OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

 

noaptea la douăsprezece şi şapte minute

pe Brooklyn Bridge

două reflectoare se apropie se depărtează

apuc ceaţa de-un colţ

Ana o apucă de celălalt

o foarfecă taie bucata de şifon

cînd o laşi din mînă revine la loc

– cum erau picioarele Cleopatrei?

întreabă Ana acum nu mai trec

nici pompierii nici avionul companiei Delta

nici Plymouth-ul decapotabil al lui John Kennedy

unu mic şi negru urinează şi rîde

după stîlp pe placa de bronz lady Browning

soţia amiralului a murit la şaizeci de ani el

a apucat nouăzeci şi doi în scaunul cu rotile

pe Madison Square Garden la malaezi

mîncam sushi cu broccoli şi sos mayo

ceream cappuccino ei mă corectau trappucino

şi mîna aia de la MoMA aşezată sub tufiş pe nisip

zvîcnind uşor cînd cealaltă o acoperea

o frunză lungă pe fiecare deget

una lată două rotunde dreptunghiulare

pe spatele curbat alunecau şi din nou

cu răbdare le punea la loc şi tot aşa

pînă spasmul ceda şi încremeneau acolo

pe mîna pierdută sub frunze

numai vegetaţie şi nisip

 

două reflectoare se apropie se depărtează

o foarfecă

cum erau picioarele Cleopatrei?

întreabă Ana pe Lexington

blocul ăla înalt alb suplu de şaptezeci de etaje

iubite domnule bloc Chrysler îi scriu

şi el nimic în sinea mea îmi spun:

ăsta crede că poartă în raniţă bastonul de mareşal

e ca plopii tineri din Titan roşi pe dinăuntru

pe care primarul Negoiţă îi taie din an în paşte

pentru că la fiecare furtună se prăbuşesc peste oameni

 

ce decepţie am avut şi cu tine

iubite domnule bloc Chrysler îi scriu ani în şir

ca-n dansul lui Lenin un pas înainte

şi doi înapoi ăia doi înapoi s-au dus pe apa sîmbetii

şi ăla unu înainte sus sus sus căpriţă sus

vedetă m-ai făcut vîrful tău mi-a intrat în creier

nu unde-aş fi vrut şi uite acum pe tarabă

superba mica mea orhidee albă dar ei se grăbesc

tinerii ăia minunaţi cu laptopurile lor zburătoare

îşi fac muşuroaie – cum să ieşi la lumină fără muşuroi –

singurul poet de pe Brooklyn Bridge e Răzvan ăla

cu cercel în ureche palid şi obosit care nu-l urăşte

pe Claudiu e absurd să-ţi spun ţie iubite domn bloc Chrysler

care te uiţi la mine de după Empire State Building

împănată cu fructe confiate ca o bucată de turtă dulce

noaptea asta te îndeamnă la comparaţii copilăreşti

drăgălaşe micşorează lumea miroase a laborator de patiserie

iubite domnule bloc Chrysler pînă şi tu

eşti un brăduţ glazurat de chiciură

 

îndrăgostiţi mulţi pe Brooklyn Bridge

noaptea la douăsprezece şi şapte minute

merg de mînă se ţin pe după umeri rîd mult

nu se opresc nu-şi împing genunchiul

printre picioarele celuilalt nu-şi înfig limbile

în gîtlejurile pofticioase nici degetele în hălcile

supraponderale – cum spune Joachim – ale americancelor

pe Brooklyn iubirea nu seamănă cu iubirea

de pe peroanele metroului bucureştean am să

duc cu mine la Bucureşti o pereche de negri:

ea mică rotundă lucioasă un ou de cărbune

el colţuros translucid un cristal de bazalt

nu se ating înaintează lent pe Brooklyn Bridge

îşi amînă patul

 

(iubite domnule bloc Chrysler aşa-i

că sînt o poetă grozavă?)

 

pe urmă vine o fată traveresează în fugă lumina

unei lanterne o japoneză scapără un şort foarte scurt

roz picioare de smîntînă tenişi maro dintr-un vîrf

rupt iese o unghie de sidef vezi şi tu

toate astea iubite domnule bloc Chrysler?

m-am îndrăgostit de tine iată îmi strig iubirea

în gura mare vreau să-ţi sparg toate geamurile pînă la ultimul

etaj auzi eu sînt Nora uraganul Nora şi tu

cine ţi-a dat numele ăsta german Herr Chrysler

singurul bloc din New York cu care aş putea vorbi şi eu

nemţeşte ah de mi-ai auzi creierul m-ai iubi

fac o risipă de sentimente o fac cu bună ştiinţă

să-l contrariez pe Dan să mă facă liricoidă

ţie pot să-ţi spun: lumea moare lumea se-opreşte

în piatra ei tu trebuie să mă înţelegi surdo-mutule

frumos şi suprem dar fă odată pasul ăla contra naturii

spune cu scrîşnetul tău de beton şi armătură îndrăzneşte

odată spune pentru Dumnezeu: te iubesc încă şi

încă spune: nu pot trăi fără tine încă şi

încă îngenunchiază îmbrăţişează-mi genunchii

încleştaţi de aşteptare încă şi încă plîngi

încă şi încă nu te ruşina spune: sînt un

bou sînt boul tău te iubesc şi aburi calzi vor

ieşi din toate gurile de canal şi ei oamenii

îşi vor asvîrli cît colo capacele li nu se vor mai

ruşina de mirosul lor de părul lor pubian

de picioarele nedepilate de sudoarea şi urina lor

 

am ajuns spune Ana pămîntul e ţeapăn şi

rece calc pe blana lui udă

sub ploaia subţire