Autor: 
Categoria: 
București. Materie și istorie/ Bucharest. Matter &
History. Monumentul public și distopiile lui/The public monument and its
discontents e, de fapt, un proiect de artist – al Ancăi Benera, care semnează,
alături de criticul Alina Șerban, volumul apărut la Editura Institutului
Cultural Român. O serie de fișe, urmate de un consistent dosar teoretic, cu
texte aparținîndu-le Alinei Șerban, lui Ciprian Mihali, Deborah Schultz și
Duncan Light, „inventariază“ un număr de 13 monumente de for public din
București – dintre care unele nu mai există, fizic, de mult timp. Ca, de pildă,
Statuia Libertății, primul astfel de monument din capitala a ceea ce atunci era
doar Țara Românească, a cărei viață s-a întins doar pe cîteva zile ale lunii
iunie 1848 și pentru care nu există nici un fel de imagine, altadecît desenele
autorului, pictorul C.D. Rosenthal, și fragmente iconografice într-un tablou al
lui Theodor Aman. Sau faimoasa, atît de comentata statuie ecvestră a Regelui
Carol, din fața Palatului Regal, sediului Fundațiilor Regale (actuala
Bibliotecă Centrală Universitară), realizată de croatul Ivan Mestrovici,
comisionată în 1935 și dărîmată cu ajutorul tancurilor în noaptea de 30 spre 31
decembrie 1947 (odată cu abdicarea Regelui Mihai). Sau monumentul primarului
Pake Protopopescu. Sau statuia lui Lenin, dată jos imediat după Revoluția din
1989. Sau Monumentul Lascăr Catargiu, dezmembrat în anii ’60 și refăcut după
Revoluție de sculptorul Ioan Bolborea.
Povestea acestor monumente nu e interesantă, din punctul
de vedere al proiectului Ancăi Benera, ca mărturie artistică, nu e vorba despre
realizarea lor estetică, despre originalitate sau reprezentativitate – cel
puțin, nu din perspectiva istoriei artei. Ele sînt, în primul rînd, declarații
ideologice și politice: cu fiecare statuie ridicată și alta dărîmată,
autoritatea guvernatoare își mărturisește public principiile și încearcă să le
legitimeze, distanțîndu-se de predecesoarele ei. Monumentul, ca o chintesență a
identității colective, vorbește despre prezent prin trecut, manipulează
simbolic și ia în posesie ceea ce e definit ca spațiu public, transformîndu-l
în „peisaj politic“. „În el, spune filozoful Ciprian Mihali, fiecare individ se
recunoaște ca aparținînd unei comunități politice, sociale, naționale, din el
își trage comunitatea sensul și semnificațiile particulare. Monumentul asigură
raportul fiecăruia și al tuturor cu un trecut care nu trebuie uitat și cu
momentele eroice care l-au presărat.“ Istoria colectivă are nevoie de
manifestări fizice, concrete. Felul în care se produce această întrupare ține
de modul în care nu doar factorul politic, ci și cetățenii înșiși se raportează
la spațiul lor vital (fizic și mental). Fiindcă, o dovedește cartea Ancăi
Benera, în realitate, statuile nu mor niciodată.
Anul trecut, în cadrul proiectului de artă în spațiul public The Knot, Anca Benera, Fiorella Belciu și Angelica Iacob le-au propus doritorilor un tur ghidat al monumentelor care nu mai există în București. Audiobookul acestui tur ghidat e acum parte din volumul editat de ICR.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters