Se zvonea că, în spatele Festivalului Bucharest Masters of Jazz, s-ar afla cunoscuta casă de discuri americană Blue Note. Organizatorii confirmă acest lucru,însă precizează că e vorba doar de un sprijin moral, în sensul că Blue Note a recomandat (ceea ce nu e puţin lucru) o parte dintre artiştii invitaţi.
Al Jarreau a avut cele mai multe bisuri. Atît de multe încît, la un moment dat, am pierdut şirul numărătorii... Printre aceste bisuri, dacă nu ultimul, s-a aflat şi frumoasa baladă A remark you made (Joe Zawinul), din repertoriul cunoscutei formaţii Weather Report, textul aparţinînd lui Al Jarreau.
Cu siguranţă, partea a doua ar fi durat mai mult de o oră dacă avalanşa de sunete şi, respectiv, de aplauze nu ar fi fost întreruptă de bisul în duo, Chick Corea cu John McLaughlin, care au interpretat superb şi sublim balada My Romance (R. Rodgers), aceasta avînd să aducă linişte şi pace în sufletul celor prezenţi.
Aşadar, un recital început şi un sfîrşit rotund, poate chiar prea rotund, cu cîte o piesă în interpretarea celor doi maeştri. După acest moment, parcă nu mai era cazul să insistăm cu aplauze, cu bisuri. Ne-am conformat rapid, poate prea rapid...
Ca să nu mai spun că unii jurnalişti/comentatori care se pricep la toate, inclusiv la jazz, deşi n-au participat la toate recitalurile din acest festival, au considerat evoluţia grupului Five Peace Band ca fiind „momentul de vîrf“ ... De gustibus... şi nu numai... Apropo de presă, comentarii/cronici, mai mult sau mai puţin pertinente, au apărut în Cotidianul, Azi, Evenimentul zilei, Ziua, iar în Dilema veche Cătălin Toader semnează mai degrabă cîteva scurte biografii ale unora dintre protagoniştii acestor recitaluri. Jurnalul naţional a publicat, printre altele, o poză a lui Chick Corea cu un text scurt prin care marele pianist era considerat „omul zilei“ (28 noiembrie). Cei din Radio (SRR), mulţi şi harnici, ca de obicei cu informaţii zilnice.
Demne de reţinut sînt urările Diannei Reaves din finalul recitalului ei: „Peace, Light, Love&Joy“ şi recomandarea să-l votăm pe Obama. Jazzmanii nu cred că au (avut) altă opţiune.
La ieşirea din Sala Palatului, în parcare, am dat cu ochii de dubiţa pe care scria mare: „Formaţia de aur «Dan Bursuc»“. Şi, astfel, m-am trezit la realitatea noastră cea de toate zilele.

