OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

„E asa sau nu e asa?“
(Leonce si Lena)

Scriitura lui Georg Büchner poate fi decodata pe principiul exfolierii, al receptarii in straturi corespondente, pentru ca rapelurile culturale si antropologice sint punctul de referinta. In Woyzeck, trimiterile religioase numeroase, care contrapuncteaza in acelasi timp spatiul de bilci, transforma protagonistul intr-un fel de pirghie a derivei si vertijului. In Leonce si Lena, piesa ce are la baza o poveste a lui Ludwig Tieck, fiind influentata de universul shakespearean (motto-ul din Cum va place) si de literatura lui Gozzi, alternanta contrastelor are in centru conceptul de ironie romantica si de punere in abis a deriziunii.

Spectacolul lui Alexandru Dabija mizeaza pe praxis-ul juxtapunerii, al reflectarii in oglinzi distorsionate, cu rama taioasa. Un absurd de tip Lewis Caroll, in care fiecare lucru poate fi o mie de alte lucruri, ordoneaza acest spatiu imbuteliat. Pentru Dabija, revenirea la poveste – Orfanul Zhao, unde atrocitatea e mediata si facuta suportabila printr-o plonjare in comic si implicit printr-un tip de naratie a tacerii, a ceea ce nu poate fi rostit, Saragosa 66 de zile, unde fictiunea teatrului se innoada din aproape in aproape pina devine aproapele, Jucaria de vorbe, unde apare o initiere in puterea cuvintelor de a numi, si, mai nou, Insir’te margarite..., un fel de re-inventare a matricei basmului – se face de fiecare data altfel. Povestea e cadrul cel mai fluid si mai permeabil al conectarii la lumi virtuale, la ceea ce doar pare atit de usor de spus.

E si cadrul unui tip de lectura senzoriala, pendulind intre comic si grav, intre aventura si parabola. Povestea are alibiul cel mai puternic: te duce atit cit poti tu duce.
Una dintre montarile reper ale piesei Leonce si Lena in Romania a fost la Teatrul Bulandra, in regia lui Liviu Ciulei, in 1970 (premiera a fost pe 28 martie), cu Marin Moraru, Ion Caramitru, Irina Petrescu, Virgil Ogasanu, Ileana Predescu, Vally Voiculescu. Consultind dosarele de presa, principala caracteristica semnalata in aproape toate cronicile e cea legata de simplitatea spectacolului. Forta si consistenta lui erau date de interpretarea stralucita si, stilistic, de imbinarea melancoliei cu grotescul.

Spectacolul incepea cu replici extrase din diverse texte ale lui Büchner, prologul avind formula unui monolog interior. Actorii dialogau cu spectatorii, ii invitau in sala, exersau diverse momente, ca si cum totul nu era altceva decit o improvizatie. Se amestecau, de asemenea, vacarmul de bilci cu zgomote penetrante, printre care razbatea, ca un fel de ecou al cautarilor interioare, replica lui Woyzeck: „Omul e ca o prapastie“. Personajele deveneau, in final, asemenea unor figuri de ceara, descompuse si livide, niste masti vidate de orice expresie. Scenele se succedau cu precizia unui mecanism electronic, unul dintre momentele antologice fiind acela in care Marin Moraru – tatal Printului de Popo – se juca cu niste ratuste. Leonce si Lena ramine o montare de referinta a textului lui Büchner in spectacologia romaneasca.
In 2002, la Comedia Franceza, Matthias Langhoff, creatorul unui spectacol stralucitor – Woyzeck – prin multitudinea registrelor abordate, pune in scena spectacolul Lenz, Leonce si Lena, conceput sub forma unui colaj de texte si situatii dramatice.

Tot Matthias Langhoff a imaginat si decorul, ca un puzzle in imagini, unde cele doua universuri – cel din Lenz si cel din Leonce si Lena – se intrepatrund. Anumite tablouri evoca locuri extrem de actuale – o statie de metrou, gradinile din jurul Palatului Regal –, pe fundalul unui peisaj montan care inghite intregul spatiu. Unitatea vine din ambianta nocturna comuna celor doua spatii. Viziunea lui Langhoff se concentreaza pe un corpus de contradictii estetice si mentale, pe care ambele texte le sondeaza. Sublimul si grotescul fac ca forta acestui colaj de o pregnanta vizualitate sa rezide in substanta fiecarei scene. In ianuarie 2002, Langhoff a mers pe urmele lui Lenz, care si-a gasit refugiul in casa pastorului Oberlin, la Waldbach, si a filmat diverse imagini pentru a le integra in spectacol.
Poezia si cinismul sint in cazul lui Büchner congenere, dramaturgul, mort la doar 23 de ani de tifos, instituind un teatru al descinderii in halucinante contraste.


Leonce si Lena de Georg Büchner

Regia: Alexandru Dabija
Scenografia: Dragos Buhagiar
Coregrafia: Carmen Cotofana

Cu: Sorin Leoveanu, Luiza Cocora, Gabriel Pintilei, Constantin Cojocaru, Rodica Mandache, Gelu Nitu, Paula NiculitA, Marian Ghenea, Ioan BAtinas, Pavel Bartos, Carmen Cotofana.

Spectacol realizat in parteneriat cu Fundatia pentru Teatru si Film Tofan.