Nr. 719 din 18.04.2014

On-line - actualitate
Restituiri
Focus
Editorial
Actualitate
In memoriam
Polemici
Informaţii
Politic
Literatură
Istorie literară
Religie
Eseu
Arte
Rubrici
 
Carmen MUŞAT
Ovidiu ŞIMONCA
Doina IOANID
Bianca BURŢA-CERNAT
Adina DINIŢOIU
Silvia DUMITRACHE
Cezar GHEORGHE
Iulia POPOVICI
Alina PURCARU
UN Cristian
Mihai FULGER
Şerban FOARŢĂ
Bedros HORASANGIAN
Cristian PÎRVULESCU
Radu Călin CRISTEA
Cristian CERCEL
Marius OPREA
Paul CERNAT
Daniel CRISTEA-ENACHE
Claudiu TURCUȘ
Bogdan-Alexandru STĂNESCU
Andreea RĂSUCEANU
Dana PÎRVAN-JENARU
Liviu ORNEA
Mihai PLĂMĂDEALĂ
Ovidiu PECICAN
Ovidiu DRĂGHIA
Observator cultural
vezi toti autorii
Translation

Acasa   |   Arhiva   |   2007   |   Decembrie   |   Numarul 402   |   Intemeierea simbolica a povestii

Intemeierea simbolica a povestii

Autor: Adina DINIŢOIU | Categoria: Literatură | 0 comentarii
Tipareste pagina Mareste caractereMicsoreaza caractere Marime text
„Se spune ca un om destept doarme in doua ore cit un prost in opt. Poate de asta Nedelciu n-a apucat sa implineasca 50 de ani“, scrie Sorin Stoica in Cartea tineretii mele, ultimul text din Aberatii de bun-simt (Editura Polirom, 2007). Sorin Stoica n-a apucat sa traiasca decit 28 de ani (s-a stins pe 6 ianuarie 2006), insa a reusit – cum rar se intimpla, si doar pentru „oamenii destepti“, care n-au timp de pierdut – sa se impuna drept unul din tinerii prozatori de mare forta de dupa 2000. A debutat in 2000 cu Povestiri cu injuraturi (de unde „se trage“ personajul Nae Stabiliment, prezent si in Aberatii de bun-simt), dupa care au urmat Dincolo de frontiere (2002), Povestiri mici si mijlocii (2004, in colaborare), O limba comuna (2004) si Jurnal (2006, postum).

„Orasul se citeste“
Iar evocarea lui Mircea Nedelciu nu e deloc intimplatoare – in proza pomenita mai sus, „cartea tineretii mele“ este... Amendament la instinctul proprietatii de Mircea Nedelciu, pe care Sorin Stoica o gaseste in biblioteca familiei, fiindu-i recomandata chiar de mama lui, care fusese colega cu Mircea Nedelciu. In fond, aceasta proza scurta (ea insasi!) e un fel de confesiune, de profesiune de credinta, plina de caldura la adresa scriitorilor „optzecisti“ care l-au marcat (alaturi de M. Nedelciu se afla Sorin Preda – cel care „m-a invatat sa scriu“, Gh. Craciun – care i-a publicat prima carte, la Editura Paralela 45 – si, in genere, cei „care faceau in anii ’70 gazeta de perete Noii“).

Sorin Stoica este, probabil, singurul continuator al acestei proze optzeciste (am mai spus-o si cu alta ocazie), proza socotita indeobste ca aflindu-se la capat de drum, in acel impas care s-a numit textualism. Or, iata ca textul lumii sau lumea ca text pot fi regindite, dincolo de orice constringeri de epoca sau de poetica, de catre un tinar autor de proza scurta, antropolog prin vocatie: pentru el, „orasul se citeste. Orasul e ceva care trebuie citit. De-aia nu mai avem timp de irosit pe carti. Pentru ca lectura orasului ne solicita la maximum“ – tricouri, afise, graffiti, numere de masini, umbrelute de terasa, pliculetele de zahar sau marca de pe scrumiera. Iata cum un antropolog (a colaborat la Cartea cu euri, 2005; a coordonat, alaturi de Zoltán Rostás, volumele Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale, 2003 si Televizorul in micul infern, 2005) pasionat de istoria si de mesajul/povestea obiectelor poate continua aproape miraculos, in directii noi, proza textuala a lui M. Nedelciu sau Gh. Craciun din anii ’80, tributara unor constringeri de sorginte telquelista, asa-zis experimentala.

In cartea de fata, sint citeva proze in care Sorin Stoica apeleaza in mod explicit la citate culturale, in maniera lui M. Nedelciu (v. Jurnalul unei calugarite careia nu i s-a intimplat nimic sau Aventurile unor romani in strainatate, textele cele mai lungi din volum), insa peste tot – in spatele povestilor – exista o structura (intr-un sens „slab“) sau macar o zona de semnificatii obscure, misterioase, conform credintei sale ca viata „nu are cum sa fie traita strict rational. Exista o anume nevoie de irational. Realismul extrem devine halucinant si, cum spuneam, scirbos“. Nu ma pot stapini sa aduc iarasi vorba de M. Nedelciu, de altfel tot mediat, evocind referinta pe care o face insusi Sorin Stoica la celebra scena a cautarii mingii in zapada – „una dintre cele mai frumoase proze ale literaturii romane, despre tulburarea reala a tatalui sau, care nu intelege cum poti sa pierzi asa, pur si simplu, o minge in zapada“ (Cartea tineretii mele). Asemenea debusee in irational se intilnesc frecvent la M. Nedelciu, cu toata precizia lui de ceasornicar si dincolo de orice ilustrare a ideilor sale teoretice bine stiute.

O privire stimulata de teorie
N-am spus pina acum ceea ce au spus toti comentatorii – lucru de altfel foarte adevarat si esential: Sorin Stoica este un povestitor, unul admirabil, o ureche fina si un bun minuitor de limbaje orale, pe care le reda in toata savoarea lor. De altfel, descendenta e tot nedelciana, si cel din urma inregistra si suprapunea discursuri sociale cu acuratetea unei aparaturi high tech. Iar in privinta povestilor, Sorin Stoica nu e, tot ca acela, un inventator, ci un scriitor interesat de medii, de „viata adevarata“, de microrealism. O poveste splendida, de o pagina jumatate (Frig), atit de nedelciana in spirit, sta marturie: „In ultimul timp imi doresc enorm sa pot scrie povesti s…t O poveste mica si simpatica pe care sa o citeasca bunicii nepotilor. s…t S-ar putea nici sa nu fie nevoie sa inventez.

Doar sa fiu atent in jur si sa-mi aduc aminte cuminte ce povestea cineva, cum ca-i dispareau gainile“. Si gata povestea. Omul s-a asezat la pinda si a surprins la cotet „un vulpoi mare si falcos“, care daduse la o parte „clantaul“ si pipaia sa vada ce gaina era mai grasa. Omul, intre timp, l-a apucat pe vulpoi de coada, „o coada stufoasa, superba“ si a tras pina cind a ramas – literal – cu coada in mina: „vulpoiul si-a iesit din propria piele si a luat-o la fuga“. Literalitatea, scrierea unui text din nimic se transfigureaza, aluneca pe nesimtite in miraculos, devenind o minunata poveste „mica si simpatica“, cu mijloace putine si mult har. De altfel, economia mijloacelor si sobrietatea stilului – atunci cind nu inregistreaza diversele limbaje orale – ii sint caracteristice. Iar „resurectia“ povestii din prozele sale, ca si ale altor congeneri douamiisti (Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici, Florin Lazarescu) datoreaza multe optzecismului microrealist si/sau cu insertii de fantastic.

Prefatatorul acestui volum, Antonio Patras, face o distinctie de finete intre prozatorul Sorin Stoica, definit printr-o „latura participativ empatica“ la subiect si Dan Lungu, de o obiectivitate rece, ori Lucian Dan Teodorovici, posesor al unei „viziuni minimalist-regizorale“. Si totusi, mai este ceva aparte la Sorin Stoica – un lucru evident in aceasta culegere de texte scurte: mici povestiri, notatii, anecdote, liste de obiecte/cuvinte. E vorba de atractia exercitata de concept, e vorba de o canava, de o structura antropologica surprinsa in act, incarnata. Sorin Stoica scrie aici proze sau noteaza comportamente, mentalitati cu ochiul unui antropolog care cauta in cotidian (se pare ca tot omul o face, mai spune el) „o anumita intemeiere simbolica“ (Religii de fabrica, titlu plin de sugestie), deci are o privire stimulata de teorie, ca si Mircea Nedelciu (la ultimul era vorba de lingvistica si telquelism). O privire indeajuns de subtila pentru a ne induce iluzia ca avem de-a face doar cu povestea pura, si un lucru rar la prozatorii tineri de azi, ancorati in concret si fara interes pentru teorie in practica literara (o cale, in fond, nu foarte profitabila à la lettre).

Bucatile din Aberatii de bun-simt (nu stiu daca titlul e al autorului si nici in ce perioada au fost scrise – cert e ca sint printre cele mai senine, mai pline de umor texte ale lui si nu au nimic de-a face cu vreo „aberatie“) par niste note prinse in carnetul de cercetator, dar si de prozator: fata de prozele anterioare (din O limba comuna, de pilda), putine au aceeasi valoare, sint destule „studii de caz“ sau observatii de antropolog, insa harul de prozator isi lasa inevitabil urma peste tot ce scrie Sorin Stoica – si a scris destul, caci nu a avut mult timp la dispozitie –, judecind dupa cartile inedite care au inceput sa apara dupa disparitia sa (Jurnalul si acum volumul de fata). A nu se rata povestirile Peisaj cu bivolar, Cel mai frumos meci de fotbal din lume, Un balon, Poveste cu pepeni (dupa Tudor Octavian), Frig, Cartea tineretii mele – mici texte miraculoase, umoristice sau nostalgice, care infasoara accidentele cotidiene in emotia adevaratei arte.

 
 
 
Cele mai citite articole
Nicolae Manolescu şi posteritatea lui critică
Îi înţeleg din ce în ce mai bine pe bătrînii critici
„Mai bine ar sta în banca ei“
Tot Maiorescu şi Gherea?
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Cele mai comentate articole
TANDEM. Salto mortale
„Mai bine ar sta în banca ei“
„Dacă astăzi mai sînt încă în picioare e pentru că, în copilărie, n-am învăţat niciodată să îngenunchez“
Paşte fericit!
UN PUNCT DE VEDERE. Alexandru Matei mi-a dat curaj
Cele mai recente comentarii
Kassner despre Faust
Goethe şi creştinismul
Goethe şi Lavater
@ lucid
@ Tatarca
 
Parteneri observator cultural
Animation Magazine Radio România Actualităţi Radio Romania Cultural Modernism Reteaua literara Institutul Cultural Roman Gazduire
 
ONB filarmonica george enescu Radio Romania Muzical Artline Liternet Cartier Bookland
 
Phoenix Entertainment Teatrul de arta Radio France International Romania Arhiva Nationala de Filme Uniunea Artistilor Plastici Dana Art Gallery Teatrul de pe Lipscani
 
bookiseala.ro Godot Cafe-teatru Viva East Infocarte Comunitate foto Elite Art Gallery Teatrul Tineretului din Piatra Neamt
 
Fundatia Culturala Greaca Şcoala Micile Vedete Editura Litera Scrie despre tine Regizor Caut Piesa Muzeul Ţăranului Român Business Edu
 
Senso TV LicArt
Universitatea Bucuresti 150