OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dincolo de tehnoredactare si de aspectul exterior somptuos, Dictionarul general al literaturii romane ascunde indaratul sau o poveste revoltatoare, daca n-ar fi mai degraba trista si, in cele din urma, revoluta. „Trasaturile“ acestea se pot regasi in zicala populara de extract urban: „pe dinafara-i vopsit gardu’, inauntru-i leopardu’“. Fiara cu pricina semnifica, in cazul de fata, principiile metodologice ale selectiei care sta la baza alcatuirii Dictionarului, principii pe care vom incerca sa le descifram in rindurile urmatoare. Analiza selectiei si a metodologiei acesteia are in vedere felul in care este prezentata in aceasta lucrare, cu pretentii de exhaustivitate, literatura din vestul tarii.

Inainte insa vom reproduce din studiul introductiv al lui Eugen Simion o fraza care spune multe despre ceea ce se vrea Dictionarul general al literaturii romane si care ii este modelul. Ne spune initiatorul lui faptul ca dorea, „pur si simplu, sa nu ne prinda inceputul secolului al XXI-lea fara a avea un dictionar integral al literaturii romane, cu tot ceea ce propune el: autori, publicatii, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare etc. [...] “. Foarte mult si foarte greu de realizat, recunoaste autorul initiativei, numai ca, ni se spune, „prin conjugarea fortelor intelectuale din institutele Academiei Romane“ acest lucru poate deveni, din proiect, realitate. Mai ales cind ai totusi bani din bugetul de stat si oameni platiti sa lucreze pentru a-l duce la indeplinire. Desigur ca „fortele intelectuale din institutele Academiei Romane“ sint, ca sa ma exprim neacademic, pline de forta si eu sint dispus sa le creditez ca atare cu observatia, de bun-simt, ca acreditarea trebuie precedata de judecata lor valorica, dupa zicala aceea cu gardu’ vopsit si cu leopardul dinlauntru. Si intrucit opera aceasta cu temei academic e mare si puterile analitice ale unui biet prozator reduse, vom avea in vedere, in ce ne priveste, doar „fortele intelectuale din filiala timisoreana a Academiei Romane“.

- Seful dispune si fortele celelalte raspund supuse
Numai ca trebuie sa fac si aici o corectura si sa spun ca „fortele intelectuale din filiala timisoreana a Academiei Romane“ trebuie, bietele de ele, analizate din perspectiva hermeneutica a singularului majestatii si nicidecum a pluralitatii lor, fara indoiala, bine inzestrate intelectual si cultural. Se pare ca asa stau lucrurile prin filiala intelectuala si academica timisoreana: seful dispune si fortele celelalte raspund supuse sau realizeaza mici victorii vremelnice.

Prin urmare, daca le reprosez ceva fortelor intelectuale academice timisorene este ca si-au restrins pluralitatea la deciziile sefului, ale directorului Crisu-Dascalu, profesor universitar, critic si poet, care decide valoric si dispune academic. Sa dau un exemplu ca sa nu vorbesc fara aplicatie. Imediat dupa ce presedintele Academiei si-a propus, cum si marturiseste public in Cuvintul inainte, „sa nu ne prinda inceputul secolului al XXI-lea fara a avea un dictionar integral al literaturii romane, cu tot ceea ce propune el: autori, publicatii, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare etc.“, nu multa vreme dupa aceea am fost contactat de una dintre fortele intelectuale ale filialei, care mi-a marturisit in penumbra cum ca directorul nu si-a dorit, nici metodologic si nici axiologic, sa fac parte din Dictionar, nici eu si nici Viorel Marineasa, asijderi poetul Eugen Bunaru, intrucit nu am fi intru totul scriitori.

- Omisiuni si tot felul de interese
La smerita mea intrebare cum ca de ce domnul director dispune asemenea caterisire care ne plaseaza dincolo de scrierile anonime, mi s-a spus, asa la colt: „stii, el este cu Eugen Simion“. Nu m-am putut stapini sa nu exclam, in grai ardelenesc, din cauza surprizei provocate de respectiva confesiune din penumbra: „Tulai, Doamne, d’apai domnu’ presedinte Eugen o scris despre debutul meu la Romania literara si pe urma m-o pus la Scriitori romani de azi“. Eh, imi spun tot eu, aia a fost cindva, acum alta este integralitatea literaturii romane, cu tot cu „autori, publicatii, curente literare, concepte, opere anonime, institutii literare etc.“. Interlocutorul din confesionalul literar, parte anonima dintre fortele intelectuale ale filialei, mi-a marturisit sa nu-mi fac griji ca a obtinut o victorie clara in fata propunerii de excomunicare, a mea si a lui Viorel Marineasa, din Integralitate cu adresarea razboinica: „Crisu, draga, e prea de tot“ – asa cumva, sau poate „domnu’ director, e prea de tot“ – nu stiu cum anume se adreseaza una alteia fortele intelectuale, nu am verificat, marturisesc. Si cum spun, blagosloviti – eu, Marineasa si Bunaru – cu asemenea ingaduinta valorica, am decis sa tac si sa capat, ca pret al tacerii, nemurirea.

Numai ca tacerea mea a durat pina cind proiectul Integralitatii literaturii a inceput sa-si arate roadele si am vazut ca la primul op – totusi, Eugen Bunaru fiind dumnealui cu litera B, apartinea de drept primului volum –, pur si simplu, nu fiinteaza nici macar alaturi de acele opere anonime pe care Integralitatea Literaturii Nationale, promisa si managerizata de presedintele Academiei, a decis sa le aiba in seama. Cit despre Eugen Bunaru, el este cunoscut intre cei care se pricep la poezia anilor ’80, are multe volume de versuri, este un poet al atmosferei batrinelor strazi ale Timisoarei, cu o muzicalitate discreta si cu o sintaxa care aminteste de poezia lui Mircea Ivanescu. De altfel, Serban Foarta, unul dintre scriitorii de prima linie ai literaturii noastre, despre care, orisicit, nu se poate spune ca n-ar fi exigent si priceput intr-ale poeziei, i-a prefatat un volum lui Eugen Bunaru. Sau poate gresesc in ceea ce ar fi sa fie priceperea si exigenta lui Serban Foarta. Poate ca el o fi asa numai dupa putina mea eruditie, iar caile metodologice ale selectiei academice timisorene imi depasesc putinta de a le pricepe.

Ar mai fi de adaugat ceva care merita atentie pentru cineva interesat de felul in care underground-ul anonim si marginal al scriitorilor timisoreni optzecisti l-a inscris intr-o istorie a literaturii: faptul ca acestia au participat coerent si cu program clar in cap si convingeri la momentul esential al izbucnirii revolutiei in seara de 16 decembrie 1989, urmata mai apoi de redactarea mult incercatei Proclamatii din 1990. Alaturi de Eugen Bunaru, in seara aceea au fost la razmerita poetul Ion Monoran, care a oprit tramvaiele si a indemnat lumea la demonstratie, criticul literar Vasile Popovici, subsemnatul, prozatorii Viorel Marineasa, George Serban, Iosif Costinas, Gheorghe Sechesan, eseista si traducatoarea Doina Pasca-Harsany, poetul Petru Iliesu. Imi amintesc cum am izbucnit, caraghios e drept, sa cint acolo la fereastra pastorului song-ul Desteapta-te romane, ca sa se vada ca treaba nu era doar o afacere a ungurilor si cum anume am fost degraba urmat de Eugen Bunaru, Sechesan, Marineasa si cum ni s-a alaturat multimea. Intre timp, cintarea respectiva a devenit imn al tarii si este pricina care ii scoala de pe scaune pe domnul presedinte al Academiei si pe directorul domniei sale la diferite actiuni plicticoase.

Probabil ca acea isprava a optzecistilor de pe Bega nu face parte din integralitatea literaturii nationale. Dupa cum nu-i apartine aceleiasi literaturi mastere minunatul Adrian Derlea, cu poezia lui simpla, bacoviana, boem al unui cartier istoric al Timisoarei. In urma cu citiva ani i-am citit, intr-o noapte la Berlin, impreuna cu Vio Marineasa, poeme dintr-un volum al lui Adi Derlea – doua sint de toate – lui Gheorghe Craciun si a fost incintat si uimit. Iar despre Gheorghe Craciun nu se poate spune ca nu se pricepe la poezie. Sau se poate; in fond, daca esti sef precum Crisu-Dascalu, dispui si e destul. Oricum, lucrurile se simplifica in ceea ce priveste literatura din Timisoara din anii ’80, intrucit multi s-au scufundat in anonimatul mortii: Mono, Adi Derlea, Gheorghe Pruncut, Iosif Costinas, George Serban.

Din aceeasi integralitate a literaturii romane nu face parte nici poetul boem Traian Dorgosan, prietenul lui Livius Ciocarlie, fara de care e greu de imaginat ceva anume din farmecul vietii literare, atit cit este el, al acestui oras care nu are neaparat o traditie literara romaneasca de forta altor centre literare. Filiala si directorul au si alte lipsuri importante la selectie: prozatoarea Sofia Arcan, mitropolitul Nicolae Corneanu, autor al atitor carti, studii, articole de presa, adaugati la asta poetii din generatia anilor ’90 precum Rodica Draghincescu – poeta care face cariera literara internationala, fosta colega de filiala a Academiei timisorene cu domnul director, apoi Adrian Bodnaru, un poet rafinat, apreciat de acelasi Serban Foarta, redactorul Editurii Brumar, una dintre cele mai performante edituri din Romania prin calitatea editiilor de poezie, si nu numai, premiata de AER. In schimb, generatia ’90 este reprezentata de Bogdan Mihai Dascalu-fiul. Eu nu zic ca n-o fi si el ceva pui de geniu, numai ca, totusi, Adrian Bodnaru, domnilor hermeneuti!

O alta stupefactie ne-o rezerva integralitatea Dictionarului prin omisiunea batatoare la ochi a revistei Arca din Arad, o revista cu totul onorabila care functioneaza hat din vremea de dupa revolutie, in timp ce obscuritati cu simpatii feseniste de prin tirguri cu o duzina de locuitori au apucat nemurirea. Or mai fi si altele asemenea, dar nu imi bat capul sa le descifrez. Bref: declar public ca nu am chef sa fiu miluit de Dictionarul literaturii romane si nu doresc sa apar in paginile lui, prefer anonimatul impreuna cu Bunaru, Dorgosan, Draghincescu, Bodnaru, Derlea sau Costinas. Oricum, zic, daca va fi vreodata cineva interesat de inceputurile revolutiei din Romania si de participarea scriitorilor timisoreni optzecisti la aceasta, se va impiedica de ei. Vrind, nevrind si in ciuda tuturor metodelor, selectiilor, axiologiilor, petardelor, fumigenelor, gastilor, harniciilor, scaunelor si prezidiilor. Daca nu o fi asa, vom avea, de buna seama, integralitatea pe care ne-o meritam!