Anne
Enright
Reuniunea
Traducerea
din limba engleză
de
Magda Teodorescu
Editura
Polirom, colecţia „Biblioteca Polirom“, Iaşi, 2008, 304 p.
Promite
să se dezvolte ca roman, dar cartea Annei Enright, premiată în
2007 cu Man Booker Prize, evoluează într-o manieră şocant de
intimistă, cu o acţiune cam dezlînată şi haotică, asemenea
unui volum de memorii, unul în faţa căruia povestitoarea,
Veronica Hegarty, nu ezită să-şi confeseze amintiri morbide, pe
alocuri scandaloase, alteori terne şi apăsătoare. Că juriul
prestigioasei distincţii literare a optat pentru o carte atît
de cenuşie, uneori apăsătoare la lectură, cînd scriitoarea
irlandeză avea concurenţi de talia unui Ian McEwan, asta se
datorează în bună parte conciziei cu care autoarea îşi
radiografiază personajele, oarecum în contrast cu unele pasaje
de poezie pură. Ambele dispoziţii naratoriale par să fie conduse
de umorile schimbătoare ale Veronicăi, protagonista şi, în
acelaşi timp, cea din perspectiva căreia este spusă povestea. Cea
mai mare parte a vieţii acesteia curge într-o rutină de
casnică, în mijlocul unei familii mic-burgheze, rol ce nu i-a
tocit sensibilitatea şi nici simţul acut al ridicolului.
Erotism morbid
Veronica
pare calchiată după modelul eroinei cu o viaţă socială modestă,
însă dotată cu o excitabilitate nervoasă uşor exagerată,
uneori acidă, plină de complexele inevitabile ale „femeii
întreţinute“ şi ale tuturor dependenţelor şi umilinţelor
care rezultă de aici. Feministă nedeclarată, deşi romanul nu este
unul axat pe critică socială, protagonista este atinsă nevralgic
de orice imagine a răului produs de machism, fie că este vorba
despre chinurile mamei sale, care a născut nouă copii şi are la
activ mai multe avorturi, fie că îşi deplînge propria
soartă, alături de un bărbat care consideră că rolul ei este de
a-l ajuta să se realizeze profesional, de exemplu, preluînd
cele mai multe sarcini domestice. Umorile acide, ironia sau chiar
causticitatea feministă aduc stilul Annei Enright în
vecinătatea romanelor semnate de Elfriede Jelinek. Această
trăsătură este „vinovată“ de efectul „deprimant“ al
cărţii, aşa cum s-au plîns membrii juriului Man Booker
Prize, mai ales că este însoţită şi de o dexteritate
deosebită pentru episoade macabre.
Cele
cîteva scene erotice, foarte reuşite din punct de vedere epic,
cum le consideră criticii, sînt momente traumatizante asupra
cărora autoarea revine neîncetat. Într-una dintre ele,
copilul Liam, fratele Veronicăi, este surprins în timp ce era
agresat erotic de unchiul lor, iar în alta, eroina este trasă
deoparte de la priveghiul aceluiaşi frate, de către soţul ei,
pentru o partidă de sex. Prozatoarea irlandeză ghidează cursul
romanului după căderile nervoase şi angoasele Veronicăi, ceea ce
face ca textul să funcţioneze cam în stilul memoriei
involuntare folosite de Proust; însă nu de puţine ori se
întîmplă ca acest ritm narativ să aducă a
improvizaţie.
O proză excesiv de
fragmentară
Este
destul de stîngaci felul în care parcurge mental eroina
diferite momente din viaţa sa şi din cea a rudelor sale, aparent ca
un puzzle încîlcit. Meritul principal al unei astfel de
abordări este impresia de naturaleţe a povestirii. Monologul
Veronicăi este contrabalansat de faptul că, tot lăsîndu-se
în voia stărilor sale schimbătoare, naratoarea ratează un
aşa-zis punct culminant. „Acţiunea“ devine uneori mai alertă,
sînt aduse în faţă întîmplări năucitoare
din istoria familiei Hegarty, însă climaxul pare să se amîne
continuu sau chiar se întîmplă ca tensiunea să se
risipească pe neaşteptate, dezamăgind cititorul. În locul
mult aşteptatului punct culminant apar scene tulburătoare, ce
alternează cu pasaje de meditaţie şi introspecţie aproape lirice.
Acest tip de fragmentarism face ca legătura între abuzul
sexual la care a fost supus în copilărie Liam şi sinuciderea
acestuia să nu fie suficient de vizibilă, aşa cum crede sora sa.
Veronica trăieşte cu angoasa că a surprins scena ce l-a damnat
definitiv pe fratele său, transformîndu-l într-o
perpetuă victimă şi denaturîndu-i perspectiva asupra
erotismului, şi că nu a putut nici să schimbe cu ceva situaţia,
nici să îl ajute pe Liam să depăşească trauma, pentru că,
la acel moment, era prea mică pentru a înţelege ce a văzut.
Nici
această anxietate nu este foarte bine surprinsă de autoare, ceea ce
îi reuşeşte însă este tocmai adnotarea bogată pe
marginea introspecţiei neîncetate. Obsedată de a se lămuri
cum au stat lucrurile de fapt cu fratele său, dar şi care au fost
greşelile ce au făcut ca toţi membrii familiei să se rateze,
Veronica îşi dezvoltă o atenţie specială pentru reacţiile
şi motivaţiile ascunse sau doar inconştiente ale clanului din care
face parte, reunit la înmormîntarea lui Liam. Remarcă
epuizarea mamei sale, după ce a purtat atît de multe sarcini
şi a crescut nouă copii: senilizată, bătrîna reacţionează
încet, pare mai tot timpul absentă şi se adresează tuturor
cu aceleaşi apelative. Graţie aceleiaşi atenţii pentru detalii,
protagonista rămîne fixată pe detaliul dureros şi umilitor
că fratele său s-a sinucis aruncîndu-se în apele
învolburate ale unui rîu abia după ce şi-a scos
lenjeria de corp, de teamă ca, atunci cînd va fi descoperit,
să nu se vadă că purta rufărie murdară.
Atmosfera bolnăvicioasă a
familiei Hegarty
Amintirile
care îi revin spontan Veronicăi sau cele pe care le-a căutat
şi disecat îndelung nu o ajută să înţeleagă drama
care parcă i-a contaminat pe toţi ai ei. Dimpotrivă, trăieşte cu
impresia că răul vine de pretutindeni, din adîncurile cele
mai intime ale familiei sale, şi s-a împletit inexorabil cu
destinul acesteia. Aşa că nu poate realiza nici dacă există
vinovaţi şi victime şi nici dacă eşecul familiei este ceva care
ţine de destin sau dacă s-au făcut greşeli mari. Cel mult,
cititorul poate desprinde un soi de critică socială discretă,
indirectă: cele mai mari rele par să provină din faptul că
femeile nu au curajul să riposteze împotriva machismului. Mama
eroinei nu a putut refuza să facă atît de mulţi copii,
Veronica nu a făcut nimic ca să iasă din dependenţa implicită a
rolului de casnică, aşa cum nu a făcut nimic ca să oprească
agresiunea erotică incestuoasă asupra fratelui său.
Ajunsă
la maturitate, protagonista încă nu poate să realizeze dacă,
într-adevăr, la vîrsta la care a văzut ce i se întîmplă
fratelui său, putea fi sau nu responsabilă moral pentru că nu a
intervenit. Însăşi uitarea, tot mai puternică de-a lungul
anilor, acum i se pare un gest de laşitate: a fost mai comod pentru
ea să creadă că Liam nu a fost agresat cu adevărat, ci că i s-a
părut. Ba mai mult, şi-a refulat atît de mult scena încît
nu poate sau nu vrea să înţeleagă alcoolismul fratelui, tot
mai pronunţat de-a lungul anilor, pînă în momentul
sinuciderii. Veronica însăşi este alcoolică, nu într-o
formă atît de avansată ca fratele său, aşa cum, de altfel,
sînt şi alte surori ale personajului. Autoarea sugerează că
toţi beau ca să-şi îngroape o vină colectivă: aceea de a
fi văzut orori în faţa cărora nu au ştiut cum să
reacţioneze sau aceea de a fi intuit hibele morale aproape ereditare
pe care le purtau ca pe nişte stigmate şi de a nu se fi luptat cu
ele. În acest context, nevoia de confesiune a protagonistei
funcţionează ca un soi de terapie autoadministrată pentru depresia
la care au condamnat-o propriul stil de viaţă şi toate laşităţile
comise de-a lungul timpului. Tot ea dobîndeşte rafinamentul
moral de a pune sub semnul întrebării resentimentele mai mult
sau mai puţin discrete pe care le are faţă de membrii familiei
sale şi se gîndeşte dacă nu cumva are contribuţia ei majoră
la toate relele pe care le sesizează.
Din
nou, cititorul simte nevoia de a găsi o dezlegare mai clară pentru
atmosfera bolnăvicioasă a familiei Hegarty: la fel ca şi în
psihanaliză, scriitorii obişnuiesc să lege evenimentele epice de
cîteva nuclee tari, sursă a conflictelor şi a dramelor. În
cartea Annei Enright, rafinata introspecţie a eroinei nu se
îmbogăţeşte cu un asemenea centru de greutate narativ care
să dea consistenţă textului şi personajelor, astfel că, nu de
puţine ori, ai impresia că asişti la o descriere a morbidului de
dragul morbidului.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters