OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

CAPCANELE PROPRIEI NOASTRE MINŢIpierre - Sambata, 17 Decembrie 2011, 16:25

Oare ( mai) avem puterea sǎ deschidem, noi înşine singuri, bine ochii ?

Frenezia, entuziasmul şi admiraţia cvasiunanimǎ cu care se scrie despre aceastǎ carte pare uimitoare, surprinde şi invitǎ la cumpǎtare-intelectualǎ,la o acerbǎ şi vie inteligent-vigilenţǎ.
Unde şi care sînt capcanele ei, ale cǎrţii, ale ideilor, ale contextelor cele care o fac sǎ devinǎ un ‘’best-sellers’’ elitist-intelectualist-de massǎ ???
Perioada aleasǎ ’30-’50, este o perioadǎ vehement tulbure din istoria României, deja foarte supusǎ vremurilor şi diverselor hoarde nǎvǎlitoare în care trǎdǎrile, compromisurile “obscene”, tîrguielile la gura cortului au fost marfǎ curentǎ în peregrinǎrile evenimentelor de pe meleagurile autohtone, cele trei, fiecare cu specificul, semnifictaţiile şi ponderea lui în înţelegerea unui neam numit “românesc” adunat laolaltǎ, de abia vreo 200 de ani.
200 de ani în Istorie e o zgaibǎ în panoplia “bolilor (intelectuale)” civilizaţiilor omeneşti.
Asta o ştie toatǎ lumea, chiar şi-un copil, chiar şi-un istoric.
Multǎ lume mai ştie cǎ “intelectualul”, ca specimen gînditor de neocolit, cu rol important în
cîrmuirea “opiniei publice”, în dirijarea şi formularea ideilor motorii ale “culturii de massǎ”, este o specie apǎrutǎ “recent”, iar în România foarte recent, absurd de recent, dar aşa a fost sǎ fie, noi ne-ntrebǎm în continuare, retoric, în ce mǎsurǎ intelectualul nostru este un intelectual Liber, un om cugetǎtor de la sine, distanţat de ieftine interese mercantile, un iubitor de adevǎr şi veşnic situîndu-se în opoziţia puterii instauratǎ a tot dregǎtoare, oricare ar fi ea.
De altfel şi asta se ştie, Intelectualul, n-a fost decît un fanfaron deştept, instruit, cultivat, inteligent, care s-a jucat cu valorile şi istoria societǎţilor omeneşti în funcţie de interese
prea complicate pentru plebea unei naţii, gesticulînd şi vorbind mult fǎcînd “afirmaţii” zgomotoase întotdeauna de la înǎlţimea unei tribune, punîndu-se veşnic în valoare pe sine şi împǎrţind mulţimii, mai curînd, “atracţii de bîlci”, idei false, iulzii, şi alte “frumoase şi atractive trufandale filozoficale” decît soluţii concrete, adevǎruri, înţelepciune.
Despre “intelectual” şi rolul “intelectualilor” sau scris deja grǎmezi de cǎrţi, la noi abia se strecoarǎ curajos unii care încearcǎ subtil a evita, a o deturna chiar, capcana atroce a comunismului distrugǎtor şi mutilator-deformator de absolut totul, de la suflet la trup, de la minte la familie, de la folclor şi tradiţii la banalul zilnic atît de siluit în timp, astǎzi, urmare fireascǎ, îmbîcsit pervers şi de neimaginat, pînǎ-n mǎduvǎ.
Azi în 2011 descoperim “puberi” capcanele istoriei şi le scoatem la “vînzare” ca pe nişte trofee ale minţii golitǎ de 45 de ani de istorie, de firesc, de-adevǎr. Sîntem surprinşi, uimiţi, vrem, vrem sǎ ştim cît mai mult fǎrǎ sǎ ne dǎm seama cǎ nu sîntem în stare sǎ percepem încǎ semnificţiile, capcanele, nuanţele, sensul celor cîteva adevǎruri simultane hǎlǎduind o fiinţǎ handicapatǎ, hai sǎ nu fiu rǎu, fifty-fifty, 50-50, 50%, dar mite sǎ le şi înţelegem.
Iar cînd aflǎm “adevǎrurile” o luǎm la fugǎ, bǎgǎm speriaţi capul în nisip, facem gǎlǎgiei, diversiune, publicitate, comentǎm, ştim. Sîntem pǎtimaşi, rǎmînem ceea ce nu ştim cǎ sîntem, rǎmînem “noi înşine”, o “enigmǎ”. PROPRIA NOASTRǍ CAPCANǍ.
Lumea dǎ nǎvalǎ, este curioasǎ, cumpǎrǎ, are pǎreri, înjurǎ, dǎ verdicte, se face vîlvǎ.
Se ia o bucǎţicǎ din “istoria” noastrǎ frǎmîntatǎ, anii 30-50, una pe muchie de cuţit, între gloanţe şi crime, în cumpǎnǎ, în balans între tulbure şi abis, şi se scot la ivealǎ advǎrurile, bîrfele, metehnele, “virtuţile” vieţii intelectualilor români, cu ajutorul istoricilor, în aplauzele furtunoase ale prodibendadei elitei intelectualitǎţii de azi, imediat dupǎ, abia la 22 de ani.
Cît de puberǎ pare libertatatea aceasta, care nu-i de fapt decît perioada noastrǎ de grea convalescenţǎ în care abia încercǎm sǎ ne deprindem cu “alfabetul, cu rare excepţii bîlbîindu-ne încǎ mai mult decît lamentabil.
Oare cei care au citit, citesc şi vor citi ştiu cu adevǎrat ceea ce a însemnat istoric vorbind acest segment evolutiv,1930-1950, ales de aşezat sub microscop, aceastǎ “unghiuţǎ” de 20 de (b)ani în evoluţia istoricǎ a României ??? cǎci fǎrǎ de astfel de repere, analiza e fadǎ, distorsionatǎ, şi riscǎ o alunecare în facilul mitocǎniei noastre de mahala, în bîrfǎ de cafenea şi dezbateri sterile în cercurile filozofice-literare interesante autentic autohtone, autofag mîndrǎ de sine.
Aceasta-ar putea fi, oricum are iz de, unsǎ şi vîndutǎ cu mult zgomot de surle şi trîmbiţe : CAPACANA INTELECTUALILOR.
HAŢ ! Poftǎ Bunǎ ! Sǎ ne fie de bine ! Mereu aceeaşi poveste, “Ghiveciul” drept hranǎ, Amalgamul, o lecţie. Calupul de magiun din bǎcǎnia Istoriei.