OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucian Boia, Anca Oroveanu, Simona Corlan-Ioan – coordonatori
Insula. Despre izolare si limite in spatiul imaginar
Colocviu interdisciplinar organizat de Centrul de Istorie a Imaginarului si Colegiul Noua Europa, 19-20 martie 1999, sediul NEC, 1999, 318 p., f.p.


Colegiul Noua Europa a devenit de citiva ani un important loc de intilnire a intelectualilor romani, iar conferintele sale ne-au insotit si ne vor insoti tranzitia spre normalitate. Anul trecut, Centrul de Istorie a Imaginarului din cadrul Facultatii de Istorie a Universitatii din Bucuresti si Colegiul Noua Europa au adunat sub titlul Insula. Despre izolare si limite in spatiul imaginar lucrarile sustinute in cadrul unui colocviu interdisciplinar. Lucian Boia avertizeaza, inca din prefata, asupra imposibilitatii de a sintetiza domeniul intr-un singur volum si chiar ii ofera cititorului o lista de topoi ce vin in contiguitate cu domeniul cartii. Citam citiva: minastirea, spitalul, falansterul, ghettoul, inchisoarea (si insula inchisoare-Chateau d’If, Sing Sing), arhipelagul Gulag etc. Lista acestora ramine deschisa. Spatiile imaginare explorate sint foarte diverse: proiectiile imaginarului istoric si, prin conjunctie cu istoria mentalitatilor, imaginea Celuilalt si formarea ei, antropologicul si istoria religiilor, filozofia arhitecturii si implicit a spatiului construit, imaginile insulare din literatura, spatiile utopice – de la baletele baroce de la curtea Regelui Soare pina la robinsonade si puternicul sentiment insular al culturii britanice sau chiar insularitatea politica, intre insula Romaniei eterne si vremelnica insula Ceausescu.

Materialul incadrabil in spatiul cercetarii istorice este conturat de studiile lui Lucian Boia, al lui Andrei Pippidi si al Simonei Corlan-Ioan. Studiul lui Lucian Boia, extras dintr-un volum aparut la Paris in 1995, Entre L’Ange et la Bête, delimiteaza cei doi poli, cele doua granite ale imaginarului insular: desfriul si sfintenia. Insulele devin astfel fie un hinter-land al comportamentelor sexuale aberante, fantasmele sexuale ale fiecarei culturi fiind proiectate aici, fie un spatiu al intilnirii cu Sacrul, unde barbati sfinti au la dispozitie fintina tineretii. Autorul distruge amuzat mitul iluminist al bunului salbatic (ce are la noi oarecari afinitati cu mitul taranului roman), citindu-l pe unul din invatatii epocii, Maupertuis, ce declara ca ar prefera o ora de conversatie cu oameni dotati cu coada in locul plicticoaselor discutii cu academicienii epocii Ratiunii! De asemenea, mitul tahitian sau polinezian, ce s-a prelungit pina in tablourile lui Paul Gaugain, ar fi fost construit tot de europenii care, dupa ce s-au infruptat din oferta bastinaselor, au observat totusi ca localnicii, necunoscind conceptul de proprietate, furau de stingeau!

Andrei Pippidi isi incepe studiul intr-un mod autobiografic: “Dintotdeauna am stiut ca vin dintr-o insula. Stramosii mei paterni, de neam ionian, erau nascuti in Chios, in apropiere de tarmul Asiei Mici. Dintre cei 128500 de pasi necesari, dupa parerea geografului Ptolemeu, pentru a da ocol insulei, nu l-am facut nici pe primul