OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In Romania, indeosebi dupa traducerea Cartii negre a comunismului, rezolvarea relatiei problematice cu trecutul comunist a fost imaginata adesea sub forma unui „proces al comunismului“. „Precedentul“ invocat pina la saturatie este Procesul de la Nürnberg, care ar fi adus justitie in Europa postbelica, ar fi spus adevarul despre Holocaust, ar fi rezolvat problema denazificarii si ar fi provocat impacarea germanilor cu trecutul.
Aceasta versiune asupra Procesului de la Nürnberg nu este impartasita in mediile istoriografice occidentale.

Iata citeva aprecieri asupra capacitatii Procesului de la Nürnberg de a produce cunoastere istorica.
in primul rind, trebuie spus, fara ezitare, ca importanta Procesului de la Nürnberg in lumea postbelica este imensa. Procesul a avut un rol important pentru constientizarea internationala a naturii criminale a regimului nazist, a creat un precedent istoric prin pedepsirea „crimelor impotriva umanitatii“ si a contribuit la demararea procesului de elaborare a unei legislatii cosmopolitane.

Procesul de la Nürnberg nu este un proces al Holocaustului
Aliatii, urmarind sa produca un act demonstrativ de dreptate la scara mondiala, au organizat in mod deliberat procesul dupa un model universalist. Efectul colateral a fost marginalizarea problemei „Holocaustului“ – mai precis a „atrocitatilor impotriva evreilor“, cum sint numite in actele procesului.
Regimul nazist a fost acuzat de crime impotriva pacii, crime de razboi, crime impotriva umanitatii si, inainte de toate, de conspiratie pentru declansarea razboiului. Genocidul, campania criminala sistematica indreptata impotriva evreilor, nu a intrat in atentia si strategia acuzarii, victimele evreiesti aparind ca o categorie intre altele de victime civile ale razboiului planificat de Germania nazista, ale exceselor criminale hitleriste, iar lagarele, ca expresie a determinarii unei dictaturi de a strivi orice rezistenta. Problema persecutiilor si a crimelor impotriva evreilor a ocupat un loc minor in actul condamnarii, fiindu-i dedicate doar 6 pagini din 170.

Procesul de la Nürnberg nu este un proces al totalitarismului nazist
Aliatii vedeau sistemul hitlerist ca o forma extrema de dictatura, organizata in jurul unui tiran inflexibil, al unei minoritati fanatice si al citorva institutii criminale, iar Procesul de la Nürnberg a venit sa valideze aceasta perspectiva. Din acest unghi, regimul a aparut mai degraba ca o forma modernizata de tiranie, aliatii neluind in considerare complexitatea institutionala a unui regim totalitar si specificitatea ideologica a crimei si a represiunii. Responsabilitatea a fost focalizata exclusiv asupra lui Hitler, a virfurilor regimului nazist si a patru institutii condamnate drept „criminale“, procesul avind un efect indirect disculpant asupra societatii germane. in acelasi timp, a afirmat caracterul intersanjabil al victimelor, permitind inclusiv autovictimizarea germanilor.

Procesul de la Nürnberg nu a avut efectul moral scontat asupra Germaniei
Procesul a fost un act de pedagogie adresat in primul rind germanilor. Cu toate acestea, impactul asupra Germaniei a fost modest. Procesul a fost privit la inceput cu indiferenta si raceala, iar apoi, din anii ’50, cu aversiune crescinda.
Marturiile ramase din anii ’50 si ’60 amintesc si ele, pe de o parte, de dorinta germanilor de a uita si de a trage o „linie groasa intre prezent si trecut si, pe de alta, de refuzul acestora de a-si asuma trecutul imediat si de a exprima regret“. Dreptatea facuta la Nürnberg a fost privita ca „dreptatea invingatorilor