Toamna se aduna evenimentele. Spuneam in articolul trecut, apropo de Festivalul „Jazz and more“ de la Sibiu, ca nu-mi place jazzul de avangarda, ca, mai concret, nu mi-a placut Trio din Liban. Precizare: preiau din orice, cu discernamint; nu-mi place ceea ce e prost, lipsit de valoare, de substanta muzicala in jazzul de avangarda, ca in oricare alt stil/perioada de jazz sau oricare alt gen muzical. Ce inseamna valoare in muzica?
Ca sa nu ma intind prea mult, de aceasta data prefer sa-l citez pe Pascal Bentoiu: „Valoarea se afla in proportionalitate directa cu substantialitatea, iar aceasta vrea sa insemne, in ultima instanta, o anumita putere de cuprindere si constituire a realului si o certa pondere etica“. Din pacate, in jazzul de avangarda, in asa-zisul free, in spatele unor declaratii sforaitoare si al unor artificii scenice, se ascund multi impostori (muzicanti? artisti?) care nu cunosc prea bine nici muzica, nici jazz, si nici macar instrumentul la care au pretentia ca ar cinta. De fapt, in cazul acestora, ca sa-l citez tot pe Bentoiu, nu e decit „[...] o puerila colectie de automatisme“.
intr-o recenta emisiune Duminica in familie (cea din 14 octombrie), la care m-am uitat intimplator, Mihaela Radulescu anunta, exaltata, ca Ciocirlia – cunoscuta piesa folclorica, aici intr-o versiune de variatiuni lautaresti, solista fiind tinara interpreta de jazz Irina Sarbu, este „o extraordinara compozitie a lui Marius Mihalache“. No comment...
in perioada 15-20 octombrie, la Royal City Hradec Kralove din Cehia, a avut loc un Festival International de Jazz, cu o importanta contributie romaneasca datorata Institutului Cultural Roman, care a „delegat“ la acest eveniment valorosi muzicieni din tara si din diaspora, printre care Florin Niculescu Band, Ion Baciu jr. Band, Anca Parghel, Decebal Badila, Cristian Soleanu, Nicolas Simion Group, European Youth Big Band, condus de Peter Herbolzheimer, si grupul Trigon din Republica Moldova. Apropo de Florin Niculescu, in septembrie, la Paris, am avut o deosebita satisfactie sa-i vad numele intr-un fabulos context, pe afisul care anunta un important concert la Théatre des Champs Elysées – Django Symphonique: Bireli Lagrene, Florin Niculescu, Christian Escoude, Kristiansand Symphony Orchestra.
Simbata, 20 octombrie, la Clubul Taranului de la Muzeul Taranului Roman, a avut loc un excelent concert de etno-jazz francez cu Régis Huiban Quartet (o reusita fuziune de jazz-muzica bretona si compozitii ale liderului si chitaristului Philippe Glouguen). Acest grup a mai cintat cu succes la Brasov, Cluj-Napoca, Sibiu, Tirgu-Mures si Ploiesti. Clubul Taranului gazduieste in ultimul timp recitaluri de foarte buna calitate si, incepind cu 5 noiembrie (cind invitat special va fi Stelian Tanase), aici, fiecare luni seara, de la ora 20.00, va fi rezervata unui Club de jazz (live si proiectii video, expo-jazz, comentarii), cu intentia de informare si cultivare a gustului pentru acest gen muzical.
International Vilnius Jazz Festival, la o editie jubiliara, a XX-a (11-14 octombrie). Printre invitatii acestei editii s-au numarat: Rova Quartet (SUA), Ibrahim Electric (Danemarca), Andy Emler Trio (Franta), Ronin Quintet (Elvetia), Farmyard Animals Trio (Anglia), Vladimir Tarasov&wis Fritz Hauser si Dainius Pulauskas (Lituania), pe care l-am admirat in mai 2005, la festivalul sibian. Fiecare seara a Festivalului de la Vilnius s-a incheiat cu jam-session la Café Neringa.

