OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pina deunazi habar nu aveam cine este Liviu Turcu, desi se spune ca e prezent in spatiul mediatic de vreo trei ani. Nu prea l-a remarcat nimeni in afara lui Marius Tuca. Aparitia sa meteorica a zguduit dezbaterea publica, dosariada a reinceput cu forte proaspete. Pentru unii este irelevant de unde vine Turcu, care este agenda sa ascunsa, si se multumesc doar cu ce spune el. Turcu a fost recuperat de „Tuca al lui Voiculescu“ inca de acum trei ani, de cind semneaza in publicatia Jurnalul National articole „de analiza“.

Turcu a scris articole in care a disecat mostenirea vechii Securitati, pe care nu le-a bagat nimeni in seama si care n-au inflamat dezbaterea pentru ca erau impersonale si reci. Acum Turcu s-a decis sa atraga atentia dind nume dupa ce s-a convins anul acesta ca tema are potential si dupa ce Dan Voiculescu, deconspirat ca securist de CNSAS, a marsat pe ideea ca toti romanii au colaborat, intr-un fel sau altul, cu Securitatea. Si daca este sa-l ascultam pe Liviu Turcu, peste 90% dintre ministerele cu implicatii strategice erau infiltrate de Securitate, iar celelalte, precum Ministerul invatamintului, depaseau 50 de procente.

Dupa denuntarea lui Vosganian in ajunul posibilei sale numiri in functia de comisar european, Liviu Turcu a venit cu o lista de 11 colaboratori ai unitatilor militare de Securitate. Si cum Tuca si Cristoiu duceau vorbele lui Turcu mai departe, totul ducea spre lipsa de profesionalism jurnalistic. Vorbe in vint fara acoperire. insa prestatia lui Turcu de la editia speciala pusa la cale de Tuca la inceputul saptaminii a depasit asteptarile, care nu erau prea mari, cu privire la persoana sa. Discursul lui Liviu Turcu a fost coerent si argumentat, cu accent pe esential: inceputurile democratiei din anii ’90 au fost pervertite de startul furat de fostii securisti. Si Turcu a sustinut ceea ce striga Ticu fara ca nimeni sa-l ia in seama: dosare au disparut, urme au fost sterse. Turcu a adus profesionalism in dezbaterea politica de la noi, adunata in jurul inselatoarei sintagme „politie politica“. Evident ca sint induiosatoare cazurile de politie politica si ca ele trebuie evidentiate cumva, dar esenta reformei morale a societatii romanesti sta in lustratie. Adica limitarea accesului fostilor nomenclaturisti si securisti la resurse si la decizia politica. Ei sint cei care au avut acces nelimitat la beneficiile tranzitiei spre capitalism, implicati in retele de putere semiformale. Organizati in retele nodulare, fostii stilpi ai puterii comuniste au avut acces la resurse pe care le-au controlat, au avut acces la puterea politica pe care si-au impartit-o, au avut acces la dosare, pe care le-au manipulat.

Au devalizat arhivele asa cum au praduit CAP-urile si proprietatea statului. Si le-au folosit dupa bunul plac, timp de 16 ani. „Rind pe rind, dosarele au fost negociate sau scoase la ordin“, spune Turcu.
Ce nu a reusit CNSAS-ul si clasa politica (se presupune, interesata) in ani de zile, a reusit Turcu: sa puna corect problema din majoritatea punctelor de vedere. Ne-a dat, in direct la televizor, numele pe care le banuiam si ne-a spus unde sa cautam. Ceea ce nu au avut multi dintre oamenii bine intentionati de la CNSAS si are Turcu este experienta si metoda. Cei cu adevarat interesati nu au avut de unde sa stie ce si unde sa caute, asa ca politicul i-a folosit ca sa-si curete si sa-si legitimeze oamenii.

Acum scenariul urmeaza schema filmelor acelea in care e nevoie de fosti baieti rai care sa-i prinda pe ceilalti baieti rai. Iar aceasta situatie de la noi nu este o premiera. Si cehii au apelat la cunostintele tehnice ale fostilor securisti, recunoscuti ca fiind „de treaba“, pentru a-si creiona varianta lor de lustratie. Liviu Turcu vine acum cu categorii, lasindu-ne noua, fiecaruia, judecata in functie de haina pe care au imbracat-o cei 11 si restul promisi ca vor urma: informator, referent, referent platit, ofiter acoperit s.a.m.d.
Abordarea lui Turcu pare corecta, argumentarile sale sustenabile. Pare sa stie ce vorbeste si pare pregatit temeinic. Altfel, nici nu ar fi avut cum sa stie el 11 sau 50 de nume din sutele de mii de colaboratori de care sustine ca a beneficiat aparatul securist ceausist. A venit chitit si pregatit, l-a interesat subiectul, l-a aprofundat, l-a studiat, si dupa ’89, l-a publicat. De aceea stie.

Este uimitor si incurajator ce poate scoate libertatea de exprimare, pluralitatea canalelor de comunicare si lupta politica din oameni. Dupa modelul „daca mor eu, va iau dupa mine in mormint“, trustul lui Voiculescu a contribuit zilele acestea la reforma morala a clasei politice, poate fara sa vrea, chiar daca la baza demersului e posibil sa fi stat motive perverse si interese politice. L-a adus la lumina pe Liviu Turcu, un renegat care se foloseste de trustul lui Voiculescu asa cum trustul se foloseste de el.
Afirmatii de genul „eu i-am semnat ordinul de misiune“ au o putere devastatoare si Turcu va trebui, la rindul sau, sa faca fata unui puternic val de contraatacuri din partea acelora care, intr-un fel sau altul, i-au fost colegi si pe care i-a tradat de doua ori: prima data cind a fugit in SUA in ianuarie 1989, a doua oara cind a decis sa rupa tacerea si sa dea in vileag reteaua transpartinica de securisti reconvertiti la democratie.