Interviuri cu doi specialişti în românistică

Autor: Silvia DUMITRACHE | Categoria: Actualitate | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

Bruno MAZZONI: „Sînt valori ce pot fi exportate“

Care credeţi că este statutul literaturii române într-o Europă care tinde tot mai mult către globalizare?

Eu nu sînt un mare fan al globalizării, cred că important este să păstrăm diferenţele, dar asta nu înseamnă, în nici un caz, că, în ceea ce priveşte literatura română, ar trebui să aducem numai componenta balcanică. Eu sînt convins că literatura română poate să aibă un statut important, de pildă generaţia optzecistă, care este o generaţie de excepţie, se află alături de marea literatură din Europa. Cred că sînt valori ce pot fi exportate, dar pentru a se impune, este important şi să se găsească edituri care să investească în autorii pe care îi promovează. Nu e bine să fie edituri mici, unde cărţile rămîn în depozit sau se pot cumpăra doar prin comandă, trebuie să existe şi posibilitatea de a găsi cărţile în librării sau la stand, cum s-a întîmplat acum, cu ocazia oferită de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Institutului de la Veneţia. E o ocazie foarte bună de a promova o cultură care are toate şansele să fie cunoscută.

De ce alte metode de promovare credeţi că mai e nevoie?

Acum cîteva luni, la Bologna, am reuşit să facem, graţie Primăriei, o manifestare care a durat 2 săptămîni, care s-a numit Cuvintele Ecranului şi în care am adus scurtmetraje, filme după autori români... Trebuie să creăm posibilitatea de a căpăta o audienţă mai mare, mai ales în rîndurile publicului tînăr, ceea ce se poate obţine graţie metodei cinematografului, care, de obicei, are mai puţine meniri, vorbeşte mai direct, mai ales dacă filmele aduse propun un discurs nou, modern, de calitate, cum au fost filmele lui Mungiu şi ale altor regizori tineri.

Credeţi că literatura română vine în întîmpinarea unui orizont de aşteptare al publicului italian?

Nu ştiu dacă aş putea răspunde cu un „da“ clar, mai ales că ştiţi foarte bine că majoritatea autorilor tineri din România au această tendinţă de a povesti cum şi-au trăit copilăria şi tinereţea. Deci, îmi dau seama că, pe undeva, avem orizonturi diferite, fiindcă „realia“ la care se referă literatura română tînără nu sînt cunoscute aici. Sînt convins însă că există, din fericire, autori cu un discurs mai amplu care atinge şi aşteptările publicului nostru, dar e vorba de acel public cu o mare poftă de lectură.

Care sînt, în prezent, cei mai cunoscuţi scriitori români în Italia?

Evident că, deocamdată, sînt acei scriitori tipăriţi şi răstipăriţi: Norman Manea şi Mircea Cărtărescu. Dar, din fericire, în ultimele săptămîni au început să apară şi alţi scriitori, ca Dan Lungu, Ana Maria Sandu, Petru Cimpoeşu etc. Şi am uitat să o menţionez pe Ana Blandiana, care, cu un volum de versuri apărut în 2003, a cîştigat chiar două premii de poezie: Premiul Camões şi Premiul Acerbi.

Marco CUGNO: „Unii au o reacţie de refuz, alţii manifestă curiozitate“

Observ că interesul faţă de literatura română se manifestă şi în direcţia canonică, venind în completarea proiectelor ce vizează tînăra literatură. Vedeţi această îmbinare ca pe o formulă de succes?

După cum a spus şi colegul meu, Mazzoni, e foarte bine să cunoaştem literatura mai tînără, dar avem de umplut nişte goluri în ceea ce priveşte literatura clasică, pentru că altfel nu ai cum să îţi dai seama în adîncime despre valorile unei culturi. Ştiu că cei mai mulţi autori clasici au fost traduşi în trecut, dar acum sînt ediţii epuizate. Ar trebui să urmărim cele două direcţii: să mergem spre literatura contemporană, dar să recuperăm şi unii autori clasici.

V-aţi ocupat şi de literatura română de exil. Cum explicaţi acest interes al publicului din Vest faţă de genul acesta de scriere?

Literatura română a fost prezentă în Italia, şi nu numai aici, prin literatura de exil. Mai întîi prin cei trei mari: Eliade, Ionesco, Cioran. Noica a venit mai tîrziu, eu am şi publicat Cele şase maladii la o editură importantă din Bologna, El Mulino, şi cu asta am umplut un gol, pentru că nu se cunoştea al patrulea element al acestei minunate generaţii, care, ştim foarte bine, a avut şi păcatele ei. Apoi, am avut exilul scriitorilor din timpul dictaturii. Actualmente, sigur că situaţia s-a schimbat, putem să avem un contact mult mai direct cu România. Am intrat într-o perioadă de normalitate, mult mai favorabilă relaţiilor culturale. Să sperăm că interesul unor edituri mai mici pentru literatura ro-mână va trece şi la editurile mai mari. Asta nu înseamnă că unele edituri mici nu pot fi importante, problema e însă cu distribuţia. O editură mare are mijloace mult mai puternice.

Care credeţi că este interesul publicului italian faţă de literatura română?

E foarte greu de răspuns... Acum e un interes pentru români. Înainte aveam numai cîteva cărţi, acum avem o parte din România. Dar e de înţeles, şi noi am fost un popor de imigranţi. E foarte utilă cunoaşterea culturii acestei comunităţi care reprezintă o parte importantă din Italia. Noi vom deveni – în parte sîntem deja – un stat multietnic, dar, nu mai tîrziu de acum cîteva zile, premierul nostru a spus că nu sîntem un stat multietnic. Cum să nu fim? Sîntem! Asta e ceva pozitiv. Sigur că sînt şi probleme, dar trebuie să ne obişnuim să devenim o ţară cum sînt Statele Unite.

Credeţi că există un orizont de aşteptare al publicului italian faţă de literatura provenită din fostul spaţiu comunist?

Unii au o reacţie de refuz, alţii manifestă curiozitate. Probabil că acest orizont de aşteptare este influenţat de prezenţa multietnică din Italia.

Ar putea un public tînăr, care nu deţine cunoştinţe suficiente despre trecutul comunist, să înţeleagă aluziile inserate în texte?

E foarte greu… E un public care, de fapt, nu ştie nimic despre dictatură. E o realitate privită cu un anume grad de lejeritate. Generaţia mea a cunoscut direct situaţia. Eu am trăit cîţiva ani acolo, în tinereţe… România este o ţară care te prinde. Am trăit acolo din 1965 pînă în 1969, în anii cei mai buni. Am avut norocul acesta. Marin Sorescu a fost cel mai bun prieten al meu pe care l-am avut în România. Deci întîlnirea mea nu e doar cu o cultură, ci şi cu cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei culturi.

Care este următorul proiect legat de promovarea culturii române în Italia?

Sînt cîteva lucruri pe care ar trebui să le fac. Mi-ar plăcea foarte mult să traduc Cartea milionarului şi, desigur, viitorul roman al lui Norman Manea, din care au apărut cîteva fragmente. Şi din Goma mai vreau să public ceva, mai ales Ostinato.