Autor: 
Categoria: 
Înlocuirea generalului McCristal cu generalul Petraeus la comanda forţelor militare americane din Irak nu a adus cine ştie ce îmbunăţiri simţitoare pe teatrele de operaţiuni. Ce să se mai întîmple în ultimul moment? Situaţia în teren este complexă şi fără sorţi de izbîndă definitivă. Războiul dus cu tehnologii avansate – ca şi în Coreea, Vietnam, Irak sau Afganistan, americanii au avut un net avantaj – s-a împotmolit într-unul de uzură. Deja e clar că luptele om la om nu au putut elimina luptătorii de gherilă irakieni sau pe talibanii afgani şi întreaga operaţiune militară de anvergură este acum măcinată de incidente locale. La ce a dus ocuparea Irakului? Cu ce preţ, cu ce costuri umane, cu ce soluţii pentru viitorul imediat? Dincolo de afacerile lui Donald Rumsfeld şi gologanii păpaţi de Helliborton. Au şi americanii asfaltangiii lor, nici la ei iarna nu-i ca vara.
Ce se va întîmpla şi cum va continua lupta împotiva terorismului după încetarea intervenţiei militare NATO în Irak şi în Afganistan? Britanicii se pregătesc şi ei de retragere. În ultimele zile, ca un făcut, 8 soldaţi americani şi 4 britanici au fost ucişi. Ceea ce nu sună bine şi nici încurajator. Ce se va întîmpla în Basra, Falujah, Tikrit sau în Bagdad după retragerea definitivă a militarilor NATO? Vor începe iar lupte intestine între suniţi, şiiţi şi kurzii din nord? Ce fel de democraţie, pace şi prosperitate rămîn în Irak după plecarea americanilor? Greu de făcut evaluări corecte.
Totuşi, ce se va întîmpla în continuare?
Putem face oarece speculaţii.
Turcii joacă o carte nouă în Orientul Mijlociu. Israelienii nu privesc cu ochi buni nici ce se întîmplă la Ankara, nici la Teheran. Iranienii rămîn, în continuare, o ameninţare la securitatea lumii, nu are rost să ne ascundem după vorbe sau după cireş. Islamul a devenit agresiv şi intoleranţa afişată nu poate duce la nimic bun. Nu putem ignora femeia lapidată ca în Evul Mediu sau acele imagini îngrozitoare cu o tînără iraniană cu nasul şi urechea tăiate. Sinistru. Sîntem în secolul al XXI-lea, şi nu pe vremea lui Aladin! Ruşii s-au înfipt şi ei iar tare în Iran şi în Armenia. Prezenţa a mii de soldaţi ruşi la Gumri (baza rusească în Armenia, închiriată recent pe încă 50 de ani), cu rachete sol-aer şi Mig 29 în dotare, poate tăia avînturile belicoase ale azerilor. De dragul cărora şi al lui Haidar Aliev – generalul KGB cu statuie în Parcul Tei – suferă distinsul Horia Gârbea la Bucureşti.
Pentru ai noştri însă, doar chestiunea romilor din Franţa şi cea basarabeană par de mare actualitate. Nu ne este indiferent cum vor evolua lucrurile la Chişinău. Chiar dacă ruşii îşi încordează muşchii şi nu privesc cu ochi buni ce se întîmplă acolo. Apropierea Moldovei de România şi UE, atît de dorită de actuala conducere de la Chişinău – dar şi de cei de la Bucureşti, sotto voce –, ar fi benefică pentru viitorul românilor. Dincolo de actualele graniţe. E bine să ştim cum să acţionăm cu eficienţă şi pragmatism. Măcar în chestiunea Moldovei să fim inteligenţi, dacă în cazul altor dosare externe am pus-o de mămăligă. Totuşi, o întrebare rămîne: cînd revin în ţară trupele române din Irak? Şi cu scutul anti-rachetă cum rămîne? Iată că sînt două întrebări la care diplomaţia românească ar trebui să ofere un răspuns.
Deocamdată, tăcem şi ne înghesuim la administraţiile financiare, că aşa înţelege Guvernul să-şi trateze cetăţenii. Trăim în Românistan şi o să trăim şi mai bine. Cică.
RSS Feed
Newsletters