Categoria: 
Politica în context tulbure, arta în ascensiune
Conflictul dintre palestinieni şi israeliţi provoacă noi victime. Oameni nevinovaţi continuă să sufere consecinţele unui război căruia, în faţa tragediilor provocate, nu îi mai înţeleg sensul. Într-un articol din International Herald Tribune, din 8 ianuarie – „Moartea stîrneşte disperare şi un zîmbet sfidător într-un spital din Gaza“ – Taghreed El-Khodary observă cum dramele oamenilor obişnuiţi se îmbină cu un fanatism teribil. Redactat într-un registru literar-anecdotic, articolul descrie cum, pe un fundal de coşmar, cu răniţi care se luptă între viaţă şi moarte, şi cu supravieţuitori care îşi caută disperaţi rudele, un tînăr palestinian dintr-un spital cere să fie lăsat să se întoarcă la luptă cît mai curînd. Consideră că cei care au murit sînt martiri, iar familiile lor ar trebui să simtă mîndrie.
Nici Israelul, nici gruparea Hamas nu sînt dispuse să
accepte armistiţiul, anunţă un articol tot din International Herald Tribune, 10
ianuarie, semnat de Nidal al-Mughrabi – „Israel şi Hamas ignoră cererile de
pace“. Dacă Statele Unite consideră că „situaţia nu se va îmbunătăţi pînă cînd
Hamas nu va înceta să lanseze rachete împotriva Israelului“, Crucea Roşie,
Naţiunile Unite, guvernele arabe şi europene denunţă acţiunile forţelor israelite.
Între timp, numărul victimelor continuă să crească – numai în atacul de la
Jabalya s-au înregistrat 821 de morţi în rîndul palestinienilor şi 10 în cel al
taberei adverse. O rezolvare a conflictului se anunţă a fi incertă, în
condiţiile în care luptele au continuat chiar şi în decursul celor 3 ore de
armistiţiu stabilite de Israel, cu scopul de a permite acordarea de ajutor
locuitorilor din Gaza.
Lumea artei rămîne însă îndepărtată de problemele economice
şi politice, anunţă tot un articol din International Herald Tribune, din 9
ianuarie, semnat de Souren Melikian – „Specialiştii preiau din nou controlul
pieţei de bunuri artistice“. În contrast cu evoluţia economică din ultimele
luni, situaţia în domeniul artistic a cunoscut un neaşteptat reviriment. De la
New York la Paris, licitaţiile au dovedit că oamenii interesaţi de artă se
grăbesc să achiziţioneze opere rare, indiferent de costul lor, întrucît
ocaziile nu sînt frecvente: tabloul Danseuse au repos de Degas a stabilit un
nou record, devenind cea mai scumpă pictură pe hîrtie vîndută în urma unei
licitaţii, cu 37 de milioane de dolari.
Muzee americane renumite, ameninţate cu uitarea
În ceea ce priveşte muzeele de artă, situaţia nu mai este
însă una optimistă, anunţă un articol din The New York Times, 7 ianuarie,
semnat de Holland Cotter. Muzee cu renume din Los Angeles, Detroit, Brooklyn,
„deşi fabuloasele lor colecţii reprezintă o comoară naţională“, sînt ameninţate
fie cu desfiinţarea, fie cu trecerea într-o sferă periferică a lumii artistice.
Trecînd în domeniul literaturii, este de remarcat articolul
din The New York Times, „Howls“, 9 ianuarie, semnat de James Campbell, în care,
pornind de la cărţile de corespondenţă, Scrisorile lui Allen Ginsberg şi
Corespondenţă Allen Ginsberg–Gary Snyder, sînt urmărite extravaganţele şi
accesele nervoase ale celui care a reprezentat un simbol al generaţiei beat: de
la infracţiunile care l-au adus în închisoare pînă la crizele ce au precedat
internarea în Institutul de Psihiatrie din New York. Totuşi, Corespondenţă
Allen Ginsberg–Gary Snyder descoperă şi o altă latură a lui Ginsberg, implicat
în discuţii despre studii orientale sau despre meditaţie, maestru fiindu-i
însuşi Snyder. Cele două cărţi conturează o personalitate caracterizată prin
nonconformism, aflată în permanentă contradicţie cu normele societăţii şi
neîncetînd să şocheze opinia publică.
Le Clézio în 12 paşi
Cîştigătorul Premiului Nobel, Le Clézio, s-a aflat, în
ultima perioadă, în centrul atenţiei lumii culturale. Revista Lire, numărul din
noiembrie 2008, îi consacră un grupaj de articole care urmăresc evoluţia
scriitorului, de la cîştigarea Premiului Renaudout, la doar 23 de ani, pînă la
recunoaşterea cea mai rîvnită conferită de Premiul Nobel. Articolele se remarcă
prin diversitate în ceea ce priveşte aspectele personalităţii lui Le Clézio, de
la analizarea semnificaţiei numelui său pînă la momentul decisiv al contactului
cu lumea indienilor din America Centrală, experienţă transpusă în opera sa.
Plecînd de la ideea că marile opere se definesc prin pasiunile şi prin
obsesiile scriitorilor, Philippe Delaroche şi Tristan Savin, în articolul
„Abecedar“, realizează un itinerar al operei lui Le Clézio, oprindu-se la 12
repere: rătăcire, nebunie, genealogie, război, istorie, umanitate, limbaj,
modernitate, misticism, natură, Rousseau, secrete.
Un alt cîştigător al Nobelului, în 2003, J.M. Coetzee,
revine în atenţia revistei Lire, tot în numărul din noiembrie. Articolul semnat
de André Clave, „Lumea după J.C“, vine în întîmpinarea noului său roman,
Journal d’une année noire. După o scurtă retrospectivă a vieţii şi a carierei
lui Coetzee, plecînd de la ideea că romanele sale sînt „parabole lapidare“,
autorul semnalează modul prin care „Coetzee îşi subminează propriul edificiu
narativ, pentru a ne oferi doar «siguranţe provizorii»“.
Retrospectivă literară a anului 2008
Specific sfîrşitului de an, cînd se realizează retrospective
din diferite domenii culturale, numărul dublu al revistei Lire, decembrie
2008-ianuarie 2009, prezintă lista – alcătuită de membrii redacţiei – cu cele
mai bune 20 de cărţi ale anului care tocmai s-a încheiat, printre care se
numără Ce que le jour doit à la nuit (Cea mai bună carte franceză a anului) de
Yasmina Khadra, The Road (Cea mai bună carte străină a anului) de Cormac
McCarthy, Humour a lui David Lodge, Le soldat et le gramophone de Sasa
Stanisic. La capitolul noutăţi, este de remarcat publicarea unor fragmente din
cele mai recente scrieri de Marc Dugain, Andreï Makine şi Paul Auster, însoţite
şi de o scurtă prezentare biografică.
Dosarul tematic al revistei are în atenţie, în acest număr,
centenarul Françoise Dolto, ocazie pentru lansarea unei „magnifice biografii,
Archives de l’intime, bogată în documente inedite, o nouă punere în lumină a
vieţii unei femei ieşite din comun“. Nu este însă o biografie în accepţiunea
clasică a termenului, ci o transpunere a tot ceea ce celebra psihanalistă a
lăsat posterităţii, de la fotografii de familie, acte de identitate la desene
ale copiilor ei. Aflată sub influenţa lui Freud, Dolto şi-a cîştigat
celebritatea prin revoluţionarea perspectivei asupra psihologiei infantile,
fiind acuzată chiar că a transformat imaginea copilului în cea a unui tiran:
„sub influenţa ei, copilul a devenit regele şi tiranul familiei sale“.
Sub spectrul larg al manifestărilor mistice
Dosarul tematic coordonat de Jean-François Colosimo, din
numărul din decembrie al revistei Le Magazine Littéraire, are în vedere un
subiect incitant şi actual: „Mistica. Scriitură a extazului, extaz al
scriiturii“. Cunoaşterea şi reprezentarea universului doar prin instrumente
raţionale s-au dovedit, timp de secole, insuficiente. Rezistenţa şi dezvoltarea
misticii este o dovadă în acest sens. Grupajul de articole evidenţiază
complexitatea acestui tip de trăire şi metamorfozele pe care le-a suferit pe
parcursul secolelor: de la prima experienţă mistică întîlnită în Biblie, cea a
lui Avraam, care anulează fiinţa, la revelaţia avută de Sfîntul Paul, la
metamorfoza spirituală a Sfîntului Augustin şi pînă la schimbarea statutului de
contemplator al lui Dumnezeu în identificarea cu imaginea hristică în cazul
Sfîntului Francisc, totul arată că mistica a jucat un rol esenţial în istoria
culturală. Se poate vorbi nu numai de o mistică de tip creştin, ci şi de una
elenistică, hasidică, iudaică (aceasta din urmă, sub emblema Kabbalei care,
„contrabalansînd rigiditatea monoteismului, uneşte, sub acelaşi spectru,
trăsături ale gnozei antice, creştine şi islamice“). Printre participanţii la
grupaj, se numără şi Julia Kristeva, cu un articol admirativ despre Sfînta
Tereza, scris sub forma unei adresări imaginare către cea care a reuşit să
armonizeze contrariile, fiind, în acelaşi timp, o femeie cu nelinişti
sufleteşti, dar reuşind să îşi păstreze optimismul, „severă, dar generoasă,
cuprinsă de extazuri mistice, dar lucidă“.
Un alt articol ce merită semnalat este cel al lui Jérôme Leroy, „Big Brother“, în care este avansată ideea că Big Brother a existat întotdeauna, Orwell nefăcînd decît să denumească „acest monstru imaterial, hidră care a terorizat umanitatea permanent“. Dacă încă din epoca lui Tacit se regăsesc semne ale unei societăţi unde intimitatea este imposibilă, iar libertatea cuvîntului, răpită, epoca actuală, aflată sub semnul informaticii, este văzută de autorul articolului ca o încununare a sistemului Big Brother, ale cărui metamorfoze sînt recognoscibile în dispozitivele tehnice avansate, în camerele video de supraveghere, în înseşi telefoanele mobile. Nu Stalin este arhetipul lui Big Brother, ci… Bill Gates! Societatea actuală hiperinformatizată, consideră Leroy, creează un cadru ce nu se îndepărtează cu nimic de cel descris în 1984.
(S.D.)
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters