OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dintr-un lot de fotografii facute la Ateneul Roman, in ziua lansarii volumelor retrospective ale fostului Presedinte, dl Emil Constantinescu, pusesem deoparte instantaneul cu profesorul Iancu Fischer, ca sa i-l ofer indata ce procuram cartea de care s-a aratat interesat in cele citeva cuvinte schimbate impreuna la incheierea festivitatii. Cine ar fi banuit ca scurtul dialog si stringerea de mina, in treacat, urmau sa fie ultimele? Emeritul filolog clasicist a incheiat buimacitor de brusc socotelile cu lumea noastra.
Acum privesc imaginea devenita deodata document si, in memorie, prind viata secvente ale unui film desfasurat pe o distanta apreciabila. Un moment relevant dateaza inca din 1957. I. Fischer inaugura seria editiilor critice puse la cale in redactia de valorificare a tezaurului literar clasic, din cadrul ESPLA. Proiectul era ambitios, am luat parte la infiriparea lui, pina a ma desparti de initiatori (Silvian Iosifescu, Milo Petroveanu, dna Busulenga, Ion Roman, Andrei Rusu, Al. Sandulescu), prin transfer la Viata Romaneasca.

Se vroia, cumva pe tacutelea, reluarea traditiei de exigent discernamint si maxima acribie de la Editura Fundatiilor Regale, sub al carui patronaj au aparut, pe rind, in conditii impecabile, opere de B.P. Hasdeu (ingrijitor Mircea Eliade), Ion Heliade-Radulescu (Dimitrie Popovici), Creanga (G.T. Kirileanu), Odobescu (Scarlat Struteanu), Macedonski (Tudor Vianu), pe coordonate jalonate initial de Paul Zarifopol (Caragiale) sau Perpessicius (Eminescu). Legarea firului cu asemenea modele de scrupul profesional o infaptuia I. Fischer, pregatind pentru tipar integrala productiei poetice lasate mostenire de Gr. Alexandrescu. A fost o adevarata sarbatoare aparitia volumului, prin luxuriantul sau aport de variante, note si aport bibliografic. Adunarea intregului material, confruntarile obligatorii intre versiuni diferite pentru a stabili, cu acuratete desavirsita, o lectiune finala, lungi, repetate forari in arhive au reclamat timp si un consum de energie, cu eforturi epuizante din partea editorului, care nici n-a mai gasit resurse sa duca pina la capat operatiunea. Ar fi urmat un al doilea op, rezervat prozei. De cite ori, dupa aceea, il zaream pe I. Fischer in preajma Bibliotecii Academiei, cu nelipsita servieta, vesnic doldora, nutream iluzia ca se pregateste sa revina la cabinetul de manuscrise si in sala de lectura pentru periodice, unde il asteptau restul scrierilor Alexandrescului, altele decit cele in versuri. N-a ajuns s-o mai faca si nici altcineva n-a cutezat sa-l continue, sa-i preia stafeta, probabil inhibat de baremul inalt impus de I. Fischer.

Daca eruditia prestigioasa a profesorului putea sa produca prudenta in relatia directa, comportamentul sau risipea orice rezerva. Avea fata de interlocutori o politete egala, dar nici urma de raceala sau distanta apodictica. Discretul accent moldovenesc din rostirea frazelor le umplea de caldura. Nu l-am vazut incruntat, posomorit, desi a traversat dificultati nemeritate din ordin administrativ-oficial. Cit de absorbit de griji sau de preocuparile specialitatii ar fi fost, nu abandona o anumita jovialitate a spiritului. Era un semn de finete si de respect fata de ceilalti. Avea in singe instinctul comunicarii, intr-un registru al bucuriei impartasite, al devotiunii generoase.

De aceea nu m-am mirat sa-l intilnesc, amestecat printre manifestantii iesiti in strada, dupa ’90. Daca memoria nu ma insala, parca il vad in coloanele neuitatului mars ce a marcat infiintarea „Aliantei Civice“. Tot dintr-un sentiment robust al implicarii in evolutiile prezentului se afla si la Ateneu, deunazi. La o incrucisare anterioara de drumuri, imi marturisea ca citise pe nerasuflate paginile din Observatorul cultural semnate de Adrian Radu Cernea, care-si reconstituia dramatica experienta din iulie 1941, la Iasi, pe cind era student si scapase ca prin minune din crunta dezlantuire rasista. I. Fischer il cunostea pe autor si cunostea, de asemenea, ce barbar prapad fusese, deoarece l-a trait cu propria-i fiinta. Se regasise total in relatarea lui Cernea si dorea textul integral, aparut, intre timp, in carte. I-am promis sa caut un exemplar la editura. M-a asigurat ca nu-i presant. In schimb, el s-a grabit sa-mi multumeasca anticipat. Schimbul de amabilitati avea loc in seara de simbata, 5 octombrie. Pe 17 octombrie, orice demers nu mai avea sens. In cuprinsul a mai putin de doua saptamini devenise tardiv.