Istoria din cutia de pantofi. Din viaţa bănăţeană a meşterului pantofar Steube

Autor: Daniel VIGHI | Categoria: Rubrici | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

La aproape un deceniu şi jumătate de la moartea pantofarului Johann Kaspar Steube din Gotha, un soi de Gil Blas din vremea Iluminismului secolului al XVIII-lea, Johann Wolfgang Goethe scrie mai multe rînduri în care îl compară de-a dreptul cu Plutarh, unul al istoriei personale, e drept. Magnificul literaturii germane se referea la volumul Drumeţii şi destine, în care aventurierul Kaspar îşi povesteşte rătăcirile prin Olanda, Italia, mai apoi prin Malacca, de prin exotica Peninsulă Malaiezia, pentru a ajunge, în cele din urmă, în capitala Banatului imperial, Timişoara, prin 1772. Aici îşi cîştigă traiul, printre altele, ca administrator la un italian, proprietar de orezărie în apropiere de Gătaia. Toate întîmplările le publică peste cîţiva ani într-o carte intitulată Scrisori din Banat, pe care le reia în ceea ce va fi bestsellerul Drumeţii şi destine (Wanderschaften und Schicksale). Datele despre acest vrednic Gil Blas de Gotha-Timişoara le-am găsit în studiul introductiv al istoricului Costin Feneşan – autoritate în epoca istorică a omului nostru*.

În Timişoara, Johann încearcă să intre în afaceri. Eşuează într-o legătură cu un conte veneţian pe nume Bogatovich; acesta „înfiinţase o făbricuţă de coarde muzicale“ pentru care s-a împrumutat „cu mari sume de bani garantate prin cambii“. Şi întrucît contele dă faliment din cauză că „maţele oilor şi mieilor“ nu aveau „calitatea necesară corzilor muzicale“, dă bir cu fugiţii în lumea largă. Ca urmare, Steube are probleme cu judele orăşenesc Del Pondio. Din pricina încurcăturii financiare, prietenii de la hanurile în care îşi ducea traiul îi propun să se însoare cu o văduvă care, zice Gil Blas de Timişoara: „În afară de diferenţa mare de vîrstă şi de un trup bolnăvicios, n-ar fi fost o partidă rea, deoarece nu avea copii şi averea ei se ridica la suma de 25.000 de florini. Era însă de o zgîrcenie nemaiauzită şi, în acelaşi timp, bolnăvicios de geloasă, în orice caz, nicidecum o soţie pe potriva principiilor mele“.

Cu toate acestea, în cutia de pantofi, moşteniri de felul celei plănuite de meşterul pantofar Steube găsim adesea. Iată una (fişa 3731), la şapte decenii după: „(La via lui Ludwig Anton, situată lîngă Calea Aradului nr.1422, se vînd la licitaţie 52 şi 1/2 vedre de vin nou din moştenirea Math. Dragovanits). În Tmsw.Hg.1856;268, * Ludwig Anton * La Ludwig Anton * Dragovanits Math“.

______________

• Johann Kaspar Steube, Nouă ani în Banat (1772-1781), Editura de Vest, 2003.

Recomanda articolul prin: