OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dintre toate centrele culturale straine din Romania, cel francez este unul dintre cele mai preocupate de difuzarea literaturii. Literatura ramine pentru francezi, spre deosebire de englezi sau americani, o productie de export nationala. Si nu pentru ca literatura franceza ar fi mai vandabila decit altele, ci datorita convingerii, „dure ca fierul“, ca literatura reprezinta ca atare o excelenta vitrina nationala.
Astfel ca recent desfasuratul Festival francofon al poeziei poate fi privit in primul rind ca o realizare a unei politici culturale, cu o traditie respectabila, mergind pina in prima jumatate a secolului al XVII-lea, cind insusi Richelieu punea mina si scria versurile unor piese de teatru propagandistice, sau comanda altele – ca de pilda epocala Europe scrisa de Desmarets.

Mesajul e simplu: n-o fi limba franceza cea a afacerilor, a comunicarii utilitare, dar ramine, sau mai degraba trebuie sa ramina limba culturii. Asa ca, daca unii romani invata engleza pentru a se angaja la banci, firme, etc., altii invata franceza pentru a citi si prezenta poeme si poeti la Institutul Cultural Francez.
S-a citit foarte multa poezie, vreme de mai bine de o saptamina. Tinerii poeti romani au fost rind pe rind spectatori si ascultatori. Lor li s-au alaturat doi poeti de limba franceza, italianul Giovanni Dotoli, profesor de literatura la Universitatea din Bari si... francezul Jean-Claude Villain. Giovanni Dotoli este un poet meridional, nascut in provincia Foggia in 1942. Opera lui poetica este consistenta: citeva zeci de volume de poeme, alaturi de alte citeva zeci de eseuri, studii etc.

Destinul sau este cel al intelectualului globalizat – Dotoli este, de pilda, nu numai „legionar“ de onoare al Frantei, ci si cetatean de onoare al orasului Miami. intrebindu-l despre situatia poeziei italiene tinere, mi-a spus ca se poate constata, de vreo zece ani, o intoarcere catre o poezie de tip traditional, catre o inspiratie mai putin lingvistica si urbana, mai degraba imagistica, mitologica. De altfel, poetul italian considera ca ideologizarea literaturii din deceniile trecute trebuie uitata cit mai repede, poezia fiind un limbaj in primul rind apolinic, coextensiv naturii, lipsit de rezistente pe care poetul sa vina cu lancea propriului geniu sa le strapunga; o solutie si mai putin o problema. Jean-Claude Villain este un nordic exilat in Sud – nascut in Burgundia, dar locuitor al orasului Var, pe Coasta de Azur. Mai eliptica, mai angajanta in acelasi timp, poezia lui Villain suna modern. Garnisita de aluzii mitologice, e o poezie culturala, dar limbajul indraznet – inclusiv cel erotic – o aduce mai aproape de conceptul contemporan de autenticitate. Villain este si el un autor prolific, nu numai poet, dar si prozator, dramaturg, eseist. Remarcabila ramine la Villain echilibristica dintre sobrietatea lui structurala si pasiunea lui pentru extravertirea meridionala.

Despre poezia franceza, poetul ne-a spus ca, desi n-are nici pe departe prestigiul public al romanului, nu e ocolita de studentii de la Litere – ca obiect de studiu. Apoi, intrebindu-l despre existenta unor antologii de poezie franceza contemporana, Villain a spus ca ele exista dar, alcatuite mai degraba de poeti decit de critici, sint mai intotdeauna foarte subiective in selectie. Exemplul dat a fost volumul lui Bernard Noël, Un certain accent – Anthologie de poésie contemporaine, Atelier Des Brisants, Mont-de-Marsan (care, la cele numai 180 de pagini ale sale, nu se compara cu masivele antologii de poezie romaneasca alcatuite si comentate de un Marin Mincu). Ambii poeti au recunoscut ca nu stiu nimic despre poezia romaneasca; normal, desi, macar in acest domeniu, cred ca am intrat de mult intr-o Europa care, insa, tocmai se pregateste de scufundare. Foarte multe despre poezia romaneasca stie insa traducatorul olandez Jan H. Mysjkin, foarte bun cunoscator, in plus, al limbii si literaturii franceze (ceea ce a determinat prezenta lui la festival).

El va fi in curind autorul unei antologii de poezie romaneasca tradusa in olandeza, care va cuprinde creatiile a cite trei poeti in viata din generatiile ’60, ’70, ’80 si ’90. De aceea, putem regreta absenta unor poeti tineri francezi, dar, avind in vedere cvasi-absenta lor din librarii, ar trebui mai degraba sa intelegem o stare de fapt. in mod sigur – am avut ocazia sa-mi reconfirm parerea ascultindu-l pe Villain – poezia este pentru poetul francez deopotriva experienta si experiment lingvistic, avatar al unui limbaj sacru care nu-si livreaza sensul deodata si oricui, ci in mod homeopatic si doar celor alesi. Spre deosebire de acest tip de poezie, pe care noi o recunoastem drept „modernista“, tinerii nostri douamiisti care au dat consistenta festivalului scriu ceva mai hard, mai superficial adesea, mai putin „poetic“ in sensul acela panteist dat poeziei de romantici. Probabil ca intilnirea franco-romana va fi fost benefica, daca se va fi produs cu adevarat.