OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Raspuns-completare la articolul dlui Ovidiu Simonca Titularizarea nimanui, aparut in Observator cultural nr. 382, din 26 iulie 2007

Intrebari-cheie: De ce sint atit de multe catedre ocupate de suplinitori? De ce absolventii cei mai buni nu vin in invatamint? De ce si cei care intra in sistem pleaca in mare viteza?
Tocmai ai terminat facultatea si te duci la titularizare. Sa zicem ca esti bun, ai luat o nota mare la concurs; catedrele disponibile nu sint cine stie ce, dar macar exista; te titularizezi intr-un oras din judetul tau (esti fericit, nu esti profesor de tara).

Vrei neaparat sa faci invatamint, e visul tau din copilarie, esti bun la asta, o stii din facultate cind ai facut practica pedagogica si uitai de toate cind erai in clasa, la catedra, printre ei, elevii. Lumina din ochii copiilor iti da energie, stii asta, iti devin prieteni, se uita la tine ca la un star rock. Nu conteaza ca o sa ai salariul mic, vezi tu, o sa te descurci cumva, lucrurile or sa se mai schimbe si in tara asta. Bun. Te duci la post in orasul X, tu locuiesti in orasul Z, resedinta de judet.

Faci naveta zilnic. De ce nu stai in X? Pai, n-ai apa calda, n-ai caldura, in general n-ai mai nimic. Vii acasa zilnic, macar sa-ti vezi familia, prietenii, sa iesi intr-un bar civilizat, cu toaleta in interior, sa stii ca ai pe-aproape o biblioteca, o universitate, un teatru, o filarmonica, prezente linistitoare pentru intelectualul care crezi ca esti. Trece un an. Trec doi. Salariul tau acopera fix cheltuielile de transport (care nu ti se deconteaza) si cam ce maninci zilnic, pe drum. Dupa doi ani te intrebi: „Eu ce fac aici? Cu ce m-am ales dupa astia doi ani?“. Cu doi ani vechime pe cartea de munca. Recunoasterea calitatilor? Aiurea! Nu mai poate sistemul de calitatile tale. Sarac ca anul asta si ca de cind sint, n-am fost niciodata. Ce fac 90% din cei aflati in situatia asta? Pleaca. La firme care-i platesc astfel incit sa-si permita un concediu ca lumea si un leasing la o masina, cit de modesta. Bun. Sa zicem acum ca esti intre aia 10% care nu pleaca. Un nebun frumos, vor zice unii. Un nebun, vor zice altii. Esti foarte hotarit. Mai dai o data titularizarea, iei cea mai mare nota din judet, te titularizezi, visul tau, in orasul Z, localitatea natala. Constati ca nimic nu s-a schimbat, decit ca nu mai faci patru ore pe drum pina la serviciu. Sperantele tale ca lucrurile se vor imbunatati au fost desarte. Guvernantii trateaza si acum invatamintul ca pe o cheltuiala, in nici un caz ca pe o investitie.

Si vrem sa formam cetateni europeni. Ca si cum i-ai spune unui copil de 14 ani: „Vreau sa te faci inginer, dar nu mai am bani sa te trimit la scoala. insa tu trebuie sa devii inginer“. Directorul (si acesta, ca si altii) se crede cel mai destept de pe pamint, e un mic ceausel in fata caruia nimeni nu cricneste. Daca vrei sa faci ceva bun pentru scoala, esti suspectat de toata lumea ca o faci pentru „punctaj“ si sabotat in consecinta. Ai de facut munti de hirtii care nu conteaza pentru nimeni, dar trebuie „la un control“. Durerea cea mare: copiii. Ei sint simpatici, cinstiti, te iubesc. iti dau telefon sa-ti ceara sfaturi sau sa-ti spuna de o reusita. Au crescut, sint studenti, sar in sus de bucurie cind te intilnesc pe strada. Ce-o sa te faci fara lumina din ochii lor? Dar poti tu singur sa schimbi lumea? Au trecut deja 5, 7, 10 ani din viata ta. Ai o singura viata. Ce o sa faci? Cit o sa mai traiesti cu un salariu la limita subzistentei? Cind o sa vezi Parisul, Roma, New-York-ul? invatamintul a fost iubirea vietii tale. Astepti acum sa-ti treaca si sa poti pleca altundeva. Cine vine dupa tine? Un suplinitor.