OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Michael ONDAATJE
Obsesia lui Anil
Traducere de Liviu Bleoca, Editura Polirom, Colectia „Biblioteca Polirom. Proza XXI“, Iasi, 2002, 332 p., f.p.


Asa cum remarca si Codrin Liviu Cutitaru intr-un articol consacrat in principal lui David Lodge1, colectia „Bibilioteca Polirom. Proza XXI“ a editurii cu acelasi nume a reusit in ultima vreme performanta de a tipari si/sau retipari un numar semnificativ de volume apartinind unor cunoscuti scriitori, „universali“, cum am fost obisnuiti sa-i numim, aspectul grafic al cartilor suprapunindu-se fericit atit peste cota autorilor in cauza, cit si peste acuratetea traducerii lor. Cu alte cuvinte, si in termenii (comuni) economiei de piata, oferta Editurii Polirom este una variata, concurentiala si in ceea ce priveste preturile practicate, reusind, cred, sa satisfaca un procent insemnat din preferintele literare ale acelora dintre noi care mai gasesc timp si placere pentru actul lecturii. A venit, iata, rindul lui Michael Ondaatje, reputat scriitor canadian originar din Sri Lanka, inclus in colectie cu ultimul sau roman, aparut in aprilie 2000, si anume Anil’s Ghost.

Nu pot decit sa salut, la rindu-mi, initiativa dusa la bun sfirsit a Editurii Polirom, cu atit mai mult cu cit marturisesc ca n-as fi crezut sa citesc romanul altfel decit in limba engleza. Motivele acestei afirmatii? Prezenta modesta a literaturii canadiene in Romania, Ondaatje si Atwood fiind, de altfel, si singurii scriitori canadieni tradusi, chiar daca incomplet, la noi; impactul scazut al receptarii acestei literaturi atunci cind ea totusi exista (romanele celor doi, best-seller-uri in Occident si cistigatoare de premii renumite, nebucurindu-se de atentia cuvenita nici chiar in mediile universitare autohtone); si, nu in ultimul rind, din cauza decalajului substantial (de obicei de la cinci ani in sus chiar si dupa 1989) intre anul aparitiei in original al unei lucrari si cel al traducerii ei, practicat de majoritatea editurilor romanesti.

In preajma virstei de saizeci de ani, cu o bogata activitate de poet, prozator, critic literar, scenarist, regizor, editor si profesor universitar, Michael Ondaatje este o personalitate care in mod normal n-ar mai avea nevoie de nici o prezentare. Cu toate acestea, putine se stiu despre el si cartile lui in Romania. Acum citiva ani, cind la Editura Univers aparea in traducere Pacientul englez (probabil datorita popularitatii filmului-ecranizare cu acelasi titlu), cititorul se vedea brusc introdus in intriga romanului, fara a beneficia in prealabil si de un minimal suport critic orientativ, indispensabil oricarui scriitor nou venit (introdus) pe piata literara. Din fericire, lucrurile se schimba in ceea ce priveste Obsesia lui Anil. Postfata Mariei Sabina Draga combina materialul critic alogen cu o serie de observatii pertinente asupra volumului in cauza si nu numai.
Coming Through Slaughter (1976) marcheaza debutul carierei de romancier al autorului, dupa ce vreme de noua ani, Ondaatje se dedicase aproape in totalitate poeziei. Spun „aproape“ intrucit, desi isi subintituleaza volumul „left handed poems“, The Collected Works of Billy the Kid (1970) transcende flagrant si metodic granitele poeziei, o prima manifestare a impulsului eclectic din spatele scriiturii lui Ondaatje.

Dar fie ca ne referim la The Collected Works... sau la Coming Through Slaughter, observam inca de la inceput dispunerea fragmentara, discontinua, fractalica sau „cubista“, cum se exprima insusi autorul intr-un recent interviu2, a elementelor narative care compun in cele din urma corpul fictional al operelor sale. Similar lui The Collected Works of Billy the Kid, Coming Through Slaughter isi propune reconstituirea vietii unui personaj real, Buddy Bolden (1877-1931), considerat intemeietorul jazz-ului american, in pofida sau tocmai datorita faptului ca marturiile istorice ale existentei sale nu sint de natura sa inlesneasca demersul scriitorului. Ca si in cazul lui Billy the Kid, exista o singura fotografie a artistului, iar muzica sa nu a fost inregistrata. Asemenea unui detectiv, Ondaatje merge pe fir, „ancheteaza“ diversi apropiati ai muzicianului, „discuta“ cu sotia acestuia, Nora Bass, cu prietenii si membrii formatiei cu care Bolden a cintat, se „intereseaza“ de doctorii vremii care s-au ingrijit de starea psihica a jazzman-ului cind aceasta se deteriorase, necesitind internarea ireversibila a bolnavului, reusind in acelasi timp sa surprinda atit specificul locului (New Orleans), cit si spiritul vremurilor (inceputul de secol XX), cu toate particularitatile de rigoare.
Mai multe interviuri, inclusiv cu nume celebre de specialisti in domeniu, un tabel cronologic, comentarii, note, citeva fotografii, poezii (ale lui Ondaatje), versuri (ale lui Bolden), toate constituie un colaj care nu se sfieste, atunci cind informatia lipseste, sa suplineasca golurile printr-un excurs (declarat fara retinere) fictional.
Descris de Sam Solecki drept un scriitor „fascinated with borders“3, Ondaatje este constient si de fragilitatea acestor granite: dintre genuri, dintre arta si realitate, istorie si fictiune, (auto)biografic si imaginar, nu intimplator ele suprapunindu-se pina la confundare si derutindu-l uneori pe cititorul neavizat.

Running in the Family (1982), a carei traducere in romana nu poate surprinde semnificatia dubla a titlului, continua demonstratia arbitraritatii granitelor dintre genuri, dintre istorie si fictiune, cu mentiunea ca de data aceasta istoria este una personala.
In 1954, Mervin Ondaatje si Doris Gratiaen divorteaza din cauza alcoolismului celui dintii. Michael, atunci in virsta de numai 11 ani, isi urmeaza mama in Anglia, pentru ca in 1962 sa emigreze in Canada, unde, dupa Lenoxville, Quebec si Kingston, Ontario, se stabileste, in final, la Toronto. 20 de ani mai tirziu apare Running in the Family, produs al calatoriei pe care a intreprins-o scriitorul (la sfirsitul anilor ’70) in Sri Lanka natala, prima dupa despartirea abrupta din copilarie.
Intempestiva este si decizia sa de a se intoarce, initiata de un vis ciudat in care tatal autorului, decedat in realitate de ceva vreme, se gaseste inconjurat de o haita de ciini cu figuri fioroase, barbatul, dezorientat si lipsit de aparare parca cerindu-i fiului ajutorul.

Dincolo de alte semnificatii posibile care i se pot atasa, aici visul pare sa prefigureze cel mai inspirat patrunderea scriitorului si o data cu el a noastra, intr-o lume onirica, magica, la granita dintre fabulos si real, mitic si autentic, asemenea Macondo-ului marquez-ian (Veacul de singuratate al scriitorului columbian este, de altfel, consecvent intertextualizat de-a lungul celor 204 pagini ale lucrarii). In aceasta lume, exotica pentru noi, dar familiara autorului, va descinde Ondaatje in incercarea de a recupera trecutul si de a ajunge la un compromis cu tatal sau, personaj complex si controversat, excentric, paranoic, electrizant, intotdeauna „larger than life“, dar in deplina armonie cu mediul in care traieste. Recuzita este aceeasi din Coming Through Slaughter: fotografii, taieturi din ziare, inscriptii in piatra, arhive statale, marturiile celor care l-au cunoscut in timpul vietii, plus amintirile personale ale scriitorului. „Firul epic“ se destrama si el frecvent, cu ajutorul flash-back-urilor si al flash-forward-urilor, citeva poezii (incluse mai tirziu intr-un volum de versuri) contribuind la caracterul eterogen al acestei deconstructii metafictionale a ideii de coerenta, unitate si impartialitate in (de)scrierea trecutului.
„Truth dissapears with history“ este singura concluzie valabila la care poate ajunge autorul pentru ca, desi va stringe o sumedenie de informatii legate de viata si individualitatea tatalui sau, omul, ca si istoria, rezista oricaror taxinomii reductioniste, oricaror incercari ale prezentului de a-si revendica trecutul.

Daca faima internationala a lui Ondaatje se datoreaza incontestabil Pacientului englez, nu mai putin celebru este In the Skin of a Lion (1987), unde ne sint prezentate o parte din personajele pe care le vom intilni la Villa San Girolamo. Suspiciunea caracteristica metafictiunii (istoriografice) postmoderne fata de ceea ce Lyotard numea „scenarii legitimizatoare“ duce la o reevaluare si, de aici, revelare a caracterului textual al trecutului asupra caruia actioneaza diversele interese ideologice si politice dintr-o epoca sau alta. Prin urmare, istoria nu mai este privita drept ceva dat, iar re-prezentarea ei ulterioara va avea in vedere (si) perspectiva neoficiala, prin urmare, neconsemnata a celor care nu au fost inclusi in povestire. Intr-adevar, pentru scriitorul postmodern istoria se intoarce la semnificatia sa primordiala de povestire, o naratiune in interiorul careia, spre deosebire de alte naratiuni, doar protagonistii au nume, si tot ei sint si cei care denumesc.
In the Skin of a Lion este una dintre acele alte naratiuni in care subminarea conventiilor literare de tip realist este insotita si de o dedoxificare a canoanelor ideologice, raspunzatoare pentru excluderea din prim-planul istoriei a celor care au contribuit in mod direct la construirea ei: in cazul de fata, orasul Toronto in primele trei decenii ale secolului XX si citeva mii de imigranti dintre cei care il populeaza, diferiti prin limba si obiceiurile pe care fiecare in parte le conserva, uniti in schimb printr-o trasatura de baza specifica: marginalitatea.

„Never again will a single story be told as though it were the only one“4 anunta sugestiv unul dintre cele doua motto-uri ale romanului, anticipind caracterul polifonic al povestirii pe care, citim pe prima pagina, „...a young girl gathers in a car during the early hours of the morning. [...] She listens to the man as he picks up and brings together various corners of the story, attempting to carry it all in his arms. And he is tired, sometimes as elliptical as his concentration on the road [...]. Driving the four hours to Marmora under six stars and a moon. She stays awake to keep him company“. Circularitatea romanului este raspunzatoare si pentru aceasta deschidere abrupta, vadit „eliptica“ a cimpului epic, nu mai putin o invitatie subtila adresata cititorului de a se implica, de a participa la derularea naratiunii. Indeterminarea simbolica de la inceput isi va pierde pe parcurs consistenta, invers proportional cu construirea unei identitati din ce in ce mai stabile a protagonistului, Patrick Lewis, „the most unverbal of men“ cum il descrie la un moment dat Hana, in Pacientul englez, cu toate acestea principala voce narativa din spatele evenimentelor.

Un sequel la In the Skin of a Lion, un love story speculat de Anthony Minghella in ecranizarea de succes a romanului si chiar un espionage thriller, Pacientul englez (1992) contine toate ingredientele necesare unui best-seller: mister, suspans, aventura, dragoste, crima, spatii exotice in contextul celui de-al doilea razboi mondial, el insusi subiect incitant, intotdeauna cu priza la public. Dar pe linga toate aceste strategii de captatio benevolentiae, Pacientul englez este poate si cel mai ambitios proiect de critica postcoloniala la zi, un manifest virulent impotriva oricaror forme de dominatie si control, rasism, opresiune si intoleranta, de la imperialismul britanic pina la fascismul german, insasi ideea de natiune, cu toate implicatiile sale asupra destinului individual, fiind supusa unei severe investigatii. Liric, intertextual, istoriografic, metafictional si, nu in ultimul rind, la fel de fragmentar ca toate romanele sale, Pacientul englez reprezinta creatia de maturitate artistica a lui Ondaatje, un veritabil tur de forta in decodificarea morfologiei complexe a dialecticii identitare.
`
Punct de plecare al acestui eseu, Obsesia lui Anil, semnifica „reintoarcerea“ autorului in Sri Lanka, de data aceasta prin intermediul personajului principal al romanului, Anil Tissera, antropolog legist, trimisa de Comisia pentru Drepturile Omului a Natiunilor Unite sa investigheze crimele in masa care au ravasit o tara cufundata in haos, violenta si teroare. Asemenea lui Ondaatje, Anil s-a nascut si a crescut in Sri Lanka, asemenea lui Ondaaatje, Anil a parasit Sri Lanka pentru a studia in strainatate, asemenea lui Ondaatje din Running in the Family, ea se intoarce acum pentru intiia oara in tara natala, dupa despartirea din adolescenta. Motivele tin si aici tot de thanatos, moartea, desi acum omniprezenta, fiind restrinsa la cazul unei singure victime, simbolica pentru toate atrocitatile comise de la inceputul ostilitatilor.

In 1960, guvernul Ceylon-ului de atunci declara singaleza drept unica limba de stat, in detrimentul tamilei, vorbita de locuitorii din nordul si estul Sri Lankai. Ca urmare a acestei decizii, reprezentantii minoritatii tamile declanseaza manifestatii de protest, se instaureaza starea de urgenta, Partidul Federal Tamil este scos in ilegalitate si orice activitate „subversiva“ este interzisa. Cu toate ca ulterior tamila va fi reintrodusa ca limba oficiala a administratiei locale, in zonele mai sus amintite, anul 1983 cunoaste declansarea razboiului civil intre guvernul singalez si o organizatie separatista, „Tigrii Tamilului“, avind ca scop crearea unei natiuni de sine statatoare. Cea mai violenta perioada de la inceputul conflictului, supranumita „the reign of terror“, se inregistreaza intre 1988 si 1990, pentru ca la 1 mai 1993 ea sa cunoasca apogeul: asasinarea presedintelui Premadasa, in urma unui atac sinucigas cu bomba. Anil Tissera soseste aici in martie.
Hibrid a doua culturi diametral opuse, depeizata, dar nu mai putin „acasa“, asemanarile culturale dintre personaj si autor sint mult prea vizibile pentru a fi ignorate. „Stories do not tell themselves.“ Statisticile, rapoartele, listele, intocmite meticulos de cite un guvern sau o comisie, nu reusesc, oricit de mult si-ar propune, sa redea toata suferinta, durerea si violenta din spatele numelor celor dati disparuti. Istoria nu ne spune nimic despre cum s-au intimplat lucrurile. Intre doua nume scrise pe foaia de hirtie sta, invizibila, o intreaga povestire, drama individuala a fiecarui om. Un loc, un timp, un razboi, zeci de mii de victime si apoi puterea cuvintului de a reface contexte, trasee, evenimente, momentul precis cind glontul a lovit carnea. Ondaatje este un restaurator, un artist al detaliului in refacerea chipului mortii, la fel ca Ananda, cel ce recompune din ghips fizionomiile celor masacrati. Dar spre deosebire de acesta din urma, care imprima fiecarui craniu expresia senina pe care ar fi vrut-o intiparita pe fata sotiei in momentul disparitiei, Ondaatje, ca si Anil, este pregatit sa mearga pina la capat.

„Official histories, news stories surround us daily, but the events of art reach us too late, travel languorously like messages in a bottle“, citim undeva in In the Skin of a Lion. „But they do reach us“, as continua eu, iar atunci cind se intimpla, impactul lor este fel de mare ca al celei mai cutremuratoare stiri. „It is his extraordinary achievement to use magic in order to make the blood of his own country real“, scrie Richard Eder in The New York Times Book Review, referindu-se, bineinteles, la romanul in cauza. Substituim „magic“ cu „language“ si avem, intr-adevar, chintesenta meritului de prozator al lui Michael Ondaatje.

__________

1. Romane englezesti, in Observator cultural Nr. 124/2002.
2. Cu Dave Weich si disponibil pe Internet la adresa www.powels.com.
3. In The Oxford Companion to Canadian Literature (Oxford University Press, Toronto, 1983), p. 620.
4. Cuvintele ii apartin lui John Berger, cunoscut prozator si critic literar canadian postmodern.