OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

După cum se ştie, în perioada 23-26 octombrie a avut loc la Sala Palatului Bucharest Masters of Jazz Festival, ediţia „0“, cum le place organizatorilor să o numească.

Ca un P.S. la acel eveniment, luni, 24 noiembrie, a fost programat recitalul celebrului violonist Nigel Kennedy.

În acest răstimp am încercat să-mi explic, pe de o parte, de ce organizatorii – Media Services Events – au optat pentru acest nume, iar pe de altă parte, de ce un asemenea concert disparat, ca perioadă, dar şi ca profil, a fost inclus sub genericul respectiv.

Am primit un răspuns parţial în seara concertului. Lumea, ca să nu spun doar melomanii, s-a dovedit avidă de evenimente de tipul celor cu mari şanse de succes la un public divers. Acesta a fost cazul concertului Five Peace Band cu Chick Corea şi John McLaughlin. Nu putea fi altfel nici la Nigel Kennedy.

Un criteriu de evaluare discutabil. Apar apoi, oarecum firesc, întrebările: Nigel Kennedy la Masters of Jazz Festival?!? Poate fi încadrat Nigel Kennedy printre maeştrii jazzului?

Da, afirm cu certitudine că includerea acestui recital sub titulatura de mai sus a fost justificată. Şi, deşi Nigel Kennedy nu poate fi considerat încă un „maestru“, stăpîneşte cu brio şi jazzul. Mai mult, a avut un program foarte bine pregătit. Nu a fost doar un guest star al grupului, s-a încadrat perfect în structura formaţiei şi în respectivul proiect muzical. L-am ascultat pe Nigel Kennedy şi în precedentele sale apariţii scenice din Bucureşti. Nu m-a impresionat nici în aşa-zisul concert de muzică „clasică“, de la Sala Palatului, şi nici în ziua următoare, în concertul de „jazz“ de la Teatrul Naţional.

Impresiile/rezervele mele de atunci au fost consemnate în Foaia Festivalului „George Enescu“. Poate i s-au transmis atît părerile mele, cît şi ale altora. De ce spun acest lucru? Pentru că, de această dată, am avut senzaţia că ascult un alt Nigel Kennedy. Un interpret mai matur şi mai serios. Am avut senzaţia că este şi că poate fi un jazzman, că este dispus să treacă de la elementele exterioare, de frizură şi costumaţie, la cele de profunzime, de substanţă muzicală şi creativitate. Dincolo de excelentul show, l-am urmărit notă cu notă, sunet cu sunet. Evident, cu plăcere şi curiozitate.

Şi de această dată, Nigel Kennedy a fost susţinut, muzical-artistic, de sidemen polonezi, muzicieni străluciţi, dacă nu chiar maeştri ai jazzului. Sigur, prezentarea acestei formaţii din revista Sunete încerca să ne inducă ideea că Nigel Kennedy cîntă „altfel“, că e „diferit“. Da, aşa e. Dar de această dată violonistul a dovedit nu numai virtuozitate, ci şi muzicalitate. De la blues şi balade la post bop (cu un formidabil groove-drive&swing) şi fusion, totul extrem de armonios, bine alternat şi elocvent pentru valoarea membrilor acestui grup. Încă o dată, toată admiraţia pentru şcoala poloneză de jazz, reprezentată acum şi aici de Adam Kowalewski – bass, Tomasz Grocholt – baterie, Piotr Wylezol – pian şi orgă, Hammond şi Tomasz Grzegorski – saxofon tenor şi bas clarinet, ca şi pentru Nigel Kennedy – vioară, desigur. Şi o surpriză plăcută a fost interpretarea vocală în bluesul dinspre final.

Da, a fost unul dintre cele mai reuşite concerte din cadrul acestui festival. Şi a durat aproximativ 3 ore, cu o scurtă pauză.