OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dr. Karen Offen este una dintre cele mai influente cercetatoare in domeniul istoriei femeilor din Statele Unite. Afiliata la Stanford University, California, ea este coeditor al volumelor Femeile victoriene: o relatare documentata a vietii femeilor din Anglia, Franta si America secolului XIX, 1981, si Femeile, familia si libertatea: dezbateri documentare, 1750-1950, 2 vol, 1983, aparute la Stanford University Press.
A participat la fondarea Federatiei Internationale de Cercetare a Istoriei Femeilor (1987) si este coeditor al primului volum colectiv al acestei institutii: Scriind istoria femeilor: Perspective internationale, 1991. Si-a luat doctoratul in istorie politica cu teza: Paul de Cassagnac si traditia autoritara in Franta secolului XIX, publicata, in 1991, la aceeasi editura a Universitatii Stanford. O noua carte despre Feminismul european, 1700-1950 va aparea in curind, iar in prezent pregateste un studiu despre Problema femeii in Franta moderna.
Realizatoarea interviului de fata, dr. Krassimira Daskalova, preda la Catedra de Filozofie si Stiinte Sociale de la Universitatea St. Kliment Ohridski din Sofia, Bulgaria. Aparut in revista Kultura din Sofia, el ne-a fost oferit spre publicare de catre Karen Offen si Krassimira Daskalova, prin bunavointa Mariei Bucur-Deckard de la Indiana University, Bloomington.


In recentul dvs. text Going Against the Grain: The Making of an Independent Scholar (Impotriva firii: cum sa devii profesor independent) relatati intriganta poveste a unei tinere constiincioase si increzatoare in propriile forte, nascuta in partea sudica a tinutului Idaho, fascinata de „lucrurile europene“ (si in special de cele franceze), o tinara care adora muzica si baletul de secol XIX, careia ii plac limbile straine si sportul, care isi incepe studiile superioare ca studenta in ani terminali la chimie si la fizica tehnica, dar care devine profesor doctor in istorie. Privind retrospectiv, simtiti ca ati scapat ceva, ca ati fi putut realiza ceva ce la vremea respectiva nu parea posibil?

Nu, nu am simtit ca am scapat ceva cu adevarat. Ca feminista de o viata (ca persoana care se opune si incearca sa opreasca dominatia masculina si care actioneaza in scopul constientizarii femeilor de propriul lor potential), am descoperit ca studiul istoriei este un excelent instrument al intelegerii trecutului si al pregatirii noastre pentru viitor. Tot el imi satisface curiozitatea de a observa cum s-a transformat lumea – si, in special, cum s-au transformat relatiile dintre oameni – astfel incit sa devina ceea ce sint ele astazi. O istorie globala si comprehensiva avind in centrul sau relatiile dintre genuri, alaturi de povestile adevarate despre vieti trecute, poate spune multe lucruri, atit femeilor, cit si barbatilor, despre alegerile pe care le fac si despre posibilitatea ca decizii care le-au afectat substantial vietile sa fie luate fara propriul lor consimtamint.

Am avut o cariera fascinanta ca istoric al politicilor sexuale si ca profesor independent, care mi-a oferit oportunitati de care nu m-as fi putut bucura niciodata ca profesor universitar deplin (invitatii la conferinte in strainatate in timpul perioadelor de predare, posibilitatea de a combina placerea si calatoriile cu legarea de noi prietenii in strainatate pe timpul cercetarilor). Am dus, de asemenea, o viata normala de familie. Am avut timp de 34 de ani un sot minunat, care m-a sustinut intotdeauna, si am crescut doua fiice inteligente si frumoase, care acum isi cladesc propriile vieti. Am putut sa iau parte la activitatile scolare si extrascolare ale copiilor mei si sa-mi dezvolt cercetarile traind o viata normala de femeie, incepind chiar sa cunosc oameni de pretutindeni cu opinii asemanatoare asupra istoriei femeilor. Ce ar mai putea cere cineva?

In citeva dintre textele dvs.: Definind feminismul: un studiu istoric-comparativ (Defining Feminism: A Comparative Historical Approach, 1988), Recuperarea Iluminismului pentru feminism (Reclaiming the Enlightenment for Feminism, 1998) ati aratat cum un studiu istoric bine facut ar putea ilumina subiectele fierbinti ale relatiilor dintre oameni. Insistati ca dezbaterile trecute si alegerile pe care le facem sint relevante atit pentru prezentul, cit si pentru viitorul nostru. Vreti sa comentati pe scurt acest subiect?

Continuu sa insist ca dezbaterile trecute si alegerile pe care le facem sint relevante atit pentru prezentul, cit si pentru viitorul nostru. Cred ca nu poti sti incotro te indrepti daca nu stii de unde vii. Acest lucru se aplica la fel de bine pentru barbati, cit si pentru femei. Este valabil, in mod special, pentru adeptii feminismului care in trecut au dobindit prostul obicei de a reinventa roata pentru fiecare generatie in parte. Memoria istorica este deosebit de importanta in situatii contemporane, in special atunci cind cineva este interesat de inversarea relatiilor de putere dintre sexe (ceea ce tinde sa provoace noi dezechilibre cu fiecare generatie). Asa cum sustin si in noua mea carte, „amnezia, nu absenta istoriei este astazi cel mai mare dusman al feminismului“.

„Renasterea“, in anii ’70, a interesului pentru problemele si pentru istoria femeilor a fost in parte atribuita noului val feminist din anii ’60. Cum ati descrie legatura dintre feminism si istoria femeilor? A devenit schimbarea accentului din studiile feministe (de exemplu, de la accentul pus pe egalitate, la cel pe diferenta) o forma de dezvoltare a istoriei femeilor? Cum apreciati cuceririle istoriei femeilor din America de astazi, la aproape 30 de ani de la institutionalizarea ei universitara? Si care sint importanta si impactul pe care acest domeniu le are in prezent asupra feminismului din Occident?

“Noul val“ in istoria femeilor, care a inceput in anii ’70, a fost cu siguranta influentat de miscarea femeilor de la sfirsitul anilor ’60. Toata lumea este, de fapt, de acord cu acest lucru (vezi, de exemplu, articolele din cartea Scriind istoria femeilor: pespective internationale – Writing Women’s History: International Perspectives, 1991) pe care am coordonat-o impreuna cu Ruth Roach Pierson si Jane Rendall. In istoria americana a femeilor au existat, cu siguranta, schimbari de accent referitoare la paradigma „egalitate versus diferenta“, inauntrul careia au parut sa functioneze multi practicieni. Aceasta paradigma nu mi-a fost deosebit de folositoare, deoarece de la inceput m-au preocupat istoria politica si intelectuala mai mult decit cea sociala, dar si istoria franceza, unde putem gasi, incepind inca din secolul al XVIII-lea, un curent de gindire care pune mai mult accent pe paradigma „egalitate-si-diferenta“, decit pe „egalitate versus diferenta“. Cu alte cuvinte, se punea mai mult accent pe „si/ si“ decit pe „sau/ sau“. Paradigma „sau/ sau“ nu mi s-a parut a fi nici folositoare si nici atractiva din punct de vedere politic, nici in anii ’70 si nici acum. Femeile ar trebui sa poata fi in acelasi timp egale si diferite. Numesc acest tip de gindire feminism relational si el reprezinta o pozitie caracteristica teoriilor feministe din marea parte a lumii de azi (cu citeva exceptii, precum cea a unor reprezentanti ai feminismului individualist radical din citeva zone de limba engleza, care incearca sa mearga „dincolo“ de gen). In ceea ce priveste importanta si impactul pe care le are istoria femeilor asupra feminismului american de astazi, acestea depind cu adevarat de raspunsul la intrebarea daca asa-zisii adepti ai feminismului citesc sau nu istorie. Multi dintre ei nu o fac, iar daca se intimpla, totusi, sa citeasca, nu aplica informatiile astfel obtinute. Chiar si cercetatorii feministi din alte discipline (in special cei din stiintele sociale, dar si cei din stiintele naturale si fizice, din filozofie si din teoria politica) nu sint interesati de descoperirile istorice de care munca lor ar putea beneficia pe deplin.

In perioada anilor ’70 si ’80 v-ati remarcat printre acei istorici care au pus citeva intrebari neobisnuite si provocatoare cu privire la naratiunea istorica: cum putem reface istoria cind includem in ea experienta ambelor parti, femei si barbati?; ce se intimpla cu intelegerea noastra asupra istoriei sociale, politice si intelectuale cind consideram genul ca fiind unul dintre conceptele-cheie ale analizei istorice etc.? Ati intimpinat dificultati cind ati intreprins un asemenea demers? Cum au reactionat istoricii importanti ai momentului?

Multi dintre ei au inceput sa-si puna intrebari referitoare la abordarea naratiunii istorice din perspectiva genurilor si multi au crezut ca o asemenea experienta ar putea transforma cu adevarat viziunea noastra asupra trecutului. Probabil ca nu a transformat-o, insa, pe cit am fi dorit cu totii. Dar am invatat mult despre modul in care naratiunile istorice formale sint determinate in functie de gen, pe masura ce practica istoriei a devenit profesionala si masculina, pornind de la lucrarile lui Bonnie G. Smith si ale altora. Si am vazut citeva articole si carti cu adevarat revolutionare rezultate din munca acelor istorici americani de orientare feminista si, in special, din cercetarile celor care studiaza istoria europeana. Unul dintre studiile mele preferate este cel al cercetatoarei Ann Taylor Allen – un stralucitor articol comparativ aparut in American Historical Review (octombrie, 1998) si intitulat Feminismul, stiintele sociale si sensurile modernitatii: originile familiei in Europa si in Statele Unite, 1860-1914 (Feminism, Social Science and the Meanings of Modernity: The Debate on the Origin of the Family in Europe and the United States, 1860-1914). Cercetarile facute de Dena Goodman asupra femeilor din inalta societate franceza a secolului al XVIII-lea (Republica literelor: o istorie culturala a Iluminismului francez – The Republic of Letters: A Cultural History of the French Enlightenment, 1994) ofera un alt expemplu minunat.

Voi mentiona, in fine, ultima carte a lui Whitney Walton, Mindrele descendente ale Evei: patru scriitoare si politica republicana in Franta secolului XIX (Eve’s Proud Descendents: Four Women Writers and Republican Politics in Nineteenth-Century France), publicata recent la Stanford University Press. Walton demonstreaza aici cum patru femei percepute preponderent ca „literate“, cea mai cunoscuta fiind George Sand, nu au scris numai „opere literare“, ci au dezvoltat si o teorie politica republicana, care are in centrul sau femeia.

Ati dedicat si continuati sa dedicati mare parte a timpului si a eforturilor dvs. profesionale stabilirii unei retele de cercetatori ai istoriei femeilor, atit la nivel international, cit si pe teritoriul Statelor Unite. Considerati ca acest lucru este important pentru dezvoltarea istoriei femeilor?

Dedic ceva timp stabilirii unor retele, in special a unora internationale. Si in trecut m-am implicat foarte mult in dezvoltarea unei retele nationale, cunoscuta acum sub denumirea de Coordinating Council on Women in History (CCWH). Activitatea mea de organizator fondator si conducator al Federatiei Internationale de Cercetare in Istoria Femeilor (International Federation for Research in Women’s History) din 1987 si pina in 1995 a fost una dintre ambitiile mele cele mai mari si, desi acest lucru a necesitat foarte mult timp, a meritat fiecare minut pe care i l-am dedicat.

Care a fost impactul pe care l-au avut teoreticienii poststructuralisti ca M. Foucault, Jacques Derrida, Jean Baudrillard asupra istoriei femeilor? Ce insemnatate are trecerea de la istoria femeilor la cea a genurilor? Care este miza „deconstructiei“ istoriei femeilor? Credeti ca istoria femeilor ar trebui sa se ghideze dupa dezvoltarile din teoria feminista?

Ma intrebati care a fost impactul teoreticienilor poststructuralisti (in special al celor francezi) asupra istoriei femeilor? Aceasta intrebare nu poate avea un raspuns general. Este evident ca operele lui Foucault, Derrida, Baudrillard (si sa nu-l uitam pe Lacan) au exercitat o foarte mare influenta asupra istoricilor femeilor cum este Joan Scott in SUA, care a devenit extrem de interesata si de influentata de „teorie“. Unii dintre noi am fost, insa, mult mai putin, sau chiar deloc influentati de acesti teoreticieni francezi. Eu am crezut intotdeauna ca teoria ar trebui sa reiasa in urma studiului materialelor istorice raportate la perioada din care provin si acordind o mare atentie contextului; sa impui asupra complexitatii trecutului o teorie abstracta (ceea ce sint obisnuiti sa faca unii dintre colegii mei) si sa retii din el doar acele fapte care se potrivesc teoriei dezvoltate, inseamna, de fapt, sa privesti trecutul printr-o lentila deformatoare. La acest exercitiu trebuie sa renuntam. Referitor la teoria de care vorbim, inclusiv cea feminista recenta (si nu ma refer aici la teoreticienii francezi mai sus mentionati) am si un motto: „Nu intreba ce poate face teoria feminista pentru istorie, ci ce poate face istoria femeilor pentru teorie“.

Prin aceasta afirmatie nu doresc, cu toate acestea, sa sugerez ca domeniul istoriei nu include si strategii interpretative. In tara noastra, vechiul devotament pentru istoria „pur obiectiva“ sau „pozitivista“ a fost de mult depasit prin intelegerea faptului ca actul scrierii istoriei include strategii de interpretare; ca este la fel de mult o arta pe cit este o „stiinta“. Chiar din anii ’60, pe cind imi teminam studiile la Stanford, ne-au fost prezentate teorii pe marginea „istoriilor alternative“, precum si ideea ca pot exista moduri diverse de interpretare a uneia si aceleiasi „realitati