OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iris MURDOCH
Marea, marea
Traducere de Antoaneta Ralian,
Editura Polirom, Seria „Biblioteca Polirom“, Iasi,
2003, 668 p., f.p.


Una dintre cele mai prolifice scriitoare din perioada postbelica, Iris Murdoch a fost, in cea mai mare parte a carierei ei, credincioasa formelor de fictiune traditionale. A debutat cu Prins in mreje (1954) si a continuat cu peste douazeci de romane: Castelul de nisip, Clopotul, Unicornul, Visul lui Bruno, Printul negru etc. Partizana a fictiunii lui Beckett, Murdoch si-a exprimat propria optiune filozofica si literara intr-un articol intitulat Against Dryness (Impotriva ariditatii), in 1961, afirmind ca scriitorii ar trebui sa se indeparteze de „simbolul arid“ si sa se indrepte spre „adevarata fiinta umana impenetrabila“.

Marea, marea, distinsa cu Booker Prize in 1978, este scrisa in maniera unei „mise en abyme“; naratorul Charles Arrowby, personalitate a teatrului englez, scriindu-si memoriile, retras intr-un satuc de pe malul marii. Toate personajele din romanul/jurnalul sau, cu exceptia mortilor, vin, rind pe rind, sa-i tulbure linistea: prima lui iubire, Mary Hartley Smith, actritele Rosina, Lizzie, Clement (cea din urma, doar o amintire, dar una foarte importanta), Peregrine si Gilbert (actori), varul James, eternul rival al lui Charles. Cititorul are impresia ca participa la un joc cu marionete al lui Charles, desi acesta afirma de nenumarate ori ca i se intimpla lucruri incredibile. Chiar si creatura fantastica cu care se confrunta pare sa intervina doar pentru tensionarea actiunii.

Intriga volumului se contureaza pe un fundal dominat de mare, descrisa in imagini de o poezie autentica: „Supta in reflux, zace linistita la buza tarmului, aproape neincretita de unde, neintinata de spuma. Catre orizont, se aprinde intr-un purpuriu somptuos, striat cu dungi de verde smaraldin. Chiar la muchea orizontului, se topeste in indigo“ (p. 7). E de remarcat faptul ca, atit la inceput, cit si in final, marea este linistita, iar pe parcursul povestirii apare in diferite ipostaze, incremenita sau involburata, protectoare sau criminala, asemenea fluxului de sentimente si ginduri care il invadeaza pe Charles. Marea il ajuta pe Arrowby sa priveasca inapoi cu nostalgie, revolta si apoi resemnare, structura cartii (Preistorie, Istorie, Post-scriptum si epilogul: Viata merge inainte) fiind relevanta in acest sens.

In afara de iubirile sale, Charles isi dezvaluie pasiunea pentru gastronomie si, nu in ultimul rind, isi face cunoscute conceptiile artistice: „teatrul este arta care se apropie cel mai mult de poezie. s…t Marea necesitate a sufletului meu hamesit si amutit era tocmai aceasta anume forma de a striga la lume. s…t Teatrul e un lacas de obsesii. Nu e un dulce tarim al visurilor“ (p. 52, 53). De asemenea, naratorul isi tine constant la curent cititorul cu evolutia scriiturii sale, argumentind alegerea pe care a facut-o: „Acest roman memorialistic, caci asta a devenit acum, este, in ceea ce priveste faptele s…t plin de acuratete si adevar“ (p. 327).
Aceasta carte de o intindere considerabila se citeste pe nerasuflate. Imaginatia debordanta a scriitoarei ofera surpriza dupa surpriza, nelasind cititorul sa ghiceasca ce urmeaza. Poate ca marea reprezinta mintea omeneasca, zbaterile si linistirile ei necontenite, iar titlul, asemenea unui strigat, este interpretabil ca o chemare a scriitoarei. Iris Murdoch ramine astfel fidela conceptiilor sale filozofice si literare.