OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Revin si recunosc ca in privinta judetelor Har-Cov, misterul ramine, intrebarea care il anima asemenea: „care adevar, domnule, ce vezi dumneata, ca sa putem pricepe daca avem sau nu de-a face cu o constructie si o deconstructie a unei imagini?“.

Aici e aici, in asemenea dezbateri ai de-a face cu insi scormonitori, cu un fel de metafizicieni fara ironismul liberal in care credea Rorty, acela care e, mai mult ca orice, relativizant si pluri-perspectivic, ca sa folosesc un barbarism greu acceptabil. Intrebarea aiuritor metafizica ar fi urmatoarea: cind fiecare are dreptate, atunci cine are dreptate? Incurcata daravera! Iata cum stau lucrurile, epic vorbind: e dimineata, vipia este, singuratatea duminicala si matinala este si ea, e clar, aici nu sint dubii, intram intr-o mica bodega, o doamna politicos-rezervata il serveste pe Sandu cu o bere, eu comand un pahar de vin, iesim pe o mica terasa, stam de-a dreapta unei sosele, dincolo se zaresc liniile de cale ferata, in stinga noastra, nu foarte departe, pare a fi gara, alaturi, am aflat, e autogara in care va veni autobuzul de la Brasov cu Gheorghe Craciun; va sosi la vremea amiezii, acu’ e unsprezece; peste liniile de cale ferata: paduri si culmile unor munti, o intreprindere, ceva magazii surpate sub melancolia unui crepuscul managerial, mai nimicul unei stari pe loc, mai degraba asa ceva iti pare a fi ceea ce vezi, nicidecum niste actiuni vizind „crearea structurilor complementare si de aservire economica a Transilvaniei“, vorba documentului tinta: Transilvania (publicat de un servicu secret care-si pastreaza secretul in National, intr-o zi de joi, 14 august 1997). Cum anume se construiesc adevarurile in acest caz: pai, inainte de toate, avem de-a face cu niscaiva excursuri (excursii) istorice, ne sint puse la indemina lucruri pe care nu le stiam, autorii documentului le cunosc si au prin urmare asupra ta, cititor neavizat, un ascendent care iti tulbura ceea ce vezi; mai mult, ceea ce pare a fi oarecum limpede: dimineata, vipia, doamna rezervat-politicoasa care ne serveste la o bodega mai degraba modesta, cu toate ca relativ primitoare – terasa are scaune din acelea lungi din lemn baituit, e racoare, ne simtim bine etc. etc. – se abureste epistemologic; stai cu ziarul in fata, citesti despre faptul ca EUROREGIUNEA CARPATICA reactualizeaza „un plan vechi, elaborat in perioada interbelica de contele TELEKI PAL, care prevedea includerea intr-o «euroregiune» a «spatiului traditional» al Ungariei, format din nord-vestul Romaniei, sud-vestul Ucrainei, sudul Slovaciei, sud-estul Poloniei si nord-estul Ungariei“.

Ce poti zice inaintea unor asemenea avalanse ale unei realitati coplesitoare precum, iata, plasarea intr-un trecut problematic a relatiilor bilaterale („perioada interbelica“), numele de rezonanta al unui ungur („contele TELEKI PAL“) despre care unii stiu cite ceva, altii mai nimic, acestia din urma, cei mai numerosi, reactioneaza infricosati la rezonanta exotic-sonora a acestuia, a numelui, adaugati la toate acestea euro-determinarile geografice („nord-vestul Romaniei, sud-vestul Ucrainei, sudul Slovaciei, sud-estul Poloniei si nord-estul Ungariei“) si veti avea schita credibila a unei „realitati“ cu pretentii de adevar. Cum poti reactiona? Ce poti spune? Mai nimic. E clar! Sint invocate si alte realitati infricosate potrivit carora „scopul final“ (nicidecum unul intermediar) al acestei initiative a Budapestei este chiar „anularea Tratatelor de pace de la Trianon (1920) si Paris (1947)“. Desigur ca nu poti spune mare lucru, e greu de spus altfel, te poti intreba de unde stie autorul documentului ceea ce stie, o fi umblat el ca o umbra prin cabinetele ministeriale de pe malul Dunarii, are el spioni platiti; se poate, orice se poate cind e vorba de, nu-i asa?, un serviciu secret, asta este principala dumisale virtute, ca neputind noi sti de unde stie, ori il crezi, ori nu, alta cale nu ai, nu exista drum de mijloc: ori asa, ori nicicum altfel. De aceea spuneam eu ca aici pasim pe teritoriul acelui vraisamblence narativ, al muchiei dintre fictional si non-fictional, dintre adevarul vietii care se vietuieste, vorba heideggeriana, sau adevarul vietii care se fictionalizeaza.

Altfel cum? Daca intrebi nevinovat, de unde anume informatia ca aceasta initiativa se inscrie „intr-un program strategic si tactic, scopul sau final (sic!) fiind anularea Tratatelor de pace de la Trianon (1920) si Paris (1947)“, ti se raspunde cu o privire usor uimita, interlocutorul tau iti da timp de gindit, te lasa in suspans, intelesul privirii si al constructiei aceleia interjectional-vocative cu care iti intimpina neincrederea („Ei, acum si dumneata, domnule!“) ascunde indaratul ei o mustrare cu urmatorul continut semantic mut: „iacata, un naiv care crede toate gogosile politicienilor, care crede, ca un timpitel, ca declaratiile acestora chiar spun adevarul si nu au in dos si alte calcule, iacata un prostanac care crede ca politica e ceva facut la lumina zilei, pentru plebe“; „in fapt“, spune privirea vag mustratoare a preopinentului tau in compartimentul trenului care-l duce pe dumnealui la Ambasada Romaniei din Budapesta pe post de cutare functionar, sofer, consilier pe probleme economice, oricine poate fi preopinentul dumitale, acolo, la Ambasada; el te priveste cu o privire in care citesti, asadar, o mustrare muta: „pe baza unor naivi de felul celui de fata se bizuie toata strategia in chestiune“, pare sa-ti-spuna-fara-sa-ti-spuna functionarul cu pricina, atoatestiutorul inarmat cu adevarurile documentului care ne incredinteaza, la un anume paragraf, ca „pentru a masca evidentul caracter neorevizionist al respectivei initiative, Ungaria a avut grija sa supraliciteze bunavointa unor organisme internationale si, mai ales, a (sic!) unor reprezentanti autorizati din tarile vecine“.

Aici e miezul chestiunii: pe de o parte masca, de cealalta parte evidenta; adica tot ceea ce ai spune sau ai putea spune tu de aici inainte este dincolo de orice adevar-adevarat: mataluta esti victima, prin credulitate, a unei mascari eficiente, esti un manipulat, o victima inocenta si increzatoare a celuilalt adevar, al celui neadevarat, pe baza caruia Budapesta a organizat, cu prezidii si sticle de apa minerala, o conferinta in care s-au vehiculat, spre folosinta europeana, adevaruri-neadevarate. La acest conclav al mascarii au fost invitati „membri ai guvernelor Poloniei, Ucrainei si Slovaciei –, pe secretarul general al Consiliului Europei, incercind astfel sa confere momentului o importanta europeana“. Acestia toti sint ori niste naivi, gata sa se lase imbroboditi de prezidiile si apa minerala ungureasca, ori sint niste dusmani ai unitatii statale romanesti si niste unelte, constiente sau nu (asta ramine de vazut) ale initiativei Budapestei de a pune in opera „un program strategic si tactic, scopul sau final (sic!) fiind anularea Tratatelor de pace de la Trianon (1920) si Paris (1947)“. Urmarea fireasca a acestei chestiuni a fost faptul ca, vigilent fiind si lipsit de naivitati politice, fostul guvern, acela pedeserist, a intervenit salvator deoarece el a inteles ceea ce toti ceilalti s„membrii guvernelor Poloniei, Ucrainei si Slovaciei, (…) secretarul general al Consiliului Europei“t nu au inteles; guvernul nostru a dibuit ce se afla dincolo de masca, s-a plasat de la bun inceput pe cararea luminoasa a unor evidente, el a priceput ca „Ungaria“ sdoar aceasta, nicidecum ceilalti, adica „membrii guvernelor Poloniei, Ucrainei si Slovaciei, (…) secretarul general al Consiliului Europei“t „facea insa abstractie de faptul ca actiunea in cauza, prin care judetele Bihor, Maramures, Satu Mare, Suceava si Botosani s-ar transforma intr-o zona autonoma, afecteaza grav interesele fundamentale, politico-economice ale Romaniei, stat suveran si independent“.

Las deoparte faptul ca Romania este stat suveran si independent, deoarece nu prea cred eu ca „membrii guvernelor Poloniei, Ucrainei si Slovaciei, (…) secretarul general al Consiliului Europei“ nu stiu si nu accepta acest fapt. Sau poate ca aceste state, nefiind ele suverane si independente, s-au lasat prinse in jocul „strategic si tactic orchestrat cu abilitate“ si au devenit state mai putin suverane si independente fata de Ungaria, autoarea jocului acestuia „strategic si tactic, orchestrat cu abilitate“. Sau am putea socoti ca strategia, tactica si orchestra ii apartin secretarului general al Consiliului Europei ca doar n-o sa-l socotim si pe dumnealui un naiv care crede, ca subsemnatul, toate gogosile politicienilor, un timpitel care se lasa imbrobodit de ideea ca declaratiile Budapestei chiar spun adevarul si nu au in dos si alte calcule. Asadar, Secretarul General, nefiind el nici timpitel, nici naiv, stie ceea ce a stiut guvernul Vacaroiu si a fluierat a paguba atunci cind, dupa cum spune raportul avertisment al serviciului secret romanesc publicat (repet ca sa nu uitam!) in cotidianul National, joi, 14 august 1997, pe pagina numarul 9, ca „semnarea actului de aderare la EUROREGIUNEA CARPATICA de catre presedintii consiliilor judetene Satu Mare si Maramures a fost amendata prompt (retineti cum anume a fost amendata, si anume prompt!) de Guvernul Romaniei, care a declarat-o lovita de nulitate si neputind angaja, nici de drept, nici de fapt, cele doua judete“.

Si cum spun, las deoparte problema cu suveranitatea si independenta, ele sint cu adevarat fragile si trebuiesc aparate cu cit mai multe documente publicate de diverse servicii secrete. Alta ma roade pe mine, si anume cum ar fi sa fie afectate interesele economice ale judetelor in chestiune, ce anume fabrici din acelea cu ograzile dintre active pline de buruieni cu frunza lata, popular denumite boz si loboda, vor fi avind de suferit si cum? O sa vina exploatatorul, o sa vina cine?, pacatele mele, ca nu intrevad si nu pricep de ce respectiva euroregiune ar tulbura ea din tihna plina de poezie ograzile care atit de expresiv amesteca ele rosul-cardinal provenit din rugina fierataniilor cu verdele palid al vegetatiei dintre acestea. Aici nu inteleg mare lucru, marturisesc cu mina pe inima ca-mi este cu totul strain felul in care suveranitatea si independenta fata de reforma si economia de piata ale locurilor respective ar putea suferi ceva anume din strategia si tactica abil orchestrate de Budapesta pe sub prezidiile cele impodobite cu sucuri si apa minerala spre folosul obstei celei manipulate sadica „membrii guvernelor Poloniei, Ucrainei si Slovaciei, (…) secretarul 7
general al Consiliului Europei“.


In loc de concluzie

Acuma eu, ca un naiv ce ma aflu, declar cu mina pe inima ca respectivul document imi pare a fi foarte bine orchestrat, cu abilitate, vorba fictionarilor serviciului secret, spre interesele si simpatiile celor care (atunci) tocmai pierdura alegerile ca sa inteleaga cei care tocmai le cistigara; daca a fost sa fie acest document un mod de a bate saua pedeserista ca sa priceapa iapa actualei puteri ramine de vazut; eu inclin sa cred ca asa-i, ca prea imi par ele aduse bine din condeiul vigilentei si luciditatii antiunguresti ca sa mai incapa indoieli in privinta serviciului secret romanesc. De fapt, acesta ar putea fi, ori acela pastorit de domnul Costin Georgescu, ori altul de care parohia lui nenea Costin nu prea stie. Din doua una!


(fragment din cartea-experiment intitulata (provizoriu) Har-Cov – constructia si deconstructia unei imagini, in lucru pe masa lui Gheorghe Craciun, Alexandru Vlad, Daniel Vighi)