OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Lucian VASILIU
Cambei in China
Editura Sedcom Libris, Iasi, 2000,
114 p., f.p.


Cambei in China este punctul ultim – moment de reflectie si de sinteza – al unei „calatorii culturale“ pe care au intreprins-o in urma cu doi ani pe tarimurile „chitailor“ trei succesori ai lui Nicolae Milescu: scriitorul si muzeograful iesean Lucian Vasiliu – autorul notatiilor in cauza – si confratii sai, aradeanul Gheorghe Schwartz si satmareanul George Vulturescu.
Calatoria se incadreaza intr-un proiect mai larg, rezultat al unei conventii dintre Uniunile Scriitorilor din Romania si din China. „Intre scriitorii romani care au onorat, in ultimii ani, invitatia pentru China, i-as mentiona pe Ileana Malancioiu, Doina Cetea, Alex. Stefanescu, Gabriel Dimisianu, Ion Mircea, Gabriel Chifu. Alti trei scriitori, Cornel Ungureanu, Vasile Dan si concitadinul Ioan Holban au produs cite o carte despre experienta culturala in Extremul Orient“ (p. 7) – precizeaza Lucian Vasiliu in capitolul introductiv, Bancnota de 2000 (Eclipsa), preambulul livresc la jurnalul propriu-zis, Zile si nopti (Yu Yen, Yang Mey).

Preambulul cu pricina, desfasurat pe aproximativ 25 de pagini (un sfert din volum), dezvaluie – pe alocuri cu un umor involuntar – pregatirile scriitorului iesean pentru intilnirea cu exoticul spatiului chinezesc. „In clipa in care am avut certitudinea plecarii, am apelat la prietenul Liviu Papuc: mi-a adus de la Biblioteca Universitara «M. Eminescu» o roaba de carti despre China“ (p. 9). Evident, incepe prin a (re)citi cartile lui Nicolae Milescu, Jurnal de calatorie in China si Descrierea Chinei, extragind informatii cu care umple pagini intregi din propriu-i jurnal. Nu neglijeaza nici insemnarile lui Marco Polo, Fitzgerald sau… Cornel Ungureanu. La un moment dat, autoexaminindu-se dupa atitea calatorii livresti, conchide: „Sint un personaj din romanele lui Balzac. Ma gindesc la calatoria lui G. Calinescu. Daca el a scris „Am fost in China noua“, documentindu-se temeinic pentru Sun, eu ma pregatesc pentru China veche si pentru contactul cu viitoarea China…“ (p. 13).
Pe scurt, capitolul introductiv este, in mare, o suma de informatii privind istoria si geografia Chinei, „recoltate“ (inca inainte de plecare) cu acribie din diferite lucrari de referinta – cu caracter stiintific ori beletristic – sau, pur si simplu, din banale ghiduri turistice.

De fapt, Cambei in China se doreste a fi un melanj intre notatia seaca, specifica ghidului turistic (de aceea volumul e subintitulat Carte de turism si de masaj oriental) si notatia personala, diaristica. Experienta lui Lucian Vasiliu si a celor doi tovarasi ai sai de-a lungul celor doua saptamini petrecute in peninsula chineza Yunnan n-ar putea, in mod normal, decit sa trezeasca interesul unui cititor cu spirit viu si dornic sa-i urmeze cu gindul pe cei trei protagonisti cale de „atitia kilometri de temple, manastiri, trepte, prapastii, balustrade, terase“ (p. 49), in „Tara celor 12 cimpii“, in „Orasul Zorilor de Zi“, la Expozitia de fluturi, pe Valea Elefantilor, la Muzeul Etniilor sau la Muzeul Scrisului. Sint numerose si incitante obiectivele vizitate de cei trei pelerini pe tarimuri chinezesti. Amanuntele concrete, exacte despre locurile, despre oamenii si lucrurile vazute fac din Cambei in China o consistenta „carte de turism“, un ghid cultural util.
Agenda celor trei este, de obicei, cit se poate de incarcata. Citim, de pilda, undeva, in micul jurnal al lui Lucian Vasiliu: „Ne asteapta, din nou, o zi foarte plina. Vom strabate, cu masina, multi kilometri, prin sate, vai, lunci, cimpii, munti. Vom vizita Barajul Maslinei, Atelierul de prelucrare a pietrelor pretioase, Plantatiile de arbore de cauciuc, Muzeul rocilor, iar dupa masa de prinz, celebra Gradina botanica, numita si Gradina de flori si plante tropicale“ (p. 70). Autorul insemnarilor noteaza, la tot pasul, primirea cordiala, paradoxalul occidentalism al orientalilor chinezi.

Ceea ce ii lipseste cartii lui Lucian Vasiliu este, in general, implicarea, suflul narativ si descriptiv capabil sa transforme un simplu (desi util) ghid turistic intr-o captivanta carte de calatorie. Autorul pare ca asista pasiv la spectacolul chinezesc, inregistrind cu exactitate, cu calm flegmatic minunatiile care i se infatiseaza privirii. Un singur domeniu desteapta entuziasmul, disponibilitatile participative ale muzeografului iesean: acela gastronomic. Autorul se lanseaza cu voluptate in insiruiri aproape interminabile de mincaruri traditionale chinezesti si descrie cu o oarecare vivacitate stilistica ritualul fiecarei mese: „E un adevarat rasfat, inclusiv cromatic, olfactiv, sa vezi asezate pe masa, cu multa arta, cepe verzi, germeni de soia, muguri de bambus, varza creata, patrunjel, preparate cu ulei de susan, de arahide, sirop de artar. Nu lipsesc: chimenul, anasonul, praful de cuisoare, hreanul, morcovul, castanele chinezesti, prazul, telina, scortisoara, zeama de portocale, feliile de ananas, arahidele, boabele de ienupar, pesmetul, migdalele, lamiile, mandarinele, nucile, prunele, conopida, fructele mango…“ (p. 68-69); „Arta culinara chinezeasca este de neconceput fara peste si fructe de mare (somon, sepia, crabi, scoici, stridii etc.). Mincarurile sint si aici picante. La mare cautare se afla «piinea» aburita, umpluta cu… carne“ (p. 82). Ceremonia ceaiului e descrisa ca un real spectacol.

Cu siguranta, in loc de Carte de turism si de masaj oriental (s.m.) ar fi fost mai potrivit subtitlul Carte de turism si de gastronomie orientala, intrucit despre masaj aflam foarte putine lucruri si nu tocmai surprinzatoare din volumul lui Lucian Vasiliu. Insumate, informatiile despre „masajul oriental“ nu depasesc o pagina…
Ce inseamna „Cambei“ ne spune, inca din primele pagini, autorul: „Sintem in lume, in lumea orientala, printre oficialitati si scriitori. Ni se aduc un fel de prosoape mici, albe, parfumate, imbibate cu apa calda, spre a ne sterge fata, spre a ne curta miinile. Apoi vine ceaiul… Dupa care, traditionala tuica de orez, mao-tai si cuvintul magic, CAMBEI!, unul dintre primele cuvinte chinezesti pe care il invatam rapid (inseamna sa bei pina la fund, sa te simti bine, sa fii sanatos)“ (p. 33-34).
Scrisa simplu, concis, centrata pe denotatie, cartea lui Lucian Vasiliu nu pacatuieste prin calofilism. Si nici nu are ambitia de a tine treaza atentia unui eventual cititor.