OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ion BUZERA
Reinventarea lecturii
Editura Aius, Colectia „Eseu“, Craiova, 2000, 208 p., f.p.


Criticul literar se simte din ce in ce mai mult indatorat in zilele noastre personalitatii sale de istoric literar. Straniul caz al doctorului in literatura Ion Buzera sta in lansarea unui concept, cel de „reinventare a lecturii“, fara a-l fi acoperit din mundanul punct de vedere al exemplificarilor. Reinventarea lecturii sau resurectia epistemologicului (prima parte a cartii de fata) propune aceasta sintagma de sorginte revizionista: „reinventarea lecturii“, cu scopul de a desemna un dublet. Pe de o parte „tendinta de «babelizare» a limbajelor si a conceptelor critice“, resimtita mai ales in ultimii douazeci de ani si tributara unui rafinament poststructuralist – si, pe de alta parte, o anumita nevoie de ordine, de ordonare a literaturii romane postbelice, denumita concluziv „literatura incapsulata“ (intre 1948 si 1989).

„Reinventarea lecturii“ este prin urmare un act critic de prim rang, exercitat intr-un spatiu incongruent, un fel de „bric-à-brac literar, extrem de incitant pentru oricine doreste sa-si probeze spiritul de virusare canonica, intrucit un asemenea haos se cere supus unei operatii succesive de remodelare, unei epistemologii palimpsestice“ (pp. 23-24). O finete argumentativa (din nou generica) intilnim mai departe, cind autorul indexeaza, la acelasi nivel enuntiativ „texte de un ridicol imens“ si „experimente agresive“, „mimetisme grosiere“ si „flori de mina de o mare puritate“. De o maniera abila, Buzera isi luase dinainte o rezerva, spunind ca nu exista o valoare (in fond: capodopera) in literatura casetata: „nici una din operele publicate in aceasta perioada nu trebuie condamnata din start, dar nici nu poate avea statutul de capodopera. (Ceea ce constituie un principiu eurist postmodernist)“ (p. 22). O anticipare discursiva, fara indoiala cu certe valente retorice, probeaza si ea stilul lui Ion Buzera.

Dupa aceasta prima parte acurat teoretica a Reinventarii lecturii, cu o bibliografie „la zi“, urmeaza citeva Incizii in istoria literaturii romane si o a treia parte, despre discursul autobiografic. Este acum rindul personalitatii istoricului literar sa iasa in evidenta. Istoric literar si in acelasi timp exeget este Ion Buzera in textul sau sclipitor despre Eminescu, pentru ca intr-adevar reinventeaza un fel de lectura pe baza formulei „eminescianism tare“ (calchiata dupa High-Romanticismul lui Nemoianu) si developeaza ceea ce s-ar putea numi „autocontestatia eminesciana“, specifica eului liric. Epigonii, Eu nu cred nici in Iehova, Cu gindiri si cu imagini sint puse intr-o alta lumina, printre multe alte poeme ale lui Eminescu. Un crochiu stilistic (o comparatie) pentru Privesc orasul-furnicar si Grand Hotel „Victoria Romana“ aduce o nota de inedit in domeniul comparatisticii demonstratia in sine a textelor marilor clasici, chiar daca nu se inchide pe mai mult de o pagina.
Eseuri si analize deosebite mai sint de semnalat pentru Mircea Eliade («oceanograful»), Ion Barbu, tipurile de cenzura din „literatura incapsulata“ sau despre antologia intocmita de Eugen Negrici din poezia proletcultista a anilor obsedanti.

Consacrarea unei suite de comentarii despre discursul autobiografic este lamurita de Ion Buzera prin forta acestei scriituri de punere in abis. Dincolo de acest lucru intrinsec, peisajul literaturii romane este si el supus, in anii ’90, unei puternice asteptari a literaturii „de sertar“, revelatorie si „ordonatoare“ in acelasi timp. Vremea recuperarii cuprinde, in viziunea lui Buzera, autori foarte diferiti, dar avind in comun «succesul de piata» al iesirii din capsula constringatoare, emergenta deci. Mircea Eliade, N. Steinhardt sint de aceeasi parte cu un Livius Ciocarlie sau cu un Virgil Nemoianu. Tehnici diferite de marketing cultural par sa concorde tocmai sub aspectul publicului de autor, cititorul care asteapta recanonizarile, dezvaluirile majore, pe scurt – reinventarea lecturii.
Buzera trage cortina peste acestea cu un dialog virtual cu Umberto Eco, unde sint filigranate diferitele chestiuni atinse in carte. O carte destinsa, care porneste de la principiul revizuirii, al redimensionarilor, placuta fara indoiala cititorului neobosit.