OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

De zece ani, de cind Editura Humanitas a publicat in premiera absoluta Jurnalul lui Mihail Sebastian, surprizele si deziluziile s-au tinut lant si la fel dezbaterile, care au avut ca tema derapajele ideologice ale unora dintre cei mai straluciti reprezentanti ai „generatiei de aur“ interbelice. Oglinda pe care Mihail Sebastian a pus-o in fata societatii romanesti, chiar si postum, a fost de natura sa tulbure multe constiinte si sa zdruncine multe (poate prea multe) certitudini si mituri in care ne-am complacut ani de-a rindul.

A fost, desigur, mult mai comod sa preluam – unii in deplina cunostinta de cauza, altii cu o inocenta autentica – varianta ad usum delphini livrata de propaganda comunista, expurgata de orice referire la climatul intelectual profund antisemit, recurent in toate epocile si recognoscibil in discursurile si interventiile publice ale unui foarte mare numar de personalitati de prim rang din cultura noastra. In manualele de istorie si de literatura dupa care s-a invatat pina in 1989 (si, in unele cazuri, chiar si dupa 1990), singurii responsabili de atrocitatile comise in epoca au fost Garda de Fier, legionarii si Ion Antonescu. Aceasta atitudine n-a fost citusi de putin motivata de divergente de natura ideologica.

Ba, dimpotriva, ea s-a datorat unei compatibilitati profunde si unei complicitati vinovate intre extremele celor doua ideologii, de stinga si de dreapta, care si-au imprumutat una alteia principiile, strategiile si metodele. Si cu atit mai putin au atirnat in balanta respectul sau admiratia pentru valoarea intelectuala si umana a unora dintre simpatizantii extremei drepte romanesti, sentimente cu totul straine spiritului gregar al celor care, cu o expresie de acum celebra, „au intinat luminoasele idealuri ale comunismului“ mioritic.
Totalitarismul comunist a substituit utopia realitatii si a instituit paradoxul ca norma existentiala. Intr-o lume in care oameni politici si intelectuali de marca, scriitori, tarani, muncitori, functionari sau studenti erau trimisi in inchisori in urma unor farse judiciare strigatoare la cer, realitatea a fost mereu sacrificata in numele unor principii in care nu (mai) credeau nici macar cei chemati sa le promoveze.

Intemeiata pe ruptura dramatica dintre realitate si utopie, societatea comunista a cultivat interdictia si a privilegiat ignoranta, preferind sa escamoteze adevarurile incomode fie prin omisiune deplina, fie prin cosmetizare. Ba, mai mult decit atit, intr-un irepresibil delir de putere, regimul comunist i-a transformat pe toti cei care nu erau de partea sa in victime, inventind vinovatii imaginare si nesocotind cele mai elementare drepturi ale omului. Asa s-ar putea explica, in parte, inexistenta unei dezbateri autentice pe marginea unor subiecte considerate tabu atit inainte de 1989, cit si ani buni dupa aceea. Prejudecatile, certitudinile, ideile primite de-a gata si, de multe ori, ignoranta au alimentat reticenta societatii romanesti de a-si asuma erorile, derapajele si excesele din trecut, precum si incapacitatea de a pune in discutie limitele unei mentalitati ce penduleaza ametitor intre adulatie si dispret fata de sine.

Semnificativa in acest sens mi se pare reactia aproape unanima de respingere a adevarurilor teribil de incomode formulate in textul lui Norman Manea, Felix culpa, publicat in revista 22 la inceputul anilor ’90. Furtuna pe care a stirnit-o atunci articolul lui Norman Manea in mediile intelectuale autohtone a fost, schimbind ceea ce e de schimbat, un ecou peste timp al scandalului declansat de aparitia romanului lui Mihail Sebastian, De doua mii de ani, semn ca, in strafundurile ei, lumea romaneasca este tulburator de egala cu sine. E drept ca de atunci s-au schimbat nu doar generatiile, ci si contextul politic si cultural. Au contribuit la aceasta modificare de perspectiva nu doar Jurnalul lui Mihail Sebastian si intreaga dezbatere ce a urmat, ci si faptul ca, in tot acest interval, au aparut numeroase carti care au aruncat o lumina noua asupra realitatilor din epoca interbelica.

Am publicat in numarul de saptamina trecuta o serie de articole semnate de publicistul Sebastian in presa vremii. Actualitatea acestor pagini este tulburatoare si ne confirma senzatia ca autorul lor este contemporanul nostru, comentatorul politic, observatorul atent al moravurilor societatii noastre de ieri si de azi. Si la fel de evident mi se pare ca multe dintre intrebarile formulate de Mihail Sebastian in interbelic isi mai asteapta inca raspunsurile.