OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Am aflat cu bucurie, prin 2002, ca Maia a noastra – spun „a noastra“ ca si cum ar fi un bun comun, asa vorbesc despre ea, despre marele ei talent de a fi si de a juca – am aflat, deci, ca va face un film cu Mel Gibson. Ce spui, Franz, chiar asa?! S-a intors oare lumea cu fundu-n sus? De unde pina unde cu Mel Gibson? Vrea sa faca un film pentru sufletul lui, despre Iisus, a adaugat Maia, cind am intilnit-o, ca sa-l scot din seria mea mentala cu Mad Max. Nu tu sex, violenta, bani, formula magica a Hollywood-ului. Asa ca mi s-a trezit interesul. Prin miezul toamnei lui 2002, Maia a plecat la Cinnecita, in Italia. In sinul catolicismului se toarna mai pe indelete un film despre inceputul crestinatatii. Asa ca mi-am dat seama ca-i adevarat. Si Franz avusese dreptate.


Inainte de a pleca in Italia, am mai apucat sa vorbesc cu Maia si mi-a spus ca Mel Gibson vrea sa faca altceva decit s-a facut pina acum. Ultimele douasprezece ore. Numai crucificarea. Suferinta. Povara ultimelor clipe. Ar fi luat, asa, o pauza, ca pentru Braveheart. Un film fara concesiile happy-end-ului cerut de producatori, ca filmul sa fie un box-office-success. Indiferent de calitate. Asa ca va fi el insusi producator. Nu se va incurca cu toata povestea Mintuitorului, urmarita in detaliu de Zefirelli, cot la cot cu cardinalii Vaticanului pe scoartele Bibliei, ci va filma doar agonia Fiului Domnului: hulit, urit, respins, condamnat, crucificat. Nu mai este in acele ceasuri evreul din comunitatea lui, ci un pacatos razvratit. Care se crede Alesul, Izbavitorul. Care vrea sa dea credintele si ritualurile comunitatii peste cap. Jos cu el. Pe cruce.

Pe crucea care o sa-i poarte, cu timpul, numele. Nu multi stiu ca in Tora – cartea sfinta a evreilor, numita de crestini si Vechiul Testament – apare pentru prima oara ideea Mintuitorului, a lui Mesiah, care vine sa salveze poporul ales. Preaplin de preacurvie si pacate nunumarate, Dumnezeu il rasese cu mult timp in urma de pe fata pamintului printr-un diluviu, numit si Potop, ca sa taie de la radacina raul. Asa ca trebuia sa apara si figura providentiala. Tatal nu mai putea sa se lupte cu poporul plin de tare sufletesti. Dar cind? That is the question! Mult inainte sa si-o fi pus Shakespeare.
Maia avea s-o joace in film pe Fecioara Maria. Pina aici, nimic ciudat. Pentru unii. O evreica a fost mama lui Iisus, iar tot evreu a fost tatal, Iosif. Ceea ce n-a stiut cel putin unul dintre reporteri in timpul filmarilor, imi spune Maia la citeva luni dupa intoarcere, in vara lui 2003. Tocmai venea din Herastrau. Era linistita, impacata, senina. Isi tinea la piept fetita nou-nascuta, abia de-o luna sau doua. Dormea dusa. Mi-a ingaduit sa arunc o privire spre chipul ei somnoros. Mi-a povestit despre avatarurile filmului. A venit un jurnalist la studiourile de filmare de la Roma si a tunat si a fulgerat in fata lui Mel Gibson, un om minunat si un profesionist desavirsit.

Cum si-a permis libertatea asta, sa puna o evreica in rolul mamei lui Iisus. Si Mel Gibson a raspuns, cu un calm suveran: „Si n-a fost, oare, evreica mama lui Iisus?“. Atit de calm a fost, incit reporterul era sa-si inghita cuvintele si sfinta furie proletara, pardon, crestina... Poate oamenilor le lipseste un pic de cultura religioasa, mi-am spus. Imi aduceam aminte de intimplarea cu matusa-mea, Tantieni, de la Minastirea Varatec, acum treizeci de ani. Ea si unchi-meu, Unchiudidi, locuiau la una dintre maicute. Intr-o buna zi, Tantieni indrazneste o discutie mai inchegata, zicind: „Eh, saracul Iisus, evreu cum era el...“ – si, pina sa sfirseasca, maicuta se si inroseste din cap pina-n picioare si se apuca sa faca matanii de zor. „Ce s-a intimplat, maicuta, cu ce te-am suparat?“, intreaba speriata Tantieni. Maicuta, ca si cind n-ar auzi-o, se roaga in continuare fierbinte Domnului, cu capul ridicat spre icoana. Dupa o ora incheiata, fara sa-i mai arunce vreo privire, ca si cum ar fi un barbat tinar ce-ar arunca-o in bratele Satanei, ii spune sever: „Trebuie sa faci, doamna, o suta de matanii, pentru pacatul rostit!“.

Matusa mea, om blind din fire, nu stie ce pacat a savirsit. Fara voie. Nici n-apuca sa se dumireasca, ca maicuta spune indurerata: „Cum poti spune ca Iisus, Mintuitorul nostru, a fost evreu?!? O suta de matanii in genunchi!!!“. Tantieni era cuprinsa de mirare ca o femeie ca maicuta – care stia Biblia pe dinafara, din auzite, fiindca nu invatase niciodata sa buchiseasca – nu cunostea un adevar atit de simplu. „Bine, o sa fac mataniile, dar pe matale te rog s-o intrebi pe maica stareta care-i adevarul.“ Anul urmator, Tantieni a ajuns din nou la Varatec, la aceeasi maicuta, care-i dadea gazduire de ani de zile. „Eh, ai intrebat-o pe maica stareta ce-am discutat anul trecut? Ce-a zis?“ Rusinata, maicuta i-a raspuns: „A trebuit sa mai fac o suta de matanii in genunchi. Cu ochii strins inchisi. Mi-a zis aceeasi prostie ca matale“.

Asa ca de ce sa ne miram de un reporter din inaintata lume a Vestului, daca unei maicute, care silabiseste o viata intreaga cuvintele Bibliei, ii scapa un simplu amanunt: ca Iisus s-a nascut evreu si a murit evreu, dar a intemeiat o religie. Daca citim Noul Testament mai atent, ne dam seama ca, de fapt, Iisus nu voia sa intemeieze o noua religie cu totul, ci a fost fortat. Chiar de catre evreii lui. Reforma initiata de el n-a fost vazuta cu ochi buni nici de rabini si nici de catre conducatorii obstei evreiesti. Cu masele a reusit. Cu ei, nu. Norocul crestinismului. Ideile lui nascute din Tora s-au lovit de puterea de netrecut a Sinedriului, care se vedea ocolit. Batjocorit. Umilit. Cum sa-i invete un tinerel, un fals Mesiah, pe ei care este calea. Tora o arata. Nu un simplu om. Restul – blasfemie. Apoi, zarafii goniti intr-un acces de minie de catre Iisus nu-si mai puteau face afacerile chiar la temelia Templului. Fusesera compromisi in fata oamenilor. Asa ca nici ei nu-l aveau la suflet. Iisus a fost obligat sa caute o alta cale.

Eram gravida in luna a treia, imi spune Maia. Nici nu se vedea bine, dar aveam de-acum stari, stii, de femeie gravida. Putina greata, putin rau, asa, ca din senin. Nimeni nu si-a dat seama pe platourile de filmare. Nimeni. Doar o femeie. Monica Bellucci. A venit la mine intr-o pauza si mi-a zis: „Esti gravida...“. Am ramas uimita ca si-a dat seama. O femeie de mare sensibilitate. Da..., am soptit abia auzit, dar sa nu spui nimanui. Te rog, nu spune nimanui. N-am sa arat prin nici un gest ca...“
Filmind Patimile lui Iisus, Maia Morgenstern era gravida. Nu era o fericita intimplare ca Mama lui Iisus era gravida. Ca si cind, peste mii se ani, istoria s-ar fi repetat. Sa fi fost oare atit de mare puterea Domnului, ca sa faca o astfel de potrivire?!? A aflat si Mel la un moment dat si i s-a parut ca este ca o minune, sa fiu mama chiar la filmarile acestui film. Sufeream nu numai pentru rastignire, dar si pentru propriul meu copil din burta. Nu m-am asteptat sa se bucure atit de mult pentru mine, caci mi-era teama sa nu ma trimita acasa. Abia atunci mi-am dat seama cit de mult iubeste el copiii.
Maia a vrut intreaga ei viata sa fie si mama, si artista.

Cu vreo trei ani in urma, vedeam cu cita iubire pregatea o oala de sarmalute, cu cita dragoste il chema pe Tudor, fiul ei, intrebindu-l daca vrea sa manince din sarmalele preparate de ea. Cum putea oare cineva sa refuze sarmalele facute de Maia, care aveau in ele bucurie, frumusete, caldura si, poate, un pic de orez si carne si varza. Dar sarmalele erau, inainte de toate, suflet.
O intrebare am si eu. Da, de acord, o evreica s-o joace pe mama lui Iisus, da. Corespunde si Sfintei Scripturi. Dar Maiei nu i-a fost niciodata rusine ca este evreica. Iar la bar-mitzvah-ul fiului ei Tudor am fost si eu, pe vremea cind n-o cunosteam inca. Cum se intelege, stau s-o intreb in gind, credinta mozaica, care nu recunoaste venirea lui Mesia, cu cea crestina, care il vede pe Iisus intrupindu-l pe Mesiah? Cum poate ea sa joace intr-o astfel de blasfemie... pentru evrei?!?

Si la o astfel de intrebare imaginara, dar de principiu, parca vad chipul ei blind, bun, spunindu-mi: Oh, Peter, stii tu, eu vad totul ca o poveste pe care trebuie s-o intrupez. Un om atit de obidit, urit de toti si iubit de mine din suflet. Ce mai conteaza din ce neam ne tragem, atunci cind suferinta este atit de grea. Si te-mpovareaza atit de tare, incit te-ngenuncheaza. Am aflat, in citeva luni, facind acest film, ceva mai multe despre Dumnezeu. Si despre mine. Ca iubirea, indiferent de religie, este una si aceeasi – sfisietoare.