OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

La viaţa de statistici, se adaugă şi bolile la purtător, deşi „cancerul nu este pentru poezie şi nu e subiect în general./ chiar dacă dau delete, el tot va rămîne aici“. Simplitatea existenţei este tasată de problemele sociale, medicale, economice, ale fiecăruia şi ale nimănui în special. Schematic, depersonalizat, volumul neagă orice pretenţie de lirism. Îţi pune cătuşe, te pune la zid, te umileşte prin cifre, cazuri exacte, statistici, pudori exhibate. Cu toate acestea, doar tu eşti ratatul care nu economiseşte, nu mănîncă şi nu trăieşte sănătos, curînd „obezul“ care, alături de ceilalţi obezi, trebuie exportat, „chiar dacă pentru asta ar trebui sacrificat teritoriul unui continent“. În spaţiu privat nu au ce căuta sărăcia, „mai multăhranămaimultăbalegă“, „gazedeseră“ „înghesuiala“: „în general nu-mi place/ şi nu-mi doresc nimic./ doar un spaţiu în care să mă aud/ cum inspir şi expir. atît“.

 

Ştirile au concreteţea versurilor. De pretutindeni, sîntem asaltaţi de o frumuseţe contrafăcută, maşinală. Nu ne rămîne decît să ne hrănim curiozitatea cu imagini din filme americane, cu urmăriri şocante, „în direct“: cînd infractoarea cade lată, pocnită de o maşină în viteză, participăm filmic la ceea ce tocmai s-a petrecut – „o tipă de la antena 1 şi-a sunat colegii. A spus să fie trimis un car de reportaj“. spaţiu privat ne arată cum să trăim o viaţă mai bună fără să avem nici o bucurie, să fim doar schemă şi digestie. Sexul este un expedient, ca munca sau somnul: „problema obţinerii unui orgasm e la fel de generală/ precum criza economică“. Independenţa financiară, sănătatea precară, mîncarea eco sînt mesaje cu care sîntem forţaţi să ne obişnuim: siguranţa este măsurată în conturi bancare, în citate de buzunar, în colaje, în imagini şi în mult stres. De fapt, angoasa şi ura dorm sub aparenţa unui discurs limpede, exact, explicit. Criza economică mondială, disponibilizările, cancerul, testele anuale de sănătate sînt realităţi, iau forma unor poeme întregi. Poezia încetează să pulseze pentru a da voie manechinului să se reproducă. Loc de farse, volumul Elenei Vlădăreanu îşi bate joc de noi şi nu pentru a ne umili, ci pentru a ne scoate din groapa de gunoi în care trăim, neputincioşi şi inerţi. Am devenit, la rîndul nostru, carcase, game largi de produse, stări pe bandă rulantă, şiruri de analize comparative. Sîntem vinovaţi de lumea în care trăim. Topirea gheţarilor, încălzirea globală, sărăcia împing, paradoxal, la mai mult consum, „maimulţicalculirenali“, mai multă mîncare, mai mult combustibil. Trezirea din inerţie a unui singur om este egală cu zero. De aceea, nu avem decît să ne refugiem în spaţiile noastre vitale, egali cu noi înşine, fericiţi, „cool şi perfecţi“, cum zice Eugen Suman pe coperta a IV-a, pentru că, pînă la urmă, tot cheltuind, tot cumpărînd „mai multe produse, (avem) mai multe şanse de cîştig!“

 

Viaţa este un şir de reportaje şi de neputinţe, de analize statistice şi de indicaţii alimentare, de diete şi de insomnii: „mă uit la un reportaj despre copiii din coreea de sud/ [...] / aş vrea să-mi pese dar nu-mi/ sînt atît de departe/ sînt al dracului de departe/ mă rotesc în siguranţa mea capricioasă/ dar totuşi aspetică/ îmi spun că sînt manipulată şi mă deconectez“. Deconectarea de la realitatea zilnică nu este decît mirajul societăţii de consum. Hrana este înşelătoare, ca şi moartea. Totul este imprecis şi instabil: „îmi crănţănesc dinţii de atîta sănătate/ sînt o femeie dată în mă-sa. Ascult pop cehesc într-o cutie de cereale./ sînt sănătoasă&100 % biodegradabilă“. Şir de nostalgii, de obsesii şi de panici, viaţa se mută la televizor. Dar nu poate compensa apropierea umană, iubirea, stabilitatea socială: „am aplicat pentru granturi am făcut rost de recomandări/ am cîştigat vreun premiu am un cv impresionant/ am înţeles regulile jocului cum stau cu diplomaţia/ cît de des este afişat numele meu pe google/ şi pe cîte pagini în engleză // pînă la urmă eu nu sînt decît o fată cuminte./ port cu mine un tacîm de intenţii scriitoriceşti,/ am vise burgheze,/ vreau casă şi copil./ vreau să te iubesc pînă la capătul lumii“. Realitatea călduţ-burgheză este insesizabil măcinată de chiar obsesiile lumii noi: protejată în exces, bucuria scîrţîie mecanic, toate plăcerile sînt inutile şi deplasate. Voinţa personală de a iubi este scindată de regulile societăţii, imprevizibile şi excesive.