OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Florin faifer
Faldurile Mnemosynei
Editura Junimea, Iasi, 1999,
152 p., 20 400 lei


Cea mai recenta carte a istoricului literar Florin Faifer este rezultatul activitatii lui de cronicar literar, intinsa pe mai bine de un deceniu (texte datate 1986-1997). Ea reuneste un set de cronici literare – autorul le numeste „insemnari“ – pe marginea unor carti precizate in Bibliografie, „intr-o ordine ce a cautat sa tina seama de virsta autorilor, dar si de epoca rememorata“. Rindurile din urma se cuvine a fi lamurite: Faldurile Mnemosynei, dupa cum atentioneaza si titlul, nu este numai un mozaic de texte de cronicar, ea are si o linie ordonatoare, care nu e neaparat una „cronologica“ (de altfel arbitrara, irelevanta), cum declara autorul, ci una, as spune, de gen abordat si de maniera.

Mai toate cartile discutate apartin genului memorialistic (de la memorii, jurnal intim si de calatorie, pina la schimburi epistolare si convorbiri) si volumul se incheie cu apelul la propria memorie, cu un In loc de CV, nume sub care e reprodus un interviu cu Florin Faifer (Cronica, 1994). Bizar e, insa, faptul ca, desi indiciul organizarii materialului si al aducerii lui la zi este evident (autorul face si note de subsol), impresia la lectura este uneori derutanta, in parte tocmai din cauza acestor note, incomplete sau neclare (nu se specifica publicatiile si anul de aparitie sau, in alte situatii, se face precizarea „text elaborat in 198...“, fara a se specifica daca respectivul text a fost publicat atunci, cu sau fara modificari).
Ma opresc aici cu observatiile formale, pentru a ma referi la textele din volum. Iata – spre a da o idee mai generala – citeva din cartile despre care scrie Florin Faifer: Mircea Ciobanu, Convorbiri cu Mihai I al Romaniei (Humanitas, 1991), Cella Delavrancea, Dintr-un secol de viata (Eminescu, 1987), Camil Petrescu, Note zilnice (Cartea Romaneasca, 1975), jurnalele publicate ale lui Petru Comarnescu (Institutul European, 1994), Geo Bogza (Cartea Romaneasca, 1987), Mihail Sebastian (Humanitas, 1996), Paul Goma (Nemira, 1997), Radu Cosasu, Supravietuiri, vol. 5 (Cartea Romaneasca, 1985) sau A. Marino, Carnete europene. Insemnare a calatoriei mele facuta in anii 1969-1975 (Dacia, 1976). Titlurile sint inca si mai numeroase, iar datele de aparitie, si ele foarte diverse (pe un interval de doua decenii).

In majoritatea cazurilor, Florin Faifer face figura de cronicar simpatic si simpatetic, el scrie rind pe rind, cu atasament (nostalgic) despre Regele Mihai (primul articol din volum), cu rara placere intelectuala despre „imaginativitatea asociativa“ a Cellei Delavrancea, cu ironie domoala si incertitudine calma despre Camil („Dar, rasfoind notele zilnice, cum ne dam noi seama unde se afla adevarul? Care e adevaratul Camil?“) s.a.m.d., parafrazind, explicitind miscarile interioare ale autorilor-personaje (v. de pilda textul despre Jurnalul lui Petru Comarnescu), scrutind psihologia – printr-o cazuistica „moldoveneasca“ demna de semnalat, dublata de analiza meritelor literare (textura frazei, a imaginii, a evocarii etc.). Astfel ca textul sau propriu, ritmat in paragrafe corespondente celor doua linii de interes – psihologie si stil – este agreabil la lectura si pasibil de a capta o categorie mai mare a cititorilor: „Daca obsesia nerealizarii deregleaza, cind usurel, cind rau de tot, cumpana aprecierilor, ea imprima in schimb notatiilor o infrigurare din care, intre exuberanta si descurajare, se manifesta, intreaga, personalitatea memorialistului sPetru Comarnescu, n.m.t. Persecutat de gindul ca nu si-a dat inca masura, nu sesiseaza ca izbinda la care, incordat-dezacordat, aspira s-ar putea sa fie, cu nacafelele, cu agitatiunea, cu invirtejirile lui, chiar acest jurnal. Aici isi pune el in opera (s.a.) talentul – acela de «insufletitor»“. In pasajul citat se face simtita acea voce molcoma, desi empatica, a autorului, agrementata stilistic de moldovenisme dintre cele mai variate (Florin Faifer isi declara, in interviul din final, „mica nebunie“ de a nu repeta „nici un termen expresiv“).

„Cimpul“ benevolentei cronicarului este foarte larg, aceasta si pentru ca implicarea lui afectiva (de la simpatie pina la dezaprobare) nu atinge niciodata note stridente (intolerante, prin forta lucrurilor). Atunci cind e vorba de cele trei volume de jurnal ale lui Paul Goma, un bun-simt pasnic si sfatos, o caligrafie moldoveneasca si franceza (alta „manie“ – cu antecesori – care, de asta data, nu da rau) ii permit lui Florin Faifer sa pastreze un ton moderat, in plus cu „acros“ la public: „Altminteri e... nesanatos. S-ar cuveni sa fie o masura in toate. Sa te trufesti la nesfirsit, in temeiul unei vechi bravuri, vopsindu-i in fel si chip, blamindu-i, neprizindu-i pe cei neasemeni tie e o conduita care prin fortarea notei poate duce la derapaje. De ce atita porcaitoare frustete? Ce-i nabadaia asta de a plesni in dreapta, in stinga cu vorbe urite, insultatoare si cu interminabile reprosuri?“.
Dintre paginile pe care Florin Faifer le scrie cu mare bucurie si placere sint cele despre Acterieni, avind ele si o poveste speciala, in care implicarea e nu numai afectiva, ci si directa – o aventura in „andante“, pe gustul autorului. Lucrind la Dictionarul Scriitorilor Romani, intimplarea a facut sa-i fie repartizate „printre altele, doua nume: Acterian, Arsavir si Acterian, Haig“. Arsavir traia inca: „M-am pomenit ca imi raspunde, invitindu-ma la el acasa, sa ne cunoastem, sa stam de vorba – si asa mi-am cistigat un prieten, fie si binisor trecut de optzeci de ani“.

Conversind cu „ultimul Acterian“ – „un om fermecator“ – „mi s-a parut, spune Florin Faifer, ca mi-l reprezint mai bine pe intelectualul anilor ’30“. O fraza aproape simbolica in ansamblul volumului, pentru cazuistica degajata si gratia „moldoveneasca“ cu care cronicarul literar se misca „intre viata si carti“ (= ca in viata si, deopotriva, ca in carti).
Pentru final, desi multe s-ar mai putea spune, selectez doua articole, dintre cele mai frumoase ale volumului, scrise in registre diferite. Primul, Luciditatea ca blestem, este o infiorata lectura a Jurnalului lui Jeni Acterian, o mostra de delicatete si emotie („adevarata“, cum s-ar spune), de capacitate remarcabila de transpunere, vizibila mai ales in acea conversie a citatului in discurs indirect-liber.

Al doilea text, de o cu totul alta factura, nu mai trateaza „côté-ul“ patetic al vietii, ci pe acela epicureic, de „savoir-vivre“, vorbind despre o carte a lui – ghiciti? – Al. Paleologu, Minunatele amintiri ale unui ambasador al golanilor – Humanitas, 1991 (titlul articolului este Voluptatea ca paradox). Ne putem intreba pentru care parte inclina mai mult Florin Faifer; in orice caz, el face dovada de rara disponibilitate si de efect este tocmai sesizarea de catre cronicarul cu „inima de moldovean“ (v., in volum, Prin Iasii de odinioara) a tipului de voluptate (autorul ii spune pe latineste: tentatio delicii intellectualis) cultivata de „stilatul domn“ – boier muntean – Al. Paleologu. Iata si o observatie subtila: „Curios, nostalgia autorului nu e (sau nu pare) atit de mare pe cit este jindul nostru, al celor ce n-au apucat zilele faste ale acestei «belle époque»“.
Interviul din final, la care m-am mai referit si in care Florin Faifer isi face un fel de „CV“ + „promotion“, sub forma dialogata (+ completari de subsol), nu cred ca isi avea rostul in aceasta carte, ce nu are nevoie de autopromovare, fie ea si (fals) mucalita, in dulcele stil moldovenesc.