OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ceausescu si Uniunea Europeana

Necesitatea de a prelungi si in Romania durata invatamintului obligatoriu este incontestabila, atit din perspectiva rolului educatiei in societatile contemporane, cit si tinind cont de nevoile de armonizare dintre invatamint, pe de o parte, piata de munca si legislatia muncii, pe de cealalta.
Durata actuala a invatamintului obligatoriu, evident prea scurta (numai 8 ani de studiu), este rezultatul esecului comunist de a generaliza invatamintul obligatoriu de 10 clase.
Modelul propus de MEC pentru trecerea la 10 ani de studiu obligatorii reia modelul liceului cu doua „trepte“, introdus de catre regimul Ceausescu in 1976 si abandonat la scurt timp dupa 1989 din pricina gravelor lui deficiente si a enormei lui impopularitati. Lasind la o parte diferentele terminologice (de exemplu, „cicluri“ in loc de „trepte“, „scoli de arte si meserii“ in loc de „scoli profesionale“ etc.), structura este aceeasi: patru cicluri de scolarizare (clasele I-IV, V-VIII, IX-X si XI-XII/XIII), trei tipuri de institutie scolara pentru cei doi ani de prelungire a obligativitatii studiului (liceu, scoala generala cu clase a IX-a si a X-a, scoala profesionala/scoala de arte si meserii).

Acest sistem nu a functionat in perioada comunista in primul rind din cauza caracterului sau evident opresiv: in vreme ce un numar restrins de elevi reuseau dupa absolvirea clasei a VIII-a sa isi continue studiile dupa propria dorinta la liceu, foarte multi erau constrinsi sa se achite de obligatia de a mai ramine doi ani in invatamint inscriindu-se fie la scoli generale cu 10 clase, cu perspective minime de a mai intra la liceu in clasa a XI-a si, ca atare, considerind studiul lipsit de finalitate si refuzind sa mai invete, fie la scoli profesionale locale care raspundeau intr-o masura prea mica propriilor nevoi si aspiratii, rezultatul fiind acelasi. Cred ca nu exagerez prea mult spunind ca atit scolile generale cu 10 clase, cit si scolile profesionale au functionat mai degraba ca niste „penitenciare educationale“ decit ca niste institutii de invatamint. Am, de altminteri, o experienta personala de trei ani de predare la clasele a IX-a si a X-a la scoala generala, in perioada 1981-1984.
Acest sistem este opresiv, fiind profund inechitabil. El impune o obligatie generala, cea de a studia 10 ani, care se manifesta insa net diferentiat in functie de reusita unui copil de numai 14-15 ani de a accede la liceu, la scoala generala de 10 clase sau la scoala profesionala. Cred ca el are cu atit mai putine sanse de succes intr-o societate (care ar vrea sa fie) democratica, daca el nu a izbutit nici macar intr-un regim totalitar.
Cred ca, pentru ca o obligatie sa fie socotita justificata si sa fie respectata, este indispensabil ca ea sa ii afecteze in acelasi mod pe toti cei vizati. Or, in chip vadit, nu acesta este cazul sistemului de invatamint promovat de catre Ceausescu si resuscitat in momentul de fata de catre MEC. Repunerea lui in functiune va genera cu siguranta enorme frustrari personale si tensiuni sociale si va duce la discreditarea in continuare a invatamintului in ansamblu.

Ar fi de adaugat ca structura invatamintului de 10 ani de studiu obligatorii in versiunea Ceausescu-MEC ii va dezavantaja chiar si pe „privilegiatii“ care vor izbuti sa ajunga la liceu. Un liceu sfarimat in doua cicluri de cite numai 2 ani fiecare este subred atit din punct de vedere didactic, cit si administrativ.
Organizarea didactica a succesiunii unor cicluri de invatare atit de restrinse devine extrem de anevoioasa. Sa nu uitam ca, prin modificarile Legii invatamintului propuse de catre MEC, clasa a X-a devine an terminal – punct de iesire in sistem –, ceea ce inseamna, in principiu, alcatuirea unui parcurs curricular in functie de acest reper.

Se poate obiecta, desigur, ca marea majoritate a liceenilor isi vor continua studiile in clasele a XI-a si a XII-a, astfel incit clasa a X-a e numai de forma an terminal, liceul putind fi gindit, ca si pina acum, ca un parcurs unitar de 4 ani. Obiectia este insa falsa, atit principial – chiar daca un singur elev va dori sa-si incheie studiile, potrivit legii, dupa numai doi ani de liceu, legitimitatea acestei optiuni nu poate fi ignorata –, dar si, mai ales, in raport cu situatia reala. Daca liceenii vor merge probabil intr-o covirsitoare majoritate pina la capat, nu acelasi lucru se va intimpla cu absolventii scolilor generale cu clase a IX-a si a X-a, care vor iesi in cea mai mare parte din sistem, fie pentru ca nu vor dori sa continue studiul, fie pentru ca nu vor fi locuri suficiente in clasele terminale de liceu. Or, pentru a li se asigura, macar teoretic, sanse de a-si continua traseul educational, este nevoie ca atit planurile de invatamint, cit si programele pe discipline pentru clasele a IX-a si a X-a din scolile generale cu 10 clase si din licee sa fie identice sau macar foarte apropiate. Fapt care se repercuteaza inevitabil asupra organizarii studiului in liceul propriu-zis. De altfel, ruperea liceului in doua este confirmata de textul Legii pentru modificarea si completarea Legii invatamintului Nr. 84/1995, unde, la Art. 15 (5), cele doua cicluri liceale sint distribuite pe niveluri de invatamint diferite, clasele a IX-a si a X-a in cadrul „invatamintului secundar inferior“, impreuna cu clasele V-VIII, iar clasele XI-XII/XIII in cadrul „invatamintului secundar superior“. In aceste conditii, incalecind doua niveluri de scolarizare diferite, liceul devine un hibrid inform.

Din punct de vedere administrativ, „noua“-veche structura va crea – mai exact spus, reactualiza – o multime de probleme in privinta formelor de acces dintr-un ciclu in altul – din clasa a VIII-a in clasa a IX-a si, respectiv, din clasa a X-a in clasa a XI-a. Specificarile aduse in aceasta chestiune de modificarile la Legea invatamintului la Art. 22 si la Art. 25 mi se par naucitoare. Reiese de aici ca accesul pe palierul urmator se va face potrivit unei metodologii anuntate de catre MEC „pina la inceputul anului scolar“ pentru intrarea in clasa a IX-a sau „la inceputul anului scolar precedent admiterii“ in clasa a XI-a. Este, din punctul meu de vedere, un lucru elementar ca atit elevii, cit si profesorii trebuie sa cunoasca in detaliu modalitatile de acces in ciclul urmator cel mai tirziu la inceperea ciclului care il precede. Cum poate fi acceptat un sistem in care un elev intra in clasa a V-a (a IX-a) fara sa stie ce are de facut pentru a putea promova in final cu succes in clasa a IX-a (a XI-a)?

Am asistat in ultimii ani la o zbatere continua de a rezolva chestiunea accesului pe diversele paliere ale invatamintului romanesc, incercindu-se in fel si chip sa se elimine marile carente in aceasta privinta, precum costurile prea mari, stresul, arbitrarul si frauda.
In treacat fie zis, ma indoiesc ca va putea fi gasita vreo solutie multumitoare (evaluare nationala, evaluare zonala, examene de admitere, evaluare de parcurs, portofoliu scolar, consiliere scolara etc.) atita timp cit invatamintul romanesc va perpetua o disproportie flagranta intre cererea si oferta educationala. Din nefericire, acest decalaj atit de pagubitor, principala sursa a aberatiilor de tot felul din invatamintul romanesc – meditatiile ca o conditie indispensabila a reusitei, pilele, mita, presiunile de tot soiul exercitate asupra profesorilor s.a.m.d. –, nu a constituit pina acum o preocupare serioasa in privinta politicilor educationale de lunga durata.
S-a spus ca prelungirea duratei invatamintului obligatoriu este o cerinta venita din partea Uniunii Europene. Mi se pare o trista ironie a sortii ca Ceausescu ne livreaza la ora actuala retete de integrare europeana.


Ce e de facut?

N-as vrea sa se inteleaga, din cele spuse pina aici, ca eu consider gresita ideea prelungirii duratei invatamintului obligatoriu in Romania. Nu ma indoiesc ca exista in tara destui oameni care sa creada ca opt ani de scoala sint arhisuficienti pentru multi dintre tineri si ca decit „sa-si piarda vremea prin scoli“ tineretul „ar face bine sa puna mina sa munceasca“. Nu am nici o intelegere pentru astfel de obtuzitati resentimentare. Sint ferm convins ca este si va fi tot mai mult nevoie de educatie pe scara larga, daca chiar vrem ca societatea romaneasca sa evolueze si ea catre ceea ce se cheama, in lumea contemporana, o „societate informationala“ sau „a cunoasterii“. Soarta invatamintului pe plan mondial inca din anii ’60 ai secolului XX arata destul de limpede vigoarea tendintelor actuale.
Problema este, asadar, ca MEC a ales, dintre numeroasele posibilitati de a prelungi, in mod necesar, durata invatamintului obligatoriu, una dintre cele mai proaste imaginabile.
Pentru a arata mai clar si mai concret ce vreau sa spun, am sa prezint in continuare varianta propusa de catre MEC si legiferata prin modificarile votate in Parlament la Legea invatamintului si o alternativa posibila, fara pretentia, desigur, ca aceasta ar fi solutia „cea buna“, dar cu destule argumente ca ea este, macar, mult mai putin proasta.
Imi cer dinainte scuze pentru aspectul poate prea „tehnic“ al expunerii. Din pacate insa, el este greu de evitat in prezentarea oricarei optiuni solid argumentate.


Invatamintul obligatoriu in varianta MEC

A. Invatamint preuniversitar obligatoriu:
- De la 6 impliniti la 10 ani, ciclul primar (cl. I-IV);
- De la 10 la 14 ani, ciclul gimnazial (cl. V-VIII);
- De la 14 la 16 ani, ciclul inferior al liceului (teoretic sau vocational) sau scoala de arte si meserii.
B. Invatamint preuniversitar neobligatoriu:
- De la 16 la 18/19 ani (sau de la 17 la 19/20 ani pentru cei care au absolvit o scoala de arte si meserii si anul de completare), ciclul superior al liceului (teoretic sau vocational);
- La 16 ani, un an de completare pentru cei care au absolvit o scoala de arte si meserii si vor sa urmeze in continuare liceul, clasele XI-XII/XIII.
Iata citeva dintre dezavantajele evidente ale organizarii invatamintului preuniversitar in acest mod.

Scolarizarea la virsta de 6 ani impliniti creeaza probleme multor copii, fie din cauza unei dezvoltari mai lente, fie din pricina lipsei unei pregatiri prealabile corespunzatoare. Scoala impune o serie de exigente – de disciplina, de indeplinire a unor cerinte de studiu obligatorii, de competitie etc. – carora nu toti copiii le pot face fata la o virsta foarte mica. Derogarea prevazuta la Art. 20 (4), potrivit careia parintii pot solicita in scris aminarea cu un an a scolarizarii copiilor lor, are toate sansele sa functioneze defectuos, fiind de presupus ca multi dintre parinti vor ezita sa isi expuna copiii sa devina „exceptii“. Ceva asemanator s-a petrecut, din cite stiu, cu orele facultative de religie, devenite, prin presiunea scolii, obligatorii in fapt. In plus, scolarizarea la 6 ani impliniti ar trebui sa fie insotita de modificari curriculare de profunzime, afectind intreg parcursul invatamintului primar. Scoala debuteaza la noi mult prea „in forta“ chiar si pentru copiii de 7 ani, ceea ce are drept consecinta faptul ca multi elevi pierd pasul inca de la inceput, readucerea lor la nivelul indeplinirii cerintelor minime devenind tot mai dificila in timp. Incercarea facuta la un moment dat de catre MEC de a revizui programele din ciclul primar prin simpla deplasare a unor continuturi din clasa I in clasa a II-a a iscat, pe buna dreptate, critici virulente.
Dezavantajul cel mai mare este, insa, faptul ca sistemul propus de catre MEC face ca soarta elevilor sa fie in buna masura pecetluita la numai 14 ani, la o virsta mult prea frageda pentru ca fiecare sa-si poata descoperi deja si exploata propriul potential. Ma indoiesc ca cei care intra in clasa a IX-a la o scoala generala vor avea sanse substantiale de a trece apoi in clasa a XI-a la liceu, dupa cum ma indoiesc profund ca „anul de compensare“ prevazut pentru cei care au urmat scoala de arte si meserii va avea eficienta reala. El ramine deocamdata, in conditiile legii (Art. 36 revizuit), o promisiune extrem de vaga, cu sanse foarte reduse de concretizare adecvata in actualul sistem de invatamint romanesc. Ce institutii vor prelua sarcina organizarii acestui an, care necesita, dupa parerea mea, efort considerabil si competenta didactica deosebita? Cu ce resurse va fi realizat? Cum se va realiza trecerea absolventilor pe filiera liceala? Modificarile aduse Legii invatamintului nu spun nimic concret in aceste privinte.

Diferentierea celor doua trasee, liceal si profesional, in trei tipuri de organizare institutionala (liceu, scoala generala cu clase a IX-a si a X-a, scoala de arte si meserii) si consecintele acestei diferentieri pentru viitorul elevilor vor face, cum aratam mai inainte, ca extinderea invatamintului obligatoriu la 10 clase sa fie resimtita ca abuziva si profund inechitabila si va spori inca si mai mult presiunea asupra formelor de acces inspre ciclurile superioare. Va da o configuratie incerta liceului, impartit in doua cicluri curriculare de durata prea scurta.
Propunere de structura a invatamintului obligatoriu

A. Invatamint preuniversitar obligatoriu:
- La 6 ani impliniti/ care vor fi impliniti pina la sfirsitul anului calendaristic respectiv), an pregatitor prescolar obligatoriu;
- De la 7 la 11 ani, ciclul primar (cl. I-IV);
- De la 11 la 16 ani, ciclul gimnazial (cl. V-IX).
B. Invatamint preuniversitar neobligatoriu:
- De la 16 la 19/20 ani, liceu (teoretic sau vocational, cl. X-XII/XIII) sau
- De la 16 la 18 ani, scoala de arte si meserii.

Obligatia frecventarii anului prescolar pregatitor are, intre altele, avantajul de a omogeniza nivelul de pregatire la intrarea in scoala, atenuind astfel una dintre principalele dificultati cu care se confrunta invatatorii in predarea la clasa I. Ciclurile curriculare au o organizare coerenta. Virsta minima de incheiere a scolaritatii obligatorii, de 16 ani, este aceeasi ca in varianta adoptata de catre MEC. Invatamintul obligatoriu este la fel pentru toti elevii. Nu exista probleme de acces – de selectie – in cadrul invatamintului obligatoriu. Urmarea in continuare a liceului, teoretic sau vocational, a scolii de arte si meserii sau iesirea din sistem ramin la libera alegere a fiecarui absolvent de clasa a IX-a. In acest fel, atit invatamintul teoretic si vocational, cit si cel profesional au de cistigat, bazindu-se pe o optiune neconstrinsa de cadrul legal – altfel spus, luind ca premisa convingerea elevului ca merita investitia de timp si de efort.
Ramine deschisa intrebarea daca toti elevii isi pot permite „luxul“ de a zabovi atit timp pe bancile scolii (pina la 18 ani) pentru a obtine macar o calificare profesionala. Tocmai aici ar trebui sa intervina decisiv protectia sociala, asigurindu-le tinerilor care vor si pot sa invete mai departe dar nu au resursele necesare posibilitatea de a-si indeplini dorinta. Sint convins ca e nevoie de o intarire a invatamintului profesional in Romania, dar cred cu tarie ca aceasta nu se va realiza decit pe baza optiunii libere a elevilor, a concentrarii de resurse astfel incit scolile de arte si meserii sa devina realmente atractive, „ofertante“ si a flexibilizarii modalitatilor de calificare in scoala sau in afara ei. Nu vad cum „condamnarea“ elevului la calificare profesionala ar putea aduce interes si atasament fata de meseria pe care acesta ar urma sa o practice dupa absolvire.


Educatia – o problema a tuturor?

Poate unii dintre cititori si-au dat deja seama ca propunerea pe care am schitat-o este foarte apropiata de prevederile Legii invatamintului, ce ar fi urmat sa intre in vigoare in toamna acestui an daca nu ar fi survenit modificarile discutate aici. Nu stiu ce anume a determinat conducerea MEC ca, in loc sa lucreze la detalierea, imbunatatirea si asigurarea conditiilor de punere in practica a dispozitiilor Legii, sa le anuleze, scotind din mineca, la scurt timp inainte de termenul scadent, formula celor 10 clase obligatorii. Sa fi fost aversiunea fata de ce au facut predecesorii? Dorinta de a se afirma cu orice chip? Teama de posibile reactii ale profesorilor de liceu? Speranta de a pacali Uniunea Europeana cu un exces de zel pe care se pare ca nu ni-l cere nimeni? Intirzierea pregatirii aplicarii Legii invatamintului? Toate acestea la un loc?
Inca si mai mult decit lipsa de fundamentare a hotaririi MEC, minister care si-a facut oricum o reputatie pentru luarea de decizii arbitrare si modificarea lor in permanenta, m-a nedumerit lipsa de reactie la reinstituirea sistemului ceausist de invatamint obligatoriu. Oare au romanii memoria chiar atit de scurta? E chiar atit de mare ponderea „nostalgicilor“?

Educatia reprezinta o chestiune care priveste si afecteaza, direct sau indirect, un foarte mare numar din cetatenii Romaniei. Ce explica atunci acest dezinteres al opiniei publice fata de problemele de fond ale invatamintului? Cum s-a putut ca modificarile la Legea invatamintului sa treaca prin Parlament cu viteza vintului? Un motiv il reprezinta apatia si lehamitea instaurate treptat in viata politica si in spatiul public din Romania, sentimentul ca, orice ai face, nu poti schimba nimic. Ma simt personal vinovat de a nu fi dat publicitatii gindurile de fata cind modificarile la Legea invatamintului se aflau inca spre consultare pe site-ul MEC. De vina poate fi, in cazul de fata, si aspectul destul de „tehnic“ al chestiunii, care solicita puncte de vedere avizate – am auzit, de pilda, la televizor, aberatii cu toptanul legate de caracterul „european“ al extinderii invatamintului obligatoriu operate de catre MEC. Oricit de bizar ar parea, a contribuit la aceasta lipsa de reactie si teama expertilor de a-si spune deschis parerea, atit in public, cit si fata de conducerea MEC, teama ca sustinerea unui punct de vedere diferit de cel oficial va avea repercusiuni personale sau ca va afecta situatia institutiilor la care acesti specialisti lucreaza sau pe care le conduc. Nu mi-a fost dat sa vad vreun minister, din 1990 incoace, care sa se conduca cu atita inversunare dupa principiul „cine nu gindeste ca noi e impotriva noastra“ ca cel al Educatiei si Cercetarii.

Chestiunea la care m-am referit aici nu este, cu siguranta, singura anomalie din invatamintul preuniversitar romanesc si poate nici cea mai grava. Este insa una dintre cele care reclama cu stringenta o rezolvare rapida. Sintem in momentul de fata in urmatoarea situatie: au fost promulgate o serie de modificari si completari la Legea invatamintului, fara nici o specificare privind termenele si modalitatile de implementare. Au fost elaborate si puse in dezbatere publica planuri de invatamint noi pentru clasele a IX-a si a X-a. Intimpinate cu critici severe, din cauza amputarii drastice a curriculumului la decizia scolii si largirii nejustificate a bugetului de ore acordate pentru aria curriculara Matematica si stiinte in detrimentul disciplinelor din ariile Limba si comunicare si Om si societate, planurile de invatamint respective au ramas si ele in suspensie. In toamna incepe un nou an scolar fara ca elevii si profesorii sa stie ce se va intimpla in continuare cu invatamintul preuniversitar de la noi. Inducerea permanenta in sistem a incertitudinii in privinta directiilor de evolutie a acestuia sub toate aspectele – structura, planuri-cadru, programe, manuale, examene, dinamica institutionala, personal s.a.m.d. – este, dupa parerea mea, raul cel mai mare pe care MEC l-a facut invatamintului romanesc in ultimii ani. In scoala, la ora actuala, domneste dezorientarea totala. Nimeni nu mai stie exact ce are de facut, fiecare o ia incotro i se pare ca sufla vintul. Nesiguranta privind modul de extindere a obligativitatii scolare agraveaza aceasta stare de spirit profund pagubitoare.
Sper din tot sufletul ca Guvernul si Parlamentul sa aiba intelepciunea de a ne scuti de reeditarea experimentului ceausist falimentar.

P.S. Rog cititorii care doresc sa-si exprime punctul de vedere privitor la cele sustinute aici sa scrie la adresa de e-mail: educatia@yahoo.com.