OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din nefericire, numarul istoricilor-filozofi asemenea lui Victor Neumann este inca mic, mult prea mic in peisajul cultural-istoric romanesc actual, caruia confruntarea profunda, reflexiva, critica cu trecutul ii este imperios necesara in vederea insanatosirii climatului spiritual de la noi, atit de lenta si de ezitanta de-a lungul unor coordonate esentiale ale reconfigurarii europenitatii noastre.

Una dintre premizele prezente explicit in insasi substanta celor noua studii ale volumului Ideologie si fantasmagorie: Perspective comparative asupra istoriei gindirii politice in Europa Est-Centrala (Editura Polirom, 2001), studii unificate nu tematic, ci filozofico-metodologic, este aceea ca istoria ofera cele mai fecunde intelesuri atunci cind este privita ca istorie a ideilor. Evenimentele semnificative in planul unei istorii atent reconstruite (gravitind in jurul unor concepte precum cel de modernitate, modernizare, model cultural, constiinta colectiva, etnonationalism, etnoculturalism) de autorul atit de bine primitei Tentatii a lui Homo Europaeus de la inceputul anilor ’90 ne sint prezentate critic, ca expresii exterioare ale gindurilor, ideilor, Weltanschauunguri-lor – intrate adesea in coliziune cu perspective ori viziuni identitare concurente – in componenta carora ponderea prejudecatilor, cliseelor ori emotiilor colective ale agentilor istorici atinge adesea proportii nefaste. Astfel configurata, istoria implica un liant spiritual intre indivizi, reamintindu-ne de constatarea lui Raymond Aron ca istoria e mereu cea a spiritului, chiar atunci cind e istoria fortelor de productie si ca, in fapt, ea nu poate fi separata cu adevarat (nici macar) de istoria filozofiei ori a spiritualitatii in sensul cel mai larg, cum ar spune chiar Victor Neumann. Prin asocierea conceptuala dintre idee, social si limba si prin atentia pe care le-o acorda, el se plaseaza in consens cu convingeri exprimate de filozofi inovatori ai istoriei precum P. Winch – care scria ca „interactiunea sociala poate fi mai profitabil comparata cu schimbul de idei decit cu interactiunea de forte intr-un sistem fizic“ – ori R.G. Collingwood, pentru care activitatile non-lingvistice ale agentilor social-istorici pot fi privite ca exprimind idei discursive.

Desi ascund o eruditie remarcabila, studiile asumate modest drept simple insight-uri fragmentare reprezinta in fapt importante deschideri reformatoare. Avind in vedere ca au fost elaborate deja un numar de recenzii asupra continuturilor lor propriu-zise, cronica de fata se limiteaza doar la semnalarea citorva deschideri filozofic-metodologice (la nivelul spatiului romanesc si adesea dincolo de acesta) configurate in paginile studiilor de fata. Astfel, prin insasi strategia abordarii, ele ilustreaza clar convingerea autorului ca nu exista asa-numita istorie empirica. Nu exista fapte care asteapta sa fie descoperite in mod empiric, ci doar evenimente trecute care sint intelese printr-un proces inferential bazat pe principii rationale. Datele pe care se sprijina inferentele noastre sint in fapt descoperite in insasi lumina principiilor ori a partizanatelor la care aderam. Autorul Ideologiei si fantasmagoriei opteaza explicit pentru detasarea de tip stiintific proprie rationalismului vest-european. El face dovada faptului ca, in procesul reconstituirii, istoricul autentic isi angajeaza intreaga cunoastere si toate facultatile critice.

Acest demers are loc in contextul judecatilor proprii ale istoricului, care sint destinate identificarii si analizarii critice a ideilor actorului istorico-politic investigat. Neumann ne infatiseaza o modalitate eficienta in care, in loc de oficierea cultului unei autoritati sau al alteia, istoricul isi asuma judecarea valorii gindirii pe care o reconstituie si incearca corectarea erorilor pe care le percepe. Departe de a fi un element extrinsec procesului de reconstituire, aceasta etapa critica apare la Neumann ca o conditie fundamentala a scrierii istoriei. Prin propria practica istorica, el izbuteste sa ilustreze cu succes faptul ca reconstituirea si analiza critica a gindurilor si ideilor apartinind trecutului sint operatii pe care istoricul trebuie sa le efectueze in acelasi timp.

Evident, Neumann nu ignora faptul ca o idee apare intr-un anumit context de consideratii ideologice, sentimente si reprezentari colective. Intr-un autentic spirit hermeneutic gadamerian, el isi exemplifica permanent supozitia metodologica potrivit careia capacitatea unei idei de a fi regindita face posibila reinvierea ei intr-un alt context. Astfel se intimpla, de pilda, cu analiza facuta ideilor filozofice ale romanticilor germani (inclusiv ale raporturilor lor cu luminismul), care au fundamentat Volksgeist-ul prusian biruitor – prezentat neconventional (lectura pasionanta), in contrast cu etosul austriac infrint (chiar daca nu in mod absolut), a carui examinare critica lasa sa transpara o umbra de regret similar celui popperian –, optiunile federaliste austro-ungare, exclusivismul etnocentric al mainstream-ului ideilor politice si culturale maghiare postpasoptiste ori al intelighentiei romane din perioada interbelica, precum si avatarurile ideii de natiune sub comunism si in postcomunism ori resorturile mentale ale revoltei din 1989 din Romania: reconstructii „coborind“, pe alocuri, pina la particularizari menite a improspata judecatile cu aderenta la fapte specifica studiului de caz in genul radiografierii vietii ideilor Timisoarei multiculturale, atit de relevanta pentru profilul spatiului est-central european, caruia i s-a consacrat cu precadere autorul.

Celelalte studii, dedicate disensiunilor dintre ortodocsii si greco-catolicii romani, ori aspiratiilor contradictorii postdecembriste din Romania se plaseaza, cel putin din punct de vedere filozofic si metodologic, in acelasi spatiu: confruntarea ideilor, a ideologiilor, etosurilor, cliseelor si prejudecatilor la intilnirea dintre geografii spirituale diferite. Insa dincolo de diferente si particularisme, toate studiile examineaza destinul, confluentele si responsabilitatea ideilor, de la cele liberal-democratice ori rationale la obsesiile intolerant-etnocentrice, pentru evolutiile istorice ulterioare. Citind si recitind – cu placere, recunosc – aceste consideratii dense, situate adesea la limita laconicului, nu pot sa nu vad „la lucru“ cel putin unul din modurile in care cunoasterea istorica a trecutului ne pregateste mai bine in vederea confruntarii cu prezentul si viitorul.

Epistemologic, evidenta – in buna masura textuala la un istoric consecvent al ideilor precum Victor Neumann – este tratata diferentiat si supusa judecatilor de valoare. Pusa sistematic in discutie, ea este determinata sa raspunda la intrebari-dileme (adesea, in fapt, spaime ori frustrari colective) – carora ideile ce o compun li se propuneau drept solutii mai mult sau mai putin articulate – pe care nici macar actorii istorici studiati nu le-au pus cu necesitate in mod explicit. Sensuri si semnificatii ulterioare ori obscure sint adaugate psihologiei colective si imaginilor standard ale agentilor istorici. Examinind si valorizind critic miscari ideatice intinzindu-se de la obtuzitatile exclusiviste ale ideologilor nationalismului integrist maghiar antebelic si de la obsesiile misticoide etnocentrice (cu amalgamul radacinilor lor germano-prusiene si ortodoxo-bizantine) ale dreptei intelectuale romanesti si reiterarile repetate ale acestora sub regimurile ulterioare, de la triumfurile irationalismelor organicist-colectiviste asupra rationalismului pluralist, la formele recente ale crizei identitatii si ale recursului la clisee ori resentiment, cartea compune un tablou complex, multidimensional, necesarmente deschis, al impactului si consecintelor ideii asupra realitatii istorice a umanului in care formele sociale si mentale ulterioare sint deduse logic din cele precedente. De aceea Victor Neumann promoveaza drept mecanism al cunoasterii istorice un procedeu de rationare inferentiala non-intuitiva, bazat pe evidenta, care insa transcende sensurile asociate de subiectii investigati propriilor idei.

Cum am sugerat deja, una din supozitiile esentiale ale epistemologiei profesate cu consecventa de autor este aceea ca gindirea trecutului poate fi reconstituita nu datorita existentei comunicarii telepatice, ci supravietuirii in prezent a evidentei furnizate de aceasta gindire, in primul rind de ideile consemnate ca apartinind discursului politic, istoric, stiintific, religios ori cultural in genere, mentalului ori constiintei colective. Gindirea si obiectivarile sau manifestarile ei sint privite ca inextricabil legate, vadind convingerea analistului ca, in esenta, actiunea umana semnificativa in plan istoric reprezinta un comportament informat de spirit, de idee, de gind, fie el luminat sau funest, rational sau intunecat de spaime si fantasme. In acest context se inscrie, de pilda, analiza herderianismului, a locului acestuia in modelul cultural germano-prusian, a confruntarii acestuia din urma cu cosmopolitismul austriac si a rezultatelor si consecintelor acestui duel complex din perspectiva duratelor medii si lungi.

Victoria culturilor politice de tip etnocentric, persistenta formelor particulare imbracate de acestea, rolul lor esential in configurarea sau reconfigurarea viziunilor identitare ale unor spatii est-central europene uriase si extrem de diverse din punct de vedere etnic, religios si lingvistic releva virtutile explicative ale hermeneuticii si interdisciplinaritatii propuse de Neumann. Metoda identificarii si urmaririi a ceea ce unul din inspiratorii lui Gadamer, R.G. Collingwood, numea „incapsularile“ sau „supravietuirile“ trecutului in prezent(ul investigat de istoricul-filozof) inlatura concludent fundamentele tabuurilor si a cliseelor provenite fie din prejudecati si stereotipii metodologice, fie din parti-pris-uri ideologice, prin apelul la reconstructia critic-rationala. Pe aceste coordonate, autorul imagineaza plauzibil configuratii profunde de sensuri care reunesc naratiunea (desfasurata in primul rind sub forma istoriei intelectuale) si explicatia istorico-politica ori mental-ideologica intr-un tablou istoric dinamic si profund coerent, despartit de livrescul divagatiilor enciclopedice sterile si al paradelor bibliografice, inlocuite eficient cu surprinderea resorturilor ideatice ale trecutului si ale semnificatiilor si reverberatiilor lor actuale.
Fidel unei traditii initiate de istorici-filozofi precum Johan Huizinga ori Wilhelm Dilthey, autorul Ideologiei si fantasmagoriei se orienteaza catre aspectele colective si sociale ale istoriei si catre relatia lor cu individul. Practica sa istorica interdisciplinara a facut ca miscarile sociale si conditiile economice, locurile culturale comune, formele gindirii juridic-administrative si ale pedagogiei sociale, supuse, potrivit propriilor lui cuvinte, studiului stiintific, nespeculativ, distantarii critice, perspectivelor comparative sistematice, sa ocupe un spatiu considerabil in istoriile sale. Privite in contextul explicativ propriu istoriei intelectuale, faptele istorice nu sint prezentate static, drept un simplu dat, ci ca infaptuiri, iar gindirea actorilor istorici este atit un produs al societatii, cit si un factor mobilizator al acesteia.

Faptul (minor) ca, in calitate de admirator, asemenea lui Neumann insusi, al pionierilor hermeneuticii si al lui Collingwood ori al unor ginditori precum Berlin, Arendt sau Popper, nu ader la toate concluziile autorului (in ciuda eruditiei sale istorice superioare) – precum cea care afirma dominanta interculturala a Banatului ori a Timisoarei, pe care o consider o exagerare a unei multiculturalitati cu interferente variate ca intensitate, caracter si durata si a unei convietuiri pasnice, dar in mare parte neutre, ambele deosebit de benefice, desigur – nu diminueaza cu nimic importanta si justetea pe care o atribui epistemologiei sale. De altfel, imaginea definita prin sintagme precum „vocatia interculturala a Timisoarei“ (invocata la pagina 153) e estompata mult in raport cu alte lucrari ale sale, ea fiind in buna masura inlocuita cu termeni ca „pluralism“, „spirit civic“, „multiculturalism“, fapt ce dovedeste ponderea crescinda a analizei si preciziei conceptuale in gindirea autorului.

In general, cartile si studiile lui Victor Neumann au nu doar valoare teoretic-explicativa, ci si un accentuat caracter practic, sporindu-ne sansele de aderenta la realitatea istorica ori prezenta, cu toate beneficiile aduse de aceasta in plan cognitiv si actional. Poate mai mult decit celelalte scrieri ale sale, Ideologie si fantasmagorie – care m-a atras in mod deosebit intrucit eruditul si analistul pe care-l cunosteam isi adinceste aici curajul hermeneutic prefigurind, cred eu, o traiectorie intelectuala cu noi rezultate remarcabile – revendica intiietatea istoriei intelectuale in combaterea fortelor barbare si irationale. Gindirea istorica – privita complex, ca istorie a ideilor si a principiilor precum cele politice, filozofice, juridice, educationale, administrative ori tinind de etos sau de imaginarul colectiv – este acreditata ca factor-cheie in decriptarea si neutralizarea tuturor formelor irationalismului si intolerantei, inclusiv a fascismului, nazismului ori comunismului. Subtextul culegerii de studii ne demonstreaza ca istoria poate fi mai mult decit prafuita pretentie – din pacate inca atit de prezenta, alaturi de partizanate si numeroase -isme, in istoriografia noastra – sintetizata de rankeanul wie es eigentlich gewesen; ca istoria este in ultima instanta cea care ne pregateste pentru luarea deciziilor si pentru asumarea responsabilitatilor circumscrise libertatii umane.
______

Dr. Florin LOBONT este profesor la Universitatea de Vest din Timisoara si la Royal Holloway, University of London.