OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mad about the boy, cartea scriitorului Emmanuel Adely, născut la Paris în 1962, seamănă cu o variaţie pe marginea unui cîntec de iubire al lui Dinah Washington, de la care autorul a împrumutut titlul: Mad about the boy. De altfel, autorul preia structura cîntecului. Repetiţiile periodice pot să fie resimţite ca nişte refrene, care încadrează nişte cuplete a căror miză este să descrie evoluţia unei poveşti de iubire, abia schiţată, dar deja încheiată.

Această carte de 70 de pagini nu este decît o lungă frază, care, într-adevăr, nici nu începe, nici nu se termină, se află cumva în suspans, conţinută în această carte-obiect, pe care tocmai aţi deschis-o. Personajul se adresează sie însuşi, ca şi cititorului. Sînteţi aici cumva din întîmplare… Puteţi închide uşa sau puteţi rămîne să-l ascultaţi. Nu există majuscule, punctuaţie, început sau sfîrşit de frază. Rămîne la latitudinea cititorului să se descurce dacă doreşte să meargă mai departe: găsiţi suflul textului şi-i veţi descoperi sensul. Fluxul scriiturii, în Mad about the boy, încearcă să surprindă dorinţa şi sentimentul de iubire. Este de ajuns să alunecăm în text, să ne lăsăm purtaţi de intensitatea afectelor, a sentimentelor, a emoţiilor, ca să le resimţim. Emmanuel Adely atacă cel mai vechi loc comun al literaturii şi reuşeşte, totuşi, să evite capcanele. Pentru că vă adresează, vouă, cititorilor, întrebarea esenţială: „Dar voi, voi cum vorbiţi despre iubire?“.

O poveste sau o declaraţie de iubire, un imn, în orice caz, înălţat de o femeie aflată la sfîrşitul vieţii, de la care nu se mai aşteaptă prea mult. O femeie sau poate un bărbat, pentru că Emmanuel Adely răspîndeşte tulburare în sufletele noastre, folosind adjective fie masculine, fie feminine. Oricum, sentimentul de iubire este universal şi depăşeşte, cu prisosinţă, cadrul identităţii sexuale.

Cartea e alcătuită din multe detalii – nimicuri care au un sens doar pentru îndrăgostiţi şi care sînt adesea ridicole pentru alţii. Mai întîi, întîlnirea, desigur neasteptată, a două mîini, care se ating pe la spate, fac cunoştinţă una cu alta şi se îmblînzesc. Pe urmă, toate acele momente de pîndă, sub ferestrele celui iubit, numit Jean, aşteptarea unui telefon promis şi dat la ora fixată, descoperirea corpului, surîsul, mîinile… În sfîrşit, nevoia fizică a prezenţei lui Jean, importanţa pe care o capătă obiectele atinse de el, caracterul lor aproape sacru. Textul lui Adely cheamă, inevitabil, empatia cititorilor cu această îndragostită, care ascultă la nesfîrşit cîntecul Mad about the boy, fredonîndu-l, dansînd în ritmurile lui.

Textul este scris fără punctuaţie, fără majuscule, întruchipînd un val de gînduri, o inimă încărcată, debordînd de iubire. Autorul are o predilecţie pentru fraza lungă şi punctuaţia inexistentă, lăsînd cititorul să decidă. Minima punctuaţie sau lipsa ei permit să se dea mai multe sensuri unei singure fraze, să fie citităîascultată diferit, în funcţie de cititor. Emmanuel Adely se pune aici în pericol: sintaxa lui sincopată, mîzgălită, repetitivă, dezechilibrează romanul, care riscă să cadă în mîinile defăimătorilor scriiturii orale. Scriitura, percepută ca una criptată, codată, sfidează, interpelează, promite. Aparent asemenea vieţii, care e adesea şireată, încăpăţînată. Oralitatea însă este folosită cu respect, iar limba, deşi deconstruită, rămîne sănătoasă. Sigur, trebuie să poţi trece de haina stilistică, să surmontezi dificultatea primelor zece pagini. Cel care va avea această răbdare va vedea că se operează sub ochii săi, chiar de către ochii săi, o curioasă alchimie, cea a ochiului şi cea a frazei, a cititului şi a scrisului, a scrisului şi a vorbitului. Un alt interes al acestei cărţi se situează la nivelul raporturilor dintre oameni, dintre două fiinţe, duritatea, profunzimea, violenţa sau dificultatea acestor raporturi. Este o carte a unei voci care vorbeşte despre ce gîndesc oamenii, despre ce pot spune, despre maniera în care unii vorbesc despre ceilalţi. Lucruri care anulează automat anecdota. O infiltrare \n intimitatea oamenilor, o manieră de a se situa deasupra aparenţelor, dincolo de măşti.

Cu această a şasea carte a sa, Emmanuel Adely îşi confirmă talentul singular şi locul pe care-l ocupă printre tinerii prozatori francezi, situ\ndu-se net deasupra autorilor francezi despre care se face mult zgomot pentru nimic (din nou, ca în fiecare an, la rentrée littéraire franceză pune pe scenă – în scenă – aceleaşi personaje: Christine Angot, Frédéric Beigbeder, Amélie Nothomb…). Emmanuel Adely a scris Mad about the boy, după ce pornise în căutarea unei duble identităţi: cea a mamei lui în Jeanne, Jeanne, Jeanne şi, pe urmă, cea a tatălui său în drum spre Egipt, în Fanfare. În mod esenţial, era vorba de frică, de nesiguranţă şi de fragilitate. Ca şi în Agar-agar, care relatează disensiunile unui cuplu tînăr, în prezenţa copilului lor. Înaintea cărţii Mon amour, sublim şi tulburător roman polifonic, Emmanuel Adely realizează – în Mad about the boy –, o litanie lungă, obsesională şi sfîşietoare. El descrie cu talent şi tandrenţe această stare de vid, de absenţă şi de aşteptare deşartă, cînd fiinţa iubită a plecat. Emmanuel Adely n-a scris piese de teatru, totuşi, textul lui capătă imediat rezonanţe teatrale. În scriitura autorului – şi într-un mod aparte în acest scurt text –, deriziunea şi umorul, care pot să decurgă din exactitatea unui cuvînt, dintr-o situaţie, sînt întotdeauna prezente. Aduc distanţa necesară gravităţii subiectului.

Mad about the boy este o clipă de viaţă împărtăşită publicului: un extraordinar strigăt de iubire. Un discurs despre iubire care te poate copleşi; tentativa este frumoasă, tocmai pentru că contrazice contextual disperarea, depresia, degradarea socială. Fără îndoială, pentru că a căuta înseamnă a mai crede.