OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Daniel Jonah GOLDHAGEN
Die katholische Kirche und der Holocaust. Eine Untersuchung über Schuld und Sühne
Siedler Verlag, Berlin, 2002, 480 p., 24,90 Ä


Istoricul si politologul american Daniel Jonah Goldhagen a publicat o noua carte, intitulata Biserica Catolica si Holocaustul. O cercetare despre vinovatie si pocainta (Die katholische Kirche und der Holocaust. Eine Untersuchung über Schuld und Sühne). In America, volumul a aparut sub titlul A Moral Reckoning: The Role of the Catholic Church in the Holocaust and Its Unfulfilled Duty of Repair. Goldhagen porneste de la teza ca ideologia anti-iudaica a crestinismului ar fi facilitat „antisemitismul de eliminare“ din perioada nazismului.

In anii ’30 si ’40 ai secolului XX, scrie Goldhagen, antisemitismul s-a raspindit nu numai in cercurile politice, ci si in societatea europeana. O „cultura a urii“ a cuprins intreaga Biserica – de la „Catedrala Sfintului Petru“ din Roma pina „la cel mai neinsemnat lacas de cult din mediul rural“.
Aceasta generalizare formulata de Goldhagen in ultima sa carte a stirnit numeroase reactii de respingere. Multi comentatori au reluat criticile formulate deja in 1996, cind autorul american publicase volumul Executorii docili ai lui Hitler (Hitlers willige Vollstrecker). Lista reprosurilor cuprinde o gama larga de critici, mai mult sau mai putin fondate. Reprosul fundamental se refera la nerespectarea principiului stiintific, la folosirea citatelor scoase din context si la manipularea informatiilor.

Intr-o ampla introducere, Goldhagen raspunde acum acestor critici, afirmind ca a dorit sa scrie o lucrare mai degraba eseistica decit istorica.
Autorul nu se bazeaza pe studierea unor surse de arhiva, ci foloseste lucrari terte de cercetare istorica. Prelucrind acest vast material bibliografic, el evidentiaza anumite aspecte pe care isi bazeaza demonstratia, sintetizata intr-o teza incendiara: Biserica Romano-Catolica a facilitat Holocaustul prin tacerea Papei Pius al XII-lea, prin colaborationism cu autoritatile fasciste, prin renuntarea constienta la principiile moralei crestine si prin raspindirea permanenta a antisemitismului, descris ca o forma imanenta a ideologiei Bisericii. Clerului catolic din Germania ii reproseaza faptul ca le-a oferit autoritatilor naziste accesul la documente pastrate in arhivele Bisericii in baza carora s-au intocmit liste cuprinzind datele care demonstrau genealogia ariana a persoanelor considerate – din punct de vedere rasial – superioare evreilor sau romilor.

Asupra rolului controversat al lui Eugenio Pacelli – care intre anii 1939-1958 a devenit liderul spiritual al catolicilor – a atras deja atentia, in anul 1963, dramaturgul german Rolf Hochhuth, cu piesa de teatru Vicarul. (Piesa a fost ecranizata anul trecut de regizorul Costa Gavras.) Goldhagen sustine ca Papa Pius al XII-lea a fost un antisemit mascat. Dovezi pentru aceasta asertiune a identificat autorul in atitudinea concilianta a Papei fata de nazism, dar si in anumite scrieri si cuvintari. In acest context, Goldhagen aminteste ca suveranul pontif avea convingerea ferma ca bolsevismul este un flagel mai grav decit diferitele forme ale fascismului care devenise ideologia de stat in Germania si in tarile asociate, satelite sau ocupate, ca Italia, Franta, Ungaria, Slovacia, Croatia, Polonia sau Slovenia. Papa avea prejudecata ca bolsevismul este o creatie a evreilor. Faptul ca Sfintul Scaun i-a excomunicat pe toti comunistii din Biserica Catolica, dar nu si pe adeptii national-socialismului hitlerist este pentru Goldhagen un indiciu limpede pentru simpatiile politice ale Bisericii.

Autorul nu analizeaza atitudinea Bisericii Ortodoxe din perioada lui Antonescu, de pilda, desi publica o fotografie semnificativa din timpul pogromului de la Iasi, din 1941. Pentru a elimina orice confuzie, in timpul identificarii evreilor din Iasi, pe casele unor crestini au fost desenate cruci. Despre rolul Bisericii Ortodoxe romane in operatiunea de recrestinare din Transnistria, despre propaganda si atitudinea unor preoti fata de practicile de distrugere a evreilor deportati s-a scris foarte putin. Asta si din pricina faptului ca arhivele bisericesti din Romania nu sint accesibile istoricilor si cercetatorilor. O exceptie o constituie studiului lui Jean Ancel Transnistria (1988), in care exista un capitol dedicat acestei chestiuni. Ancel citeaza citeva fragmente din Pastorala Mitropolitului Moldovei si Sucevei, Irineu, din 1941, in care ierarhul explica – asemenea unor episcopi catolici citati de Goldhagen – ca razboiul lui Antonescu este „sfint“, „fiindca a fost dus pentru dezrobirea de asuprirea pagina a fratilor nostri s...t ssit fiindca a fost purtat pentru prabusirea ateismului“. Irineu a impartasit, de asemenea, parerea ca intre comunism si „jidovism“ exista o strinsa legatura, iar „bolsevismul este opera finantei iudeo-masonice internationale in fruntea careia stau bancherii jidovi din prea crestinele tari Anglia si Statele Unite din America de Nord care in actualul razboi au luat partea bolsevicilor“.

Goldhagen citeaza numeroase pasaje din scrierile sau cuvintarile unor episcopi catolici din care se desprinde o simetrie ideologica evidenta. Lista episcopilor cuprinde nume ca: Johannes Maria Gföllner din Austria, Aloys Stepinac´ din Croatia, Ivan Saric¡ din Saraievo, Delay din Franta, Gyula Czapik din Ungaria sau Gregor Roz¡man din Slovenia. Cardinalul August Hlond din Polonia a articulat intr-o pastorala (Despre principiile moralei catolice) din 1936 idei similare cu cele exprimate de Irineu: „Cita vreme evreii ramin evrei, va exista si o problema evreiasca. s...t Este o certitudine ca evreii duc un razboi impotriva Bisericii Catolice si ca ei sint liber-cugetatori si avangarda ateismului, a miscarii bolsevice si a subversiunii revolutionare. Este o certitudine ca evreii au o influenta nefasta asupra moralei si ca editurile lor raspindesc pornografia. Este adevarat ca evreii sint vinovati de inselaciune, de camatarie si ca ei fac afaceri cu prostitutia. Este adevarat ca, din punct de vedere religios si etic, tineretul evreiesc are in scolile noastre o influenta negativa asupra tineretului catolic“.

Goldhagen relateaza si despre implicarea directa a unor preoti catolici in Holocaust. In fruntea statului independent slovac, de pilda, s-a aflat episcopul Tiso. Desi dupa razboi Tiso fusese condamnat la moarte, Biserica nu l-a excomunicat. Intr-o situatie similara s-au aflat si preotii catolici din Croatia care au activat in lagarele de exterminare destinate evreilor, sirbilor si romilor.
Pentru a explica antisemitismul Bisericii, Goldhagen analizeaza textele fundamentale ale catolicismului, in primul rind Noul Testament. Autorul emite ideea discutabila ca antisemitismul crestin ar fi fost rezultatul competitiei cu religia iudaica. In acest context, el citeaza numeroase pasaje din Noul Testament pe care Biserica si-a bazat atitudinea antisemita. Autorul refuza sa faca o diferenta intre antiiudaism si antisemitism, sustinind ca practicile sociale, religioase si economice facilitate de catolicism au contribuit la ceea ce numeste el „antisemitism de eliminare“.

In jurul acestei notiuni centrale graviteaza si volumul sau din 1996, in care a incercat sa demonstreze ca germanii au fost in totalitatea lor tributari unui antisemitism adinc inradacinat. Acest sentiment a generat si a facilitat Holocaustul.
Tendinta de generalizare nediferentiata i-a fost reprosata lui Goldhagen atit in 1996, cit si acum. Multi comentatori au criticat interpretarile si concluziile unilaterale ale autorului, calificindu-le drept deterministe si ca fiind o incercare de reactualizare a tezei gresite despre vinovatia colectiva a unui popor.
Chiar daca scrierile lui Goldhagen nu sint lipsite de exagerari (de pilda, propunerea de a revizui Noul Testament si de a elimina unele pasaje incriminate), ele, totusi, au meritul de a impulsiona anumite dezbateri si de a pune in discutie aspecte istorice delicate.

Berlin