OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iubirea, în percepţia Wislawei Szymborska, reprezintă „tot ceea ce există“, însă nu într-un înţeles simplu, al sentimentului iubirii ca unic sens al şederii noastre pămîntene, ci mai curînd dimpotrivă: în iubire, caracterul tainic al vieţii este vizibil foarte bine, mai mult: foarte acut. […]

Dacă Ryszard Krynicki, autorul şi editorul antologiei, ar fi alcătuit, de pildă, o culegere de poezii metafizice ale poetei laureate a Premiului Nobel, faptul ar fi putut să nu reiasă cu atîta evidenţă; asta şi din cauză că o asemenea „culegere“ ar trebui să cuprindă practic tot ceea ce a scris Szymborska. Cu toate acestea, Iubire fericită… este o carte puternic concentrată, plină de o tensiune interioară maximă – extrem de importantă, care creşte de la o poezie la alta, de la o pagină la alta. A spune că aici se află „întreaga Szymborska“ este puţin spus; aici se află întreaga gravitate de moarte a scriitoarei – disperarea ei, dorul ei, uimirea ei. N-am să adaug vorbe goale despre privirea ironică sau ştrengărească – prea adesea şi cu mult prea mult zel au fost ele adăugate. Ironia salvează, dar în spaimă se vede mai bine. Chiar ceva atît de elementar şi atît de des amintit în poezie cum sînt norii: „Deasupra întregii tale vieţi/ şi-a vieţii mele ne-ntregi încă,/ ei trec cu pompă, cum au tot trecut./ Nu au obligaţia să piară odată cu noi./ Nu au nevoie să fie văzuţi, ca să plutească“.

Poezia este o descriere a „peisajului bătrînului maestru“, autoarea (sau, fie: subiectul liric feminin) se identifică cu „femeia de sub frasin“ înfăţişată în tablou şi îi explică ce s-a întîmplat acelui (n-avem de ce s-o ascundem: nefericit) care, împreună cu ea, priveşte tabloul: „Priveşte, cît de departe am plecat de tine,/ ce bonetă albă am şi ce fustă galbenă,/ cît de strîns ţin coşul, să nu cadă din tablou,/ cum defilez într-o soartă străină/ şi mă odihnesc de tainele vii. ş…ţ Ştiu lumea pe o rază de şase mile/ Cunosc plante şi farmece pentru toate durerile./ Dumnezeu încă priveşte în creştetul capului meu./ Eu încă mă rog pentru o moarte care să nu vină subit./ Războiul e pedeapsa, pacea-i răsplata./ Visele ruşinoase vin de la diavol./ Am sufletul limpede aşa cum pruna are sîmbure./ Nu ştiu să mă joc de-a inima./ Nu cunosc goliciunea tatălui copiilor mei./ Nu suspectez Cîntarea cîntărilor/ de a fi o ciornă mîzgălită, cu ştersături./ Ceea ce vreau eu să spun e însă în fraze gata făcute./ Nu folosesc disperarea, căci ea nu-mi aparţine,/ ci doar mi-a fost încredinţată spre păstrare./ Chiar de m-ai opri din drum,/ chiar de m-ai privi în ochi,/ voi trece pe lîngă tine chiar pe marginea prăpastiei mai subţire decît firul de păr./ În dreapta este casa mea, ce-o ştiu de jur-împrejur/ cu tot cu scările ei şi cu intrarea înăuntru,/ unde se petrec istorii nepictate:/ o pisică sare pe bancă,/ soarele cade pe un vas de cositor,/ la masă stă un bărbat costeliv/ şi repară un ceas“.

Fără îndoială: aici este Szymborska întreagă. Toată Szymborska, cu regala ei obsesie a prezenţei şi absenţei; viaţa noastră ar putea să se petreacă altcîndva, altundeva – atunci nu ar fi a noastră, ar fi privată de conştienţa noastră, dar ar fi unică şi irepetabilă, deşi conştienţa, sudată de capetele noastre cu totul întîmplător, dă o şansă unică de analizare a mii de variante… – e momentul să mă opresc cu rezumările grosolane.

Poate însă originalul este autentic şi foarte cunoscut, dar a fost schimbat de poetă? Poate Szymborska, de pildă, a hotărît să-i atribuie lui Johannes Vermeer, pe care-l adoră, un tablou nepictat de acesta? Poate „Lăptăreasa“, ca să se potrivească cu tunica, şi-a schimbat fusta şi a plecat repede cu coşul la tîrg – iar acum se întoarce? Sau este vorba de una dintre cele şase femei care, în şase tablouri ale maestrului, citesc, scriu sau primesc scrisori? Chiar cea căreia slujnica îi înmînează – ce potrivit – „Scrisoarea de dragoste“ are o bonetă albă şi o fustă galbenă; coşul e alături. Tocmai s-a întors acasă şi profită de faptul că soţul nu are ochi pentru nimic altceva decît pentru meşteritul lumii? Tocmai s-a întors acasă din poezia Szymborskăi? Încă nu ştie acest lucru, pentru că poezia va fi scrisă peste trei sute de ani? ş…ţ În afară de toate acestea, întrebările despre prototipurile întîmplărilor, personajelor, temelor sînt pentru autor […] inevitabile […]. A ne întreba despre originalul a ceea ce există în textul unei opere de artă este doar în aparenţă mai nobil. La urma urmelor, parc-ar avea importanţă ce fel de tablou şi al cui tablou este – dacă ar fi necesar, nu ar rămîne omis în text. Dacă a fost omis, a fost nevoie să fie omis. În creaţia ei nu există întîmplări*. Nici chiar oricare.

Rămîne disperarea sufletului care a căzut din trup – ca şi sîmburele din prună, rămîne, fără să-şi poată face loc în cap –, pe a cărui privire omnipotentă nu se mai sprijină frica. Rămîn goliciunea, ruşinea şi absenţa prelungită a diavolului, ergo insomnia.

______________

*Titlul unuia dintre volumele de poezie ale poetei

W. Szymborska este Orice întîmplare (1972).

Fragment din articolul preluat din cotidianul Dziennik /29.11. 2007, cu amabila permisiune a autorului.

Traducere din limba polonă de Luiza SĂvescu

Jerzy Pilch (n. 1952, Wisla) – scriitor şi jurnalist polonez, al cărui stil a fost comparat cu cel al lui Gombrowicz, Kundera sau Hrabal. Laureat al Premiului Fundaţiei Koscielski (1989) şi al prestigiosului Premiu literar Nike (2001) pentru romanul Pod Mocnym Aniolem (La hanul Îngerul Puternic). A publicat romane şi eseuri, dintre care unele au fost traduse în numeroase limbi. A scris scenarii de film şi o piesă de teatru.

Sînt prea aproape, ca să-i apar în vis.

Nu zbor deasupră-i, nu-i fug

sub rădăcinile copacilor. Sînt prea aproape.

Nu cu-al meu glas cîntă peştele-n plasă.

Nu de pe-al meu deget se rostogoleşte inelul.

Sînt prea aproape. Casa cea mare arde

fără ca eu să strig după ajutor. Prea aproape,

ca pe părul meu să sune un clopot.

Prea aproape, ca să pot intra ca un oaspete,

în faţa căruia zidurile se dau în lături.

Niciodată nu voi mai muri atît de uşor,

atît de în afara trupului, atît de inert,

ca odinioară în visul lui. Sînt prea aproape,

prea aproape. Aud un şuierat

şi văd carcasa strălucitoare a acestui cuvînt,

încremenită în îmbrăţişare. El doarme,

în clipa aceasta mai accesibil casierei de la circul ambulant cu un singur leu

văzute o dată în viaţă

decît mie întinsă alături.

Acum pentru ea va creşte în el o vale

cu frunze roşii, închisă de un munte înzăpezit

în aerul de azur. Eu sînt prea aproape,

pentru a-i cădea din cer. Strigătul meu

l-ar putea doar trezi. Sărmana de mine,

limitată la propriu-mi personaj,

şi doar am fost mesteacăn, am fost şopîrlă,

doar am ieşit din vremi şi atlase

schimbîndu-mi culorile pielii. Doar am avut

darul de a dispărea din faţa ochilor uimiţi,

ceea ce este bogăţia bogăţiilor. Sînt aproape,

prea aproape ca să-i apar în vis.

Îmi trag braţul de sub capul celui care doarme,

amorţit, plin de ace imaginare.

În vîrful fiecăruia dintre ele, spre numărare,

căzuţi erau aşezaţi îngerii.

(din volumul Sarea, 1962)

Perspectivă

Au trecut unul pe lîngă celălalt ca nişte străini,

fără un gest sau cuvînt,

ea, în drum spre magazin,

el, spre maşină.

Poate de spaima

sau din neatenţia

sau din uitarea

faptului că scurt timp

s-au iubit pentru totdeauna.

De altfel nu există vreo garanţie

că ei au fost.

Poate de departe da,

dar de aproape deloc.

I-am zărit de la fereastră,

iar cine priveşte de sus

cel mai uşor greşeşte.

Ea dispăru după uşile de sticlă,

el se aşeză în spatele şoferului

şi plecă repede.

Adică nu s-a întîmplat nimic

chiar dacă s-a întîmplat.

Iar eu, preţ de-o clipă doar

sigură de ce am văzut,

încerc acum într-o poezioară ocazională

să Vă conving, Cititorilor,

că a fost trist.

(din volumul Două puncte, 2005)

Poeziile au apărut în antologia Milosc szczesliwa i inne wiersze (Iubire fericită şi alte poezii), Editura a5, Cracovia, 2007.

Poetul, redactorul şi editorul Ryszard Krynicki, autorul antologiei, a selectat un număr de versuri publicate anterior* de poeta laureată a Premiului Nobel (1996), în total 41 de poezii din 11 volume, apărute între anii 1952-2005, cărora li se adaugă poezia inedită Gdyby (Dacă).

––––––––––––––

* O serie dintre acestea au apărut în româneşte în traducerea lui Constantin Geambaşu (Clipa/Chwila, Editura Paideia, 2003) şi a Passionariei Stoicescu şi a lui Constantin Geambaşu (Sub o singură stea, Editura Universal Dalsi, 1999, În rîul lui Heraclit, Editura Paideia, 2003).

Traducere din limba polonă de Luiza SĂvescu