OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cu mult prea multe greseli de tipar pentru o editura de talia Poliromului, volumul lui Mihai Dinu Gheorghiu, sociolog iesean stabilit la Paris, isi propune, intii de toate, sa ofere un studiu comparativ al formarii intelectualilor de partid in RDG si Romania. Intentia afirmata este generoasa, rezultatul fiind insa pe alocuri diferit de cel prevazut.

Pe de-o parte, cazul german si cel romanesc nu par a fi tratate similar, nici la nivel cantitativ, nici la nivel calitativ. Categoria intelectualului de partid redegist este analizata cu rigoare, avind drept surse atit documente din arhivele berlineze, cit si interviuri cu unii dintre protagonistii acestei parti a istoriei recente. Nu intilnim decit partial acelasi tip de cercetare in cazul romanesc. Spre exemplu, nici unul dintre cei implicati in functionarea Academiei „Stefan Gheorghiu“ nu a fost intervievat in vederea realizarii acestui volum.

Caracterul inca deschis al cercetarii acestei tematici
Existenta acestui dezechilibru metodologic nu duce neaparat la interogatii privind probitatea stiintifica a studiului. A atrage atentia asupra ei subliniaza mai degraba caracterul inca deschis al cercetarii acestei tematici. Volumul lui Mihai Dinu Gheorghiu are lacune si incongruente (metodologice ori de alta natura), dar una dintre cauzele principale, daca nu cea mai importanta, pentru aceasta stare de fapt tine de ideea ca Intelectualii... reprezinta unul dintre primele studii axate pe aceasta tematica a formarii intelectualului de partid in cadrul regimului comunist si, in sens mai larg, a autoreproducerii sistemului comunist, asa cum avea ea loc in cimpul scolilor de partid.
in aceste conditii, Mihai Dinu Gheorghiu este nevoit, intii de toate, sa ofere un tablou descriptiv al scolilor de partid, pornind in special de la modelul Parteihochschule Karl Marx, dar oferind consideratii semnificative si despre situatia din fosta Uniune Sovietica (inainte si dupa Al Doilea Razboi Mondial), din Bulgaria ori Romania. Asa cum aflam din primele pagini ale acestui volum, ceea ce intentioneaza Gheorghiu este sa faca istorie sociala. Astfel, componenta strict istorica a temei nu este pierduta din vedere, chiar daca cititorul mai putin familiar cu istoria comparata a statelor comuniste ar putea sa se rataceasca prin contextul socio-istoric redegist. Publicul-tinta al lui Gheorghiu este, insa, mai degraba unul specializat, iar acestuia ii sint oferite informatiile de fundal necesare.

Descriind modul de recrutare si de functionare a scolilor de partid, sociologul iesean subliniaza caracterul elitist pe care acestea au ajuns sa-l promoveze in cele din urma. intr-un regim care, la nivel ideologic, isi propusese rasturnarea, si apoi anularea diferentelor de statut social, accesul la educatia oferita de scolile de partid s-a transformat rapid intr-un acces pe baza apartenentei la o anume elita, care, astfel, tintea spre propria reproducere. Probabil ca una dintre marile tragedii structurale ale comunismului real, asa cum a fost trait el in Estul Europei si in fosta Uniune Sovietica, o constituie tocmai posibilitatea de a aplica teoriile lui Bourdieu (pe care Mihai Dinu Gheorghiu il citeaza cu respect, de multe ori) asupra sa, pentru a-i putea intelege mai bine modalitatea de functionare. Modul in care legitimarea si validarea de ierarhii autoreproducatoare se petreceau in interiorul regimului comunist este extrem de bine exemplificat de catre sociologul iesean prin recursul la cazul redegist si, mai precis, al scolilor sale de partid.

Un alt punct de interes il reprezinta chestionarea ierarhiilor si repozitionarea intelectualilor dupa 1989. Comparatia intre RDG si Romania este ingreunata din start de factorul reunificarii celor doua state germane, care a condus la un raport de tip invingatori-invinsi in noile landuri federale. O astfel de relatie a fost inexistenta in cazul romanesc, unde configuratia postdecembrista a elitelor pornea de la premise extrem de diferite, ducind, in cele din urma, la consecinte de natura diversa. Daca in cazul german „codurile ideologice“ din mainstream s-au modificat vizibil dupa Caderea Zidului, in Romania asistam la o stranie coexistenta a unor „coduri ideologice“ diverse, precum si la tot mai puternica afirmare a unui conservatorism ideologic nedilematic, ale carui valori predilecte sint reprezentate de personalitatile chestionabile ale generatiei interbelice.
Prezenta unei astfel de diferente substantiale nu indica, insa, imposibilitatea comparatiei. De remarcat ca, in ultimele capitole ale studiului sau, Mihai Dinu Gheorghiu nu recurge direct la abordarea comparativa.

Dar o punere in paralel a unora dintre observatiile sale cu privire la „lustratia“ ideologica din RDG, pe de-o parte, si pozitionarile ideologice postdecembriste din Romania, pe de alta parte, poate prilejui observatii semnificative. in cazul redegist, vocile critice la adresa vechii si noii Republici Federale Germane subliniaza discrepanta existenta intre procesul de de-nazificare, care a avut loc dupa 1945, si cel de de-comunizare care a avut loc dupa 1989. Compararea celor doua situatii da seama de existenta de facto a unei duble masuri, in conditiile in care apartenenta la aparatul represiv al sistemului totalitar nazist a fost mai usor trecuta cu vederea decit apartenenta la Stasi. in cazul romanesc, „restauratia intelectuala“ postdecembrista tinde sa duca la cazuri similare, de aceasta data exclusiv la nivel ideologic si nu la nivel pur faptic, al angajarii ori neangajarii in institutii ale statului. Daca este sa judecam insa in functie de posibilitatea de a alege o cale sau alta si in functie de violenta verbala exprimata cu mai mult sau mai putin stil, generatiei interbelice i s-ar putea imputa probabil mai multe decit intelectualilor angrenati in aparatul comunist, supusi unui regim care nu avea sa plece prea curind din Romania.

Relatia elitelor intelectuale cu puterea in postcomunism
Desigur, „intelectualii si puterea“ este o tema care nu poate fi citusi de putin expediata in citeva rinduri ori paragrafe si nici macar intr-o carte de aproximativ 350 de pagini, cum este cea a lui Mihai Dinu Gheorghiu. Dar, dincolo de descrierea necesara (chiar daca nu exhaustiva) a functionarii scolilor de partid in vremea regimului comunist, intrebarile cele mai importante lansate, implicit ori explicit, de autor privesc nu atit istoria sociala a elitelor intr-un regim totalitar, cum a fost cel comunist in Europa de Est, cit mai ales relatia elitelor intelectuale cu puterea in postcomunism. in analiza acestei relatii, background-ul socio-istoric recent este cit se poate de important, clarificind anumite probleme si deschizind posibilitatea unor anume interogatii.
Cazul romanesc, pe care Mihai Dinu Gheorghiu il cunoaste din interior foarte bine, se articuleaza in jurul unor anumite elite intelectuale. De la GDS pina la vechii national-comunisti de genul lui Gheorghe Buzatu, Vadim Tudor ori Paunescu, de la istoricul de arta Razvan Theodorescu pina la iubitorul de intelepciune Gigi Becali, nenumarate personalitati publice cauta sa se foloseasca de un capital cultural si simbolic care este inca extrem de tributar situatiei din vremea comunismului. Modul in care se incearca astazi configurarea capitalului cultural si simbolic, cu prelungirile sale in domeniul politicului, isi are radacinile teribil de bine impamintenite in logica dihotomica a (national)-comunismului si anticomunismului, a inregimentarii si disidentei, a „patriotismului“ si cosmopolitismului.

Avind in vedere aceasta chestiune, cartea lui Mihai Dinu Gheorghiu poate fi inscrisa cu usurinta in dezbaterea privind relatia intelectualilor cu puterea, foarte actuala in contextul socio-politic al Romaniei contemporane. Traiectoriile intelectuale si pseudointelectuale ale postcomunismului autohton isi au originea in situatia predecembrista. in ansamblu, Mihai Dinu Gheorghiu reuseste sa puna la dispozitie o serie de studii semnificative despre scolile de partid din RDG, dar si niste studii-eseuri despre schimbarea codurilor ideologice in Romania postdecembrista. Firul de legatura, aparent evident, se retrage, pe alocuri, in culise, dar, una peste alta, volumul Intelectualii... are meritul de a constitui una dintre primele publicatii cu un astfel de subiect generos si important. Ofera material de lucru si reflectie si celui interesat de functionarea sistemului comunist (si – chestiune fundamentala – Gheorghiu nu se erijeaza in judecator, ci cauta sa ofere o imagine cit mai obiectiva a situatiei), dar si celui interesat de configuratia intelectuala a Romaniei postdecembriste.