Desigur, au si cluburile de azi – relativ putine – farmecul si utilitatea lor. Se asculta live. De aceasta data, mi-am propus sa vorbesc despre un altfel de club, acela pe care si eu l-am initiat si organizat, ca multi alti fani de jazz din Romania anilor ’70-’80 ai secolului trecut, un fel de club de care imi este dor...
Nu sint un nostalgic, dar cei care s-au implicat atunci in miscarea romaneasca de jazz, cu toate riscurile, sacrificiile si evident bucuriile respective, ca si cei care acum privesc retrospectiv, nu pot face abstractie de sansele si rezultatele activitatii acelor cluburi si acelor animatori.
La sfirsitul anilor ’60 si inceputul anilor ’70, exista in Romania o aparenta deschidere culturala spre Occident si SUA, dar si necesitatea imperioasa a unor intilniri – cluburi mai mult sau mai putin oficiale, mai degraba tolerate, in care sa se asculte si sa se comenteze fenomenul jazz autohton si universal. Astfel, in 1968, la initiativa lui Mihai Berindei, ia fiinta, la Casa de Cultura a sectorului 2 din Capitala, Clubul de jazz Bucuresti. Acelasi regretat animator, promotor si comentator de jazz, dar si ideal catalizator al miscarii romanesti de jazz, M. Berindei, consemna in al sau Dictionar de jazz (1976) ca in 1974, in Romania existau nu mai putin de 28 de asemenea cluburi, dintre care 5 in Capitala.
Va vine sa credeti ca printre localitatile cu asemenea cluburi de jazz se numarau, pe linga Ploiesti, Sibiu, Cluj-Napoca, Timisoara, Brasov, Iasi, Pitesti si Lugoj, Vaslui, Resita, Gataia, Roman?! (Lista completa de cluburi si animatori poate fi consultata la p. 227 din acel Dictionar...) intre timp, au mai aparut cluburi, dar au si disparut – la Satu Mare, Suceava, Constanta, Buzau, Sf. Gheorghe-Covasna, Zalau, Miercurea Ciuc, Bistrita etc. ...
Iata ca, desi nu exista pe vremea aceea e-mail, nea Mihai era parca mai informat cu ce se intimpla in miscarea de jazz autohtona decit oricare alt comentator-promotor de azi. La rindul lui, informa acele cluburi si acei animatori cu evenimentele din tara, indeosebi cu cele din Capitala, cu concertele formatiilor straine la Bucuresti, retinind sau chiar cumparind bilete pentru cei din provincie...
Care era scopul declarat al acelor cluburi-animatori de jazz? Simplu, sa formeze si sa informeze, sa cultive gustul melomanilor, indeosebi al celor tineri, pentru jazz, daca se poate sa organizeze periodic si cite un concert, iar mai apoi, unele dintre ele – chiar festivaluri...
Cite dintre acestea mai functioneaza? Citi dintre acei comentatori/promotori mai sint, cum spunea un alt regretat, Nae Ionescu, „pe baricade“?
Din cite stiu, asemenea „focare“ de jazz, oaze de libertate cum le consideram in acele vremuri, intilniri saptaminale in care sa se asculte – acum sa se si vizioneze si sa se comenteze anumite productii de jazz –, mai exista doar la Cluj-Napoca, Clubul Dr. Jazz, condus de dr. Pitty Vintila, si la Ploiesti, Clubul-Asociatia Jazz Forum 03, presedinte Lucian Sabados.
Lipsa acelor cluburi-animatori este resimtita mai ales in salile de concert/festival din Capitala, aproape goale, si in reactia publicului, nu intotdeauna pe faza, atunci cind trebuie sa comunice cu artistii, sa aplaude, sa aprecieze un chorus, o improvizatie, o versiune noua, originala, valoroasa a unei piese standard etc. ...
Gresesc daca spun ca, in ultimul timp, avem mai degraba un public informat decit cultivat? Sau mai exigent?

