OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dorin TUDORAN
Tinarul Ulise
Antologie. Cu o prefata de Mircea Mihaies. Editura Polirom. Colectia „Biblioteca Polirom“, Seria „Antologii“, Iasi, 2000, 376 p., f.p.


Foarte frumoasa (si din punct de vedere grafic) antologie aparuta la Editura Polirom este o revenire a unui poet pe care activitatea de publicist e capabila sa-l oculteze. Dupa cum precizeaza autorul intr-o Postfata, este o „antologie de recuperare a unui poet si nu s…t o selectie in care autorul sa opteze pentru putinele titluri de care are indrazneala sa creada ca au rezistat timpului“. Cartea ne pune la indemina un bogat dosar de referinte critice completat de „un portret dandy“ in prefata semnata de Mircea Mihaies. E, cu alte cuvinte, o reinnoita invitatie la recitire.
Chiar daca inscrierea epica si atotputernicia liricului nu sint total incompatibile, criticii s-au simtit obligati sa justifice alunecarea poetului din zonele purificate ale unei poezii vazute mai ales prin „racoarea ei abstracta“ (Ion Negoitescu) spre „orizontul conditiei umane“ (Laurentiu Ulici) in care „dezordinea, prozaismul, chiar epicizarea“ (Mircea Iorgulescu) apareau deconcertante.

Lirismul („saptezecist“) inalt metaforic, cu usoare influente stanesciene din primele volume foloseste insertii epice (de tip parabolic sau de „situatie poetica“ – nucleu epic potential, dupa St. Aug. Doinas), adevarurile Fiintei au, de cele mai multe ori, nevoie de „un adevarat spectacol existential“ (N. Manolescu) pentru a se pune in pagina. Caligrafia muzicala a Micului tratat de glorie deseneaza astfel de „intimplari“ de-mundanizate: „la turnirul din urma multe tinere armuri/ si-au pierdut cunostinta…“, „lunecind peste caii de pisla ochii doamnelor/ portelanuri albastre erau…“ (Ultimul turnir); „cineva furase cumpana fintinii/ in locul ei statea fratele meu…“ (Cumpana); „din vreme in vreme/ o mare se ridica noaptea spre cer/ pescarii dimprejur orbesc si…“ (O mare) s.a.m.d. Evenimentele cumplite si misterioase, figurarile, bineinteles poetice, ale starilor eului, topesc biograficul pina la a-l face de nerecunoscut si, dupa cum s-a remarcat, ascund in raceala de cristal (preferinta puritatii muzicale aduce in vers materii ca gheata, sticla, portelan s.a.) caldura participarii.

Cintecul de trecut Akheronul proiecteaza oficierea mitologico-poetica in prim-plan si, izolindu-l prin aceasta de lume, dezvolta un personaj liric cu „rani frumos mirositoare“ intr-un peisaj pustiit de semnele mortii, cintaret „fara de frica si fara de prihana“, care se misca dinspre cetati catre „malul apei“ infernale fara ca „faptele“ simbolizante si grave sa-si dezvaluie ascunsele energii biografice.
Reintoarcerea la universul hialin al primului volum prin Uneori, plutirea aduce erosul in „palatul de gheata“ al incoltirilor si carnagiilor spiritului: „te clatini de parca duci/ pe brate nu o blana de vulpe,/ ci singele meu obosit/ si picurindu-ti pe pulpe“ (Calatorind), „tu, cu o raza subtire/ cautindu-mi gitul“ (Si tu, cu o raza subtire) s.a.m.d., dar asta nu trebuie inteles ca o scadere valorica, volumul cuprinde citeva extraordinare poezii de dragoste (Proteze, Steaua singuratatii, Priveste-ma, de poti s.a.).

Intimplarile lui „ca si cum“ devin parabolice si insolite, ridicind concentratia valorilor etice (prezente, de altfel, in toate volumele): pasarea Emanuelle, se spune, e singura care poate trece printre gratiile crescute la orizont; grotescul decaderii din spirit apare intr-un Banchet al leprosilor; moartea poetului, „casapit de stele“, nu e o intimplare a fiintei, ci miezul unei Fabule s.a.m.d. Suflul biografic impinge la un „jurnal aproape apocrif“ in care broderiile post-suprarealiste (daca mi-este permis sa folosesc acest termen) sint asezate, cuminti, pe zile.
Apropierea de mundan, mediata de puneri in scena revelatorii pentru un efect poetic (cum s-a observat), sparge in transparenta versului otravurile ironiei si ale sarcasmului, vizibile si in citeva titluri: Abatorul imaginatiei, Respiratie artificiala, Dreptul la frica, Tenebrele sperantei (Respiratie artificiala). Poezia devine inregistrare a revoltei, replica la un real reductiv, „cele unsprezece chipuri/ ale inchipuirii“ se subtiaza in fata „poetilor de azbest“, a unor Ante Pavelici, a unora si a altora, versurile se umplu cu personaje (cum e acel „batrin/ care a fost bunicul meu“) si „episoade neromantate“ (Pasaj de pietoni).

Volumul in care, in opinia mea, e cu adevarat vizibila „o decisiva asumare biografica“ (Mircea Mihaies) este De buna voie, autobiografia mea, unde zgomotul lumii desface calofilia poeziilor, „minusile de portelan“ ale puritatii se sparg („timp de optsprezece luni/ intr-o cazarma din sudul Italiei/ sublocotenentul Bruno Tonini…“). Poemele devin pledoarii pro domo, trateaza „despre maxilarul inferior de tot“, sint marturisiri ale „scribului pamfletar“; „tinarul Ulise“ (sub semnul caruia este asezata, cu speranta, antologia) ajunge in Ithaca si ce gaseste il umple de lehamite. Dar tot aici apar si jocuri textuale cu „scrisori“, „autobiografii“ si „P.S.“-uri: „tot ce veti povesti copiilor vostri/ in plus fata de acest curriculum vitae/ e doar rodul discordiei nesfirsite/ intre Salamanca si Saragosa“. Sau o (spumoasa) „morala fara fabula“ care se adreseaza, dupa tipic, unor „prea-ntelepte dobitoace“: „Imparatul nu-i cretin/ (si-asta n-ar fi nici un chin!)./ doar atita: zace lat/ e bolnav si darimat…“.

Ceea ce am numit mai sus „alunecarea“ spre biografic nu altereaza unitatea poeziei lui Dorin Tudoran, exista constante ale expresiei si ale viziunii sale pe care spargerea „protezelor“ cristaline le-a lasat intacte: dimensiunea morala, agresiunea impotriva candorii (operata nu de fatalitati ontologice, ci de „ceilalti“), „virsta feroce“ a insingurarilor orgolioase s.a.m.d., chiar pregnanta unor versuri (citeva exemple: „un cuvint/ care-mi indoia trupul“, Departe – Mic tratat de glorie; „trupul jefuit in soapta/ se tot rareste dus de vint“, Elegie – Cintec de trecut Akheronul; „te clatini si umbra ta/ pare o incaierare de semne“, Calatorind – Uneori, plutirea; „la timpla poetului, legile spatiului delireaza!“, Asediul – O zi in natura; „ascultind zilnic cum crapa/ pielea realitatii inconjuratoare“, Viitorul facultativ – De buna voie, autobiografia mea s.a.m.d.).