OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Sorin STOICA
Aberatii de bun-simt
Editura Polirom, Colectia „Ego. Proza“,
Bucuresti, 2007, 216 p.

in ciuda faptului ca prozatorul la care ne vom referi in continuare nu mai are nevoie de nici o prezentare pentru cei mai multi dintre cititori, vom incerca totusi sa redam dictionareste citeva date biografice edificatoare pentru cei care abia acum il descopera, odata cu aparitia postuma a volumului Aberatii de bun simt. Asadar, unul dintre cei mai apreciati si recenzati autori de dupa 2000, Sorin Stoica s-a nascut la 27 iulie 1978 la Banesti, judetul Prahova, si s-a stins din viata pe 6 ianuarie 2006, in aceeasi localitate, exact de ziua sa onomastica, numele sau din buletin fiind Sorin Ion Stoica.

„Orice injuratura condenseaza o poveste“
Absolvent al Liceului Teoretic „Nicolae Grigorescu“ din Campina (1996) si al Facultatii de Jurnalism si Stiintele Comunicarii de la Universitatea Bucuresti (2000), Sorin Stoica isi continua studiile, urmind un master in Comunicare la aceeasi facultate si altul in Antropologie la Scoala Nationala de Studii Politice si Administratie. in anul 2002 devine preparator asociat la catedra de Antropologie Culturala a facultatii pe care o terminase, unde sustine seminarii de Structuri Sociale ale Comunicarii, Cultura Organizationala si Comunicare Politica. in paralel, este cercetator pentru scurt timp la Muzeul Taranului Roman, sectia Programe etnologice si actiune culturala. Colaboreaza cu proza si reportaj la numeroase reviste din tara, printre care Vatra, Dilema, Deci, Formula As, Ultimul Atu, Analele Universitatii „Al. I. Cuza“, Timpul, Suplimentul de cultura s.a. O perioada e redactor la ziarul Partener.
in scurta sa viata a avut timp sa publice Povestiri cu injuraturi (2000), Dincolo de frontiere (2002), O limba comuna (2004), precum si Povestiri mici si mijlocii (in colaborare).

Toate acestea recomanda un autor care stie foarte bine sa-si dozeze si sa-si echilibreze cele doua tendinte coexistente in modul sau de a scrie. Naratorul utilizeaza foarte bine limbajul colocvial, dialectal, argotic; reuseste sa creeze pentru fiecare personaj in parte cite un cadru care-i permite sa se autodefineasca drept participant la un dialog. El recompune cu rafinament, cind situatia o cere, tocmai lipsa de rafinament a mediilor descrise. Este dimensiunea „auzibila“ a acestui tip de proza, caracteristica remarcata de majoritatea criticilor. Pe prima fila a volumului sau de debut sta scris: „orice injuratura condenseaza o poveste“, formula percutanta din care se poate deduce preocuparea pentru descoperirea lumii din spatele replicilor propriu-zise. Ceea ce se spune e rezultatul unei intimplari nepovestite. Aceasta ar putea fi dimensiunea „surda“ a textului, povestirea ascunsa care motiveaza felul de a vorbi al personajului si care da unitate unei constructii narative aparent sincopate.

Sorin Stoica este in acord cu tendinta generala din proza romaneasca aparuta in preajma anului 2000 de reabilitare a povestirii si de redescoperire a realismului. Tot ce scrie, scrie cu sinceritate. Face dese referiri autobiografice, isi explica gesturile si, in general, tot ceea ce sta la baza mecanismului sau retoric. De aici rezulta o lume vie, cu personaje vii, aflate in situatii dintre cele mai diverse. Totul este inregistrat si oferit cititorului in mod natural, fara artificii narative sofisticate. in Povestiri cu injuraturi pot fi intilnite numeroase pasaje in care autorul marturiseste, implicit ori explicit, ceea ce intelege prin a povesti sau prin a scrie. in textul de deschidere, O zi din viata lui Nae Stabiliment, protagonistul „exerseaza“, inregistrind sunetele din jurul sau, modul de a vorbi al unor navetisti aflati in acelasi compartiment de tren cu el. Are ochii inchisi si recreeaza mental prezentele din jur, doar dupa felul in care oamenii se exprima.

Uneori deschide ochii, apoi ii inchide la loc si „incearca sa developeze ce a fotografiat in fractiunea de secunda cit a avut pleoapele despreunate“. Povestitorul Nae Stabiliment are tehnica sa speciala: „Alege, nu se stie cum, doar cuvintul potrivit si e, daca vreti, nonparafrazabil. Se joaca, mingiie cuvintele, le imprastie in urechile auditorului, ca un taran care zvirle seminte pe holda. Nici prea multe intr-un loc, sa nu fie tulpinile prea apropiate, nici prea departe pentru a inlatura spatiile inutile, pauzele, tacerile“. in Neintelesuri, personajul Naratescu preia de la autor conceptiile despre arta povestirii: „de obicei, povestile astea ale mele, nu intelegi din ele mai nimica! Nu ca nu te-ai alege din ele cu ceva! Din orice te alegi cu ceva, c-o chestie! Nu-i vorba ca te bucuri sa le auzi, dar ramine in tine o vorba mai desucheata, sau o forma de om asa, mai dugos. Dar baiu’ e ca nu poti sa tragi concluzii din ele! Le spui, le asculti, rizi, si la urma ramii singur si te scarpini in ceafa“.

Povestirea e un act de supravietuire a luciditatii
Daca in primul volum Sorin Stoica isi dezvaluie tehnicile narative, aplicindu-le pe spatiile restrinse, dar diverse ale povestirilor, in Dincolo de frontiere, autorul construieste un roman dintr-o succesiune de relatari, unele gen reportaj, de povesti si profiluri pline de savoare. Sint surprinse toate detaliile, se observa macroscopic lumea adusa in fata cititorilor, fara a fi interpretata, fara a se emite judecati de valoare. Personajele, lasate sa se exprime liber, produc un comentariu continuu, pentru ca se autonareaza. Dincolo de frontiere e romanul unei transformari individuale ce se petrece intr-un timp marcat de transformari sociale alerte. Adolescentul Jul, chitarist intr-o formatie de muzica rock, poate fi considerat exponentul tinerilor nonconformisti de la inceputul anilor ’90. Cartea surprinde si o realitate a satului romanesc, neexploatata pina la Sorin Stoica, o „ruralitate in curs de postmodernizare“.

O limba comuna nu paraseste registrul scrierilor anterioare. Biografismul pare, totusi, ceva mai accentuat, iar dorinta de a-si intelege scrisul pentru a se intelege pe sine devine obsesia ce da unitate intregului volum. Mai intii, in Rugina, isi explica neputinta de a scrie despre sine, minimalizindu-si autoironic orice competenta, orice tendinta de a se lua in serios. „Multi spun ca ma feresc sa ma dezvalui, dar pur si simplu nu pot sa stiu cine sint cu adevarat. Nu te cunosti atit de bine incit sa te sumetesti sa scrii despre tine. Asa ca trebuie sa scrii despre altii“. O importanta tema a volumului e scindarea personalitatii, imposibilitatea individului de a fi o singura unitate pusa in slujba unui obiectiv clar definit. Din acest motiv, Foarfeca ne apare ca una dintre cele mai bune proze scrise de Sorin Stoica vreodata. Nedumerirea sincera a naratorului in fata naturii sale incerte ofera o cale de interpretare a tuturor scrierilor celui care spune despre sine ca este o fiinta contradictorie.

Rescriem aici citeva mici fragmente edificatoare: „un critic spunea despre mine ca as fi un soi de fiinta cu o alcatuire bizara. Nici/ nici. intre si intre. Si/ si. Un caz“; „in liceu am fost un rocker de tara, un taran hard &heavy, cum zicea alt critic. Unul care facea naveta intre un sat de oraseni pirliti si un oras cu destui indivizi urbanizati de mintuiala. Toate astea sint, cum ziceam, intre si intre“; „mi se pare incredibil de interesant ca medicii mi-au spus ceva fascinant legat de o tumoare pe care mi-au extirpat-o. Cica in ea s-ar fi gasit niste celule nediferentiate. intre si intre. Nici macar celulele corpului meu nu aveau o fixare, o structura clara“ si „Am tocit sa dau la Drept si am ajuns la Jurnalism. Am incercat sa ma fac jurnalist si am ajuns sa fac proza. Vreau sa fac proza si rezulta un fel de antropologie la misto“.

Ultimul citat numeste exact ce sint Aberatiile de bun-simt, cea de-a doua carte postuma, dupa Jurnalul din 2006. Volumul e hibrid, fiecare text fiind in acelasi timp articol de ziar si proza scurta. Tabletele de aici sint „intre si intre“. Numeroasele referinte autobiografice se regasesc in comentariul faptului divers, cotidian. Desi textele de aici sint mai putin elaborate, destinate unei lecturi in pripa, ele au marele merit de a capta atentia cititorilor inca de la titlu, de a-l introduce imediat in lumea sa atipica, acolo unde povestirea e un act de supravietuire a luciditatii. Pentru ca, mai trebuie remarcat, aceste povestiri au fost scrise sub presiunea mortii iminente. Paradoxal, nu intilnim nici o grimasa, nici o expresie a disperarii. Din contra, prozo-articolele din prezenta carte par a fi cele mai senine scrieri ale lui Sorin Stoica. A povesti inseamna a trai in datele conditiei tale, indiferent care ar fi acelea. Acest volum trebuia neaparat sa apara, in ciuda unor eventuale minusuri pe care le-am putea gasi daca ne-am dori asta cu orice pret.

Istorie la firul ierbii. Documente sociale orale (2003) si Televizorul in micul infern (2005), ambele coordonate impreuna cu Zoltán Rostás, sint lucrari complementare operei de fictiune, tot asa cum povestirile puternic marcate de oralitate, reunite in volumele prezentate mai sus, sint, in fapt, istoriile nemaiauzite si neinchipuite ale realitatii de fiecare zi.