OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iulian TANASE
Poeme pentru orice eventualitate
Editura Crater, Bucuresti, 2000,
88 p., f.p.


Dupa debutul din 1999, cu volumul de poeme Ingerotica, Iulian Tanase revine in 2000 printr-un titlu inspirat: Poeme pentru orice eventualitate. Prima carte punea (cu gratie) in valoare poezia unui „mim“ talentat, sarmant si imaginativ, totusi poemele, reconfortante, cu amestecul lor soresciano-minulescian (si pe alocuri cartarescian) de farsa ludica si gravitate dezabuzata, erau inca destul de inegale, afectate uneori de o discursivitate diluata. Volumul de fata, mai matur, confirma o voce personala acum intr-o noua prezentare. Fara a abandona aerul experimental, de parodie a Venerei antice, coperta (realizata de acelasi Dan Stanciu) e mai sobra si mai „clasica“, in ton cu poemele (unii comentatori chiar s-au grabit sa vada in I.T. un poet grav, in raspar cu cotidianismul si biografismul la ordinea zilei).

Pe coperta a patra – o frumoasa recomandare semnata de Ioana Parvulescu. Cu totul nepotrivite sint in schimb desenele abstract-hieratice ale graficianului Mihai Coman, presarate in citeva puncte ale volumului. Cartea contine toate atuurile din Ingerotica, mai bine strunite insa: badinajul curtenitor, prospetimea ludic-visatoare, intertextualismele jemanfisiste, faconda gratioasa mascind intrebari grave, titluri reciclindu-le parodic pe altele, celebre, sau replici din filme de succes: Lacrimi si crocodili, Alearga, Lola, alearga, Cintareata cheala, cu cheia in yala, Dragostea s-a nascut la pat..., carora li se adauga reverii livresti si exotice à la Constant Tonegaru, scamatorii surrealiste pline de tandrete melancolica, parodieri bonom-erotice ale unor teme biblice, naratiuni (paginate uneori ca proza) in care parabola se dizolva in scenarii funambulesti gen cartoon, cu personaje pur fanteziste care se numesc „Explicatzia“, „Disparitia“... Personajul lui Iulian Tanase (reporter la Academia Catavencu) e un „boem“, ascultator de jazz si muzica veche, care isi da toti banii „pe dragoste si reverie/la «Motoare», la Muzeul Literaturii sau in Laptarie“, amator de Llosa, Cortazar, Vayenas sau Gellu Naum. Chiar atunci cind in poeme sint formulate intrebari si probleme grave, „esentiale“, simti ca nimic grav nu se poate intimpla, pentru ca nimic nu e real: totul (sau aproape totul) e o fantezie inteligenta. „Poate pentru ca nu e filolog“ (crede – si poate ca nu greseste – Ioana Parvulescu), Iulian Tanase nu se sperie de clisee, de facilitate, de retorica, de cuvintele si temele mari, pe care le infrunta cu dezinvoltura, le combina si le reconditioneaza cu un amestec „inefabil“ de candoare si autoironie.

Un poem – intitulat Guvernul ideal – este o lista de... ministere, a caror simpla enumerare jaloneaza o intreaga existenta, real-imaginara: „...Ministerul Virginelor/Ministerul Avortului/Agentia Nationala a Fiintei/Ministerul Dragostei/Ministerul Geloziei/Ministerul Invectivelor/Ministerul Divortului/Ministerul Hermeneuticii/Ministerul Eutanasiei...“ Cind experimenteaza, poetul se joaca, de fapt, de-a experimentul, il parodiaza tandru, ca intr-un dans mimat: asa se intimpla in poemul Dansind cu armele Nigredo, in care „armele“ celebrului poem hieroglifico-alchimic al lui Gellu Naum sint reconditionate: „hieroglifele“ dictate de tenebrele subconstientului din poemul lui Gellu Naum devin, la Iulian Tanase, fonturi extravagante dictate de computer si in care poemul se lasa cu docilitate „tradus“. Daca unele poeme par seduse de voluptatea enumerarilor si a listelor puse in scenarii surprinzatoare, altele sint dublate (si „posibil comentate“), pe coloana, de varianta lor paginata extravagant, cu caractere cursive, sau de fotocopii amestecate ale ciornelor manuscrise. „Traducerile“ amintesc celebrul „poem in leoparda“ al suprarealistului Virgil Teodorescu si, dincolo de caracterul jucaus, contin intreaga melancolie, nostalgie si ironie a artificiului: unde mai e autenticitatea cind azi computerul experimenteaza formal mai abitir decit cel mai radical avangardist de altadata?
E interesant de observat, in poemele visator-fanteziste, „virtuale“ si „perspectiviste“ ale lui Iulian Tanase frecventa impresionanta a conjunctivului („Sa crezi ca Dumnezeu e inalt/brunet, cu ochi negri si par lung....“, „Sa visezi ca e razboi si tu esti soldat la infinit“) si a reflexivului: „Se pare ca ieri a fost azi/Ca miine a fost ieri...“).

Poetul insusi e un fel de „conjugal“ reflexiv (sic!). Intre jocul infinit de masti al identitatilor publice si melancolia solitarei regasiri de sine la finalul reprezentatiei, poetul produce uneori piese antologice, cum ar fi superbul Windows 2000, o variatiune pe formula poetului grec Vayenas, dar si pe tema virtualitatilor infinite ale semnificatiei ferestrelor – care, si ele, ca si cartile, „au suflet“: „Rareori ferestrele inteleg ce se intimpla in jurul lor: ele se deschid larg, cu aceeasi melancolica nonsalanta, rasariturilor de soare, ca si sinucigasilor cu rau de inaltime. Se intimpla insa, uneori, ca ferestrele sa inteleaga prea bine ce se intimpla in jurul lor si atunci totul se schimba [...] Ferestre care nu se deschid niciodata si ferestre care nu se vor inchide vreodata, ferestre care se hranesc din tristetea cite unui umar gol si inocent, din nostalgia bratelor albe incarcate de amintiri. [...] Ferestre complice si ferestre ostile/ ferestre prin care lumea se vede mica si grabita/ alergind intr-o directie necunoscuta“... Poeme pentru orice eventualitate – cartea unui poet adevarat – e o carte pe care o deschizi ca pe o fereastra. Pentru orice eventualitate.