –, iar la toamnă, odată
cu la rentrée, va avea loc o expoziţie dedicată lui André
François, Un posthume sur mesure, la biblioteca
Cherbourg-Octeville. Aş putea menţiona şi expoziţia lui Andrei
Pandele, la care au venit 10.000 de persoane.
Expoziţia lui Dan Perjovschi, Can’t
stop drawing you, de la Artotecă, a fost, de asemenea, nemaipomenită
şi au venit 2.000 de persoane s-o vadă, ceea ce reprezintă un flux
de vizitatori mai mare decît media pentru acest loc de
expunere. Am rămas cu dezamăgirea de a nu fi putut invita anumiţi
artişti, precum Grigore Leşe, tineri muzicieni de la PNAL (îi
salut în trecere pe prietenii festivalului Tmbase, care merită
toate laudele), pe Mihaela Şchiopu care face un lucru remarcabil
pentru cu tinerii atinşi de virusul SIDA. Atelierele sale le
îngăduie tinerilor să iasă din această groapă fără fund,
în care îi poate arunca societatea. De aceea, cred că
merită toată atenţia noastră. Îmi pare rău că n-am putut
invita anumiţi artişti plastici cu proiectele lor, însă nu
mă voi opri aici, ci voi continua să cultiv aceste frumoase
legături cu România.
Şi apoi mi-ar fi plăcut să-i primesc
pe Cristian Mungiu, care n-a putut veni, pe Lucian Pintilie (pe care
n-am reuşit să-l contactez sau să-l întîlnesc, dar
care a fost totuşi prezent ca spectator la închiderea
evenimentului), pe Mircea Cărtărescu şi pe Norman Manea. Şi pe
mulţi alţii pe care n-aş putea să-i menţionez aici. Ei bine, da,
n-am putut invita pe toată lumea, dar am spus asta de mai multe ori,
alegerile sînt întotdeauna crude.
Cît priveşte Statul român,
am avut un editorial al preşedintelui României. În
treacăt fie spus, mi-ar fi plăcut să-l văd pe preşedinte la
inaugurarea festivalului sau măcar pe unul dintre reprezentanţii
săi, dar important rămîne faptul că am reuşit să-i captăm
atenţia, ceea ce mi-a permis să ajung la preşedintele ICR-ului şi
să facem un parteneriat. ICR este o instituţie minunată, dar pare
îngreunat de proceduri adminstrative şi cred că mai multă
supleţe le-ar permite numeroşilor experţi, directorilor adjuncţi
şi directorilor de la institutele din străinătate să facă mai
multe lucruri şi mai bine, căci astfel şi-ar putea consacra timpul
relaţiilor externe şi diferitelor proiecte cu partenerii străini.
În plus, ICR-ul trebuie să fie
atent cu persoanele pe care le angajează. Au trimis la festival,
împreună cu prima formaţie venită la inaugurare, un
însoţitor care era probabil competent, dar răuvoitor şi
extrem de nepoliticos. Această persoană m-a făcut să pierd un
timp preţios şi a adus mari prejudicii primelor zile de festival,
foarte importante pentru mine, a adus prejudicii inaugurării,
expoziţiilor şi manifestărilor culturale. M-a luat realmente drept
un imbecil, ca şi pe asistenta mea, pe parteneri, sfidînd
chiar şi poliţia municipală la sosirea lui la castelul din Caen,
pentru concertul de la auditorium din muzeul Beaux-Arts.
La sfîrşitul manifestării, am
aflat că lansase şi un zvon, la hotelul din Caen unde stătea, ca
să-i facă pe şoferii de autobuz rămâni să creadă că eu
am stat în spatele unei acuzaţii destul de delicate care i se
adusese! Găsesc că e o atitudine stupidă, nedemnă şi de o mare
iresponsabilitate. Acest domn, Ilir Massala, nu merită încrederea
ICR-ului, căci, dacă a creat probleme aici, va crea cu siguranţă
şi în altă parte, ceea ce dăunează imaginii ICR-ului şi a
României.
Vorbind despre ICR, ţin să-i
mulţumesc în mod special domnului Patapievici, Taniei Radu,
Christianei Ştefănescu, iar de la ICR-Paris le mulţumesc mult
Magdei Cârneci şi Simonei Edwards pentru atenţia acordată.
Mulţumesc de asemeni AFCN-ului, directoarei Andreea Grecu, pentru
atenţie şi susţinere financiară. Îi mulţumesc Doinei
Ioanid şi Observatorului cultural. Îi mulţumesc lui Cosmin
Manolescu, care este evident un mare coregraf şi dansator, precum şi
soţiei sale, Gabriela Tudor; amîndoi sînt excelenţi
experţi în domeniul artei şi m-au ajutat mult în
relaţiile cu presa, cu partenerii şi cu artiştii invitaţi.
Le mulţumesc tuturor românilor
de la Caen, care au fost şi vor fi întotdeauna minunaţi. Unii
dintre ei au început să lucreze la traduceri, alţii vor lucra
la crearea unei asociaţii pentru a putea continua schimburile
culturale cu România, pentru că au văzut că, deşi nu e
deloc simplu, totul este posibil. Acest eveniment a fost efemer, ceea
ce nu se va întîmpla şi în cazul volumului
bilingv, Des soleils différents, care urmează să apară în
septembrie şi pe care sper să-l pot prezenta la Bucureşti în
noiembrie. În plus, lucrăm deja la publicarea unui volum
colectiv român, pe care-l vom publica în Franţa, în
mai 2009. Am găsit deja spaţii interesate să-i primească pe
autorii români la Caen (Salon du Livre), la Lille (Lille 3.000,
în cadrul manifestării Europa XXL). În 2010, Gabriela
Adameşteanu va veni din nou, de data aceasta pentru o rezidenţă,
şi vom invita cu siguranţă unul sau doi autori pentru un proiect
literar de mare amploare, care va viza Europa de Sud-Est. Prin
urmare, în ciuda aparenţelor din această fotografie (făcută
de Raphaël Fresnais), n-am de gînd să mă odihnesc şi-o
să mă ocup de această misiune care mă însufleţeşte de
cînd am descoperit pe cont propriu Balcanii, în 1996.
Laurent Porée, omul-orchestră al Primăverii balcanice
P.S.: Cu ocazia festivalului, numeroşi
invitaţi au devenit membri de onoare ai asociaţiei: Dan Perjovschi,
Dan Lungu, Simona Popescu, Gabriela Adameşteanu, Magda Cârneci,
Letiţia Ilea, Sanda Niţescu, Edmond Baudoin, Ramona Bădescu.
Traducere de Doina Ioanid
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters