OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Evenimentul major al vietii muzicale bucurestene din saptamina trecuta a fost, consideram noi, „sotto voce“, in valmasagul retoric ce ne inconjoara, auditia, in doua concerte succesive, a nu mai putin de cinci cvartete de Mozart. Am marturisit in ton bemolizat-melancolic aceasta preferinta, ca sa nu perturbam comentariile in „fortissimo“, legate de „Simfonia DNA-ului“ si procesele adiacente, ca si viltoarea freneziei sportive legate nu de anul Mozart, ci de cupele europene, ce atrag viguros interesul populatiei romanesti pentru evenimentele „de dulce“, cu toata milostenia si cucernicia cuvenite Postului Mare al Pastelui. Cele sase cvartete au fost egal repartizate in doua sali de concert; Sala Radio i-a avut ca invitati de marca pe faimosii muzicieni ce formeaza cvartetul Voces, iar Palatul Sutu, care devine pe nesimtite un punct de reper al vietii muzicale din capitala Romaniei, a gazduit cvartetul Credo, in cadrul Stagiunii Muzicale „Iosif Sava“ a fundatiei ACCUMM.

Programul din Ziua Martisorului de la Palatul Sutu, care le-a putut ferici si pe cele 1.000 de doamne care s-au repezit sa pupaceasca protipendada pesedista a bucurestenilor – si este pacat ca nici o publicatie nu tine si o cronica mondena, facindu-ne sa ratam momente de unica voluptate si intrebuintare artistica – a cuprins Cvartetul in si bemol major, K.V. 589 si Cvartetul in fa major, K.V. 590. Ambele au fost realizate in 1790, in plina maturitate creatoare, daca se poate spune asa ceva despre un mare muzician mort atit de tinar.

Doua dintre cele mai apreciate lucrari dintre cele 26 de cvartete de coarde compuse de Mozart. Lucrarile prezentate de Voces, in „Ziua celor 40 de sfinti“, cind traditia impune facutul si consumul mucenicilor, dar si a 40 de pahare de vin, au fost doua cvartete de frageda tinerete, Cvartetul in sol minor, K.V.126 si cel in Do major, K.V. 157 si un altul, moment reprezentativ pentru evolutia muzicii camerale mozartiene, Cvartetul in mi bemol major, K.V. 428. Daca-l adaugam la „unde, ce si cind“ si pe „cine“ – protagonistii celor doua majore seri muzicale – ne-am facut, credem noi, datoria fata de publicul care asteapta cu emotie rezultatul luptelor wagneriene dintre presedinte si coruptia atit de indaratnica. Coruptie ce nu se lasa invinsa de destinul Uniunii Europene care tot bate la usa.

Membrii cvartetului Voces nu mai au nevoie de prezentari, dar sintem obligati sa-i amintim, dintr-o irepresibila nevoie de a promova arta adevarata si eterna, dincolo de efemeridele de succes ale cotidianului mediatic: Bujor Prelipcean, vioara I, Anton Diaconu , vioara II, Constantin Stanciu, viola si Dan Prelipcean, violoncel. Cei de la mai putin cunoscutul cvartet Credo, dar care au deja un parcurs bun in aceasta stagiune, sint patru muzicieni despre care, credem noi cu emotie si incredere, se va scrie la superlativ in urmatorii ani: Tatiana Noia, vioara I, Mihai Perciun, vioara II, Petru Dan, viola si Emilia David, violoncel.
Mozart. Muzica. Viata. Moarte. Fericire si nefericire deopotriva. Istorie si destin, Cuvinte, Soapte. Taceri. Strigatul disperat al suferintei. Cel al disperarii, al singuratatii, al interogatiilor fara raspuns. Al dorintei de comunicare si iubire, ce ar putea fi mai simplu? Si nu este defel simplu. Muzica, o forma de a trai frumos in mijlocul unui urit care copleseste nu doar cultura lumii. Omenirea. Omenimea.

Timpul trecut, lins de istorie si clasificat in arhivele lumii. Se poate trai si fara muzica. Si „boicotind istoria“, si stind „laturis“ cu ea, cu o frumoasa vocabula readusa in actualitate de Noica. Generalul si individualul. Al lumii, al fiecaruia. Cine sintem noi? Cvartete. Mozart. Invierea lui Mozart este un foarte frumos microroman al Ninei Berberova. O poveste de dragoste in mijlocul razboiului si disperarii. Fragmente sonore, frinturi de semne, imagini disparate intre sunetele ce coplesesc nu doar auzul, vederea, simturile, ci si memoria noastra. Nu putem percepe muzica indiferent si independent de ceea ce sintem si ceea ce se consuma in jurul nostru. Cine sintem noi? Dar Mozart? Cine a fost Mozart? Dar Tartini si muzica italiana care i-au influentat primele cvartete? Cum este posibil ca un copil sa haladuiasca 11 ani prin Europa, in timp ce altii de virsta lui se joaca cu mingea sau fetitele din preajma? Ce a insemnat patronajul lui Haydn, bunul si generosul „papa Haydn“, care i-a deschis ochii si mintea lui Mozart spre alte cai ale muzicii?

Dar redescoperirea „valentelor expresive ale cromatismului melodic“ (Wilhelm Berger) prin mijlocirea mostenirii lui J.S.Bach, dupa ce, decenii in sir, fii acestuia impusesera o alta linie armonica? Mozart nu refuza nimic din ce ii iese in cale. Un gust artistic sigur si o extraordinara intuitie estetica il fac sa preia asociativ ce-i ofera marea traditie a muzicii europene. careia ii adauga mereu si de fiecare data ceva nou. Ce salt urias de la primele cvartete, supuse melodicitatii si spumoseniei italiene, la gravele acorduri din Cvartetele K.V. 589 si K.V.590 scrise in ultimii ani de viata. Boala si nefericirea scot din sufletul, mintea, imaginatia poetica si inspiratia melodica a acestui genial muzician acorduri grave si profunde ce prefigureaza deja marile cvartete pline de dramatism ale lui Beethoven. Asa cum ultimele sase cvartete ale titanului surd de la Bonn si-au gasit rezonanta in timp in cvartetele lui Bela Bartok. Ce poate fi mai inaltator in aceste corespondente ale sfisierilor launtrice, ca si cele ale seninatatii apolinice? Mozart: o placa turnanta a istoriei muzicii.

Ascultam muzica, unii o produc, altii o interpreteaza: la ce bun atunci comentariile? Cele strict tehnice legate de compozitie sau de interpretare? Sau cele legate de concertul/spectacolul propriu-zis, „invierea“ muzicii, dintre notele ce innegresc partiturile, in zonele aerate de sublim ale auditiei si perceperii superioare a muzicii. Povestea de dragoste din proza Ninei Berberova este un elogiu adus marii muzici mozartiene. Dincolo de traiectul si situarea istorica, dincolo de cuvintele mestesugite folosite abuziv de noi, sub toate formele posibile. Traim intr-o lume nesatisfacuta a comentariilor de tot felul, care umplu prin vorbe saracia noastra launtrica si saracirea de idei a mintilor noastre. Unde se inghesuie informatii si imagini dintre care 90% se dovedesc inutile. O spun specialistii. Mozart, comemorat anul acesta pe toate meridianele, ar putea sa reinvie in noi gustul de a trai cu adevarat. Cum? Aici fiecare ar trebui sa raspunda pentru el. Nici Traian Basescu, cu serviciile lui secrete cu tot, n-ar putea da un raspuns adecvat. Doar aproximatii.